Încă de la lansare, Purina® Furaje, parte a companiei Cargill, unul din cei mai mari producători de hrană pentru animale la nivel mondial, este partenerul principal al Zootehnica Show, având ca atracție principală Miss Agraria – Bălţata Românească, o competiţie cu tradiţie în Transilvania.
„Premiem performanţa”
„Purina® Furaje premiază performanţa. Şi în această ediție am oferit premiul cel mare celui mai frumos exemplar care a participat la concursul Miss Agraria – Bălțata Românească 2022 și am acordat șapte premii «Fermierul anului» și alte patru premii speciale, toate constând în soluții de furajare adaptate nevoilor fermelor câștigătoare”, ne-a declarat Raveca Topârcean, Retail Marketing Specialist Cargill Furaje și Nutriție.
Un stand care a ieşit în evidenţă
Pe lângă asigurarea furajelor pentru bovinele şi ovinele aflate în expoziţie, pe toată durata evenimentului, Purina® Furaje a participat la Agraria cu stand propriu, pe care era imposibil să nu-l observi, datorită forfotei care s-a creat în jurul său. „Am avut bucuria să fim partener și sponsor al asociațiilor de animale participante și să ne revedem cu parteneri vechi și noi, având peste 1.500 de vizitatori în cele patru zile de târg. Am lansat în această ediție mini-ferma Purina®, foarte apreciată de toți cei prezenți”, a constatat Raveca Topârcean.
O nouă gamă de suplimente vitamino-minerale
Cu ocazia Agraria, a fost lansată gama de suplimente vitamino-minerale Neolait. „Printre acțiunile produselor se numără suplimentarea minerală a bovinelor și ovinelor, suport pentru creșterea și îmbunătățirea sistemului imunitar, rehidratarea orală, securitatea digestivă și o bună funcționare intestinală a animalelor tinere, având la baza expertiza Cargill de peste 150 de ani în domeniu. Specialiștii noștri au fost aproape de vizitatori în a oferi consultanță pe toată durata târgului”, ne-a declarat Andreea Stanciu, Retail Sales Manager Cargill Furaje și Nutriție.
un articol de
LIVIU GORDEA