Prețul porumbului în 2010 era de 1 leu, la vânzare în luna decembrie. Acum a ajuns la 80 de ani. Costurile de producție și salariile în agricultură au crescut proporțional cu inflația și condițiile din piață, dar prețurile de vânzare au scăzut constant în ultimii 2-3 ani.
De la 2 la 8 tone de porumb pentru un salariu: cum a crescut povara fermierilor în 14 ani!
Un calcul simplu care arată situația dezastruoasă în care se află mulți dintre agricultorii României.
”Dacă în decembrie 2010 vindeai porumbul cu 1 leu și dădeai 1,5-2 tone de porumb ca să achiți un salariu net de 1.500-2.000 de lei, în 2024, la 80 de bani porumbul, te costă 7,5-8 tone de porumb ca să plătești un salariu net de 5.000-6.000 de lei, la 8 ore de lucru”, ne-a spus Cosmin Micu, fermier din Mănăștur, județul Arad, care lucrează o suprafață de 1.500 de hectare.
Costul total al unui kilogram de grâu (cheltuieli directe + cheltuieli indirecte) în sezonul 2023/2024 este de 85-87 de bani/kilogram de grâu!
Cum performanța în agricultură nu poate fi susținută fără investiții, situația devine și mai complicată în cazul fermierilor din vegetal care au alocat sume importante de bani, fonduri proprii și credite, pentru a susține producția afectată în principal de seceta pedologică extremă.
În cazul lui Cosmin Micu, numai investiția în sistemul de irigare și acumulările de apă a depășit 2 milioane de euro iar amortizarea a fost calculată pentru 15 ani!
”În aceste condiții, chiar și pentru cine a făcut producții în acest an, riscul de a ajunge la colaps este foarte mare. Punând în balanță costurile totale, investițiile și prețul de vânzare, șansele să ajungi pe ZERO sunt foarte mici! Dacă nu reușești să îți scoți cheltuielile și nici nu mai ai cum să iei credite, continuarea activității stă sub un mare semn de întrebare!”, spune fermierul arădean.