Porumbul din loturile Maxagro a "luat ochii" fermierilor - Revista Ferma
4 minute de citit

Porumbul din loturile Maxagro a „luat ochii” fermierilor

Foto 1 Marius Marica Timac Agro Porumbul din loturile Maxagro a "luat ochii" fermierilor
Marius Marica

Chiar dacă au fost semănate în iunie şi au primit puţină apă din irigaţii, loturile de porumb din testările făcute de Timac Agro pe terenul Maxagro erau încă verzi la începutul lunii septembrie, spre mirarea fermierilor prezenţi.

Co-organizator al evenimentului KWS Farm VFest, Timac Agro a prezentat în platforma de la Birda (jud. Timiş) tehnologii alternative de fertilizare adaptate provocărilor multiple apărute în contextul schimbărilor climatice.

La ce adâncime ajunge o rădăcină care caută apa?

„De cele mai multe ori, evaluarea unei culturi se face luând în considerare partea aeriană a plantelor, respectiv dezvoltarea tulpinii şi a frunzelor. Dar plantele trebuie privite ca un întreg, iar structura, ramificaţiile şi dezvoltarea rădăcinii sunt direct proporţionale cu potenţialul şi capacitatea de producţie a culturii”, consideră Marius Marica, director Marketing zona Nordul Mării Negre, Timac Agro.

Într-un teren bine lucrat şi structurat, rădăcina „principală” a plantelor de porumb ar trebui să ajungă până la o adâncime de minim 30 cm pentru a prelua nutrienţii. Desigur, cea mai adâncă rădăcină o găsim şi la circa 1,5-2 m, dar acea parte a rădăcinii este cea care caută apă. „Într-un sol greu rădăcina se chinuie să caute nutrienţi, iar partea principală a acesteia se dezvoltă doar în stratul de suprafaţă al solului”, ne-a spus specialistul Timac Agro.

Cu soluţiile lichide se poate fertiliza şi în condiţii de secetă

De mai bine de 15 ani, Timac Agro aduce pe piaţa din România soluţii clasice de fertilizare, cunoscute pentru eficacitatea lor. Dar, în lipsa apei, „în condiţii de secetă, un îngrăşământ solid granulat nu îşi face efectul şi îl găseşti şi la recoltat în sol. În aceste condiţii, un îngrăşământ lichid, care deja este solubilizat, are şanse să fie valorificat de către plante”, a explicat Marius Marica.

Lansate în ultimii doi ani, tehnologiile inovatoare Timac Agro de fertilizare lichidă (fertilizanţii lichizi SynerTech) pot fi, în funcţie de context, o soluţie ideală în condiţii de secetă. ”Partea de biostimulare radiculară, care este prezentă în toate soluţiile noastre, susţine lupta plantelor împotriva secetei printr-o rădăcină mai bine dezvoltată care caută apă şi nutrienţi. Aceasta a fost ideea pentru această platformă şi de aceea am adus doar soluţii inovative lansate pe piaţă de maxim doi ani. În următorii cinci ani acestea o să devină o normalitate pentru mulţi dintre fermierii care se gândesc la a eficientiza partea de fertilizare”, e convins Marius Marica.

Foto 2 P2390274 Porumbul din loturile Maxagro a "luat ochii" fermierilor

Ce implică fertilizarea cu îngrăşăminte lichide?

Din punct de vedere al costurilor, fermierii trebuie să adapteze tehnologia şi utilajele de aplicat, precum şi modul de depozitare. Timac Agro testează aceste soluţii de mai bine de 6 ani în piaţă şi aduce atât tehnologii de aplicare, cât şi de soluţii pentru depozitare.

O tehnologie de viitor

„Nu spun că fertilizarea cu îngrăşăminte lichide va înlocui îngrăşămintele solide, granulate, clasice. Dar uitându-ne la ceea ce se întâmplă în alte ţări, şi dau exemplu doar Franţa, SUA sau Brazilia, unde fertilizarea cu îngrăşăminte lichide reprezintă circa 30-40% din tot ceea ce înseamnă îngrăşăminte care se consumă acolo, deducem că un îngrăşământ lichid oferă avantaje sigure şi poate fi o soluţie salvatoare pentru fermieri”, a încheiat specialistul Timac Agro.

Foto 3 daca e nevoie P2390286 Porumbul din loturile Maxagro a "luat ochii" fermierilor

NU COSTUL, CI EFICIENŢA CONTEAZĂ

„Costul îngrăşămintelor lichide se reflectă într-o producţie superioară comparativ cu cele solide, în anumite condiţii: contextul meteo şi tipul de sol. Versatilitatea în aplicare, comparativ cu îngrăşămintele solide, dar mai ales viteza şi eficienţa în asimilare sunt principalele avantaje ale îngrăşămintelor lichide SynerTech. În mod normal, în testele efectuate la porumb, diferenţele de producţie între fertilizarea cu lichide şi solide au fost de 10% spor de producţie”, arată Marius Marica.

3 VARIANTE DE FERTILIZARE LICHIDĂ SYNERTECH

  1. Fertilizant NPK+ME cu biostimulare pentru fertilizarea de bază a culturilor, cu aplicare standard;
  2. Fertilizant starter lichid cu aplicare localizată pentru fertilizarea de bază, cu aplicare între rânduri;
  3. Fertilizant starter lichid cu biostimulare şi aplicare ultra-localizată, pe rând, la nivelul seminţelor.

Fertilizanţii lichizi SynerTech stimulează biomasa radiculară şi cresc absorbţia nutrienţilor imediat după răsărire şi în timpul vegetaţiei.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →