Piaţa tractoarelor a căzut cu 8% anul trecut. Ce urmează în 2024? - Revista Ferma
4 minute de citit

Piaţa tractoarelor a căzut cu 8% anul trecut. Ce urmează în 2024?

Anul 2023 s-a încheiat cu o scădere a numărului de tractoare vândute la nivel global, dar cu o creștere a veniturilor industriei de maşini agricole datorită costurilor mai mari de producție. Această reducerii a vânzărilor de maşini agricole este (în principal) o consecință a reducerii rentabilității exploataţiilor agricole.

FederUnacoma logo tractoare Piaţa tractoarelor a căzut cu 8% anul trecut. Ce urmează în 2024?

La nivel global, în 2023 s-au vândut aproximativ 2,2 milioane de tractoare, marcând o scădere de 8% a numărului de unităţi față de anul precedent. Cu toate acestea, „veniturile industriei producătoare de tractoare s-au ridicat la 57 de miliarde de dolari, în creștere cu 2% față de anul 2022. La cifra totală de afaceri se mai adaugă alte 73 de miliarde de dolari realizate din vânzările altor tipuri de utilaje (+2% faţă de 2022) și 34 de miliarde de dolari pentru piese şi componente (+5% faţă de 2022)” se arată într-un comunicat al Federaţiei producătorilor de maşini agricole din Italia (FederUnacoma).

În total, la nivel global, veniturile sectorului de mașinile agricole s-au ridicat la 164 de miliarde de dolari în 2023, în creștere cu 3% față de anul anterior.

Această creștere se datorează în primul rând prețurilor mai mari, determinate în principal de inflație și de costul ridicat al materiilor prime. Dincolo de cifra generală, piețele individuale prezintă rezultate variate, în primul rând din cauza performanței culturilor și a veniturilor agricultorilor.

India rămâne lider în ceea ce privește numărul de unități (producţie şi vânzări), în timp ce Statele Unite, Europa şi China au înregistrat scăderi ale vânzărilor. Variabilele climatice, precum și factorii geopolitici, sunt din ce în ce mai cruciali în diferite regiuni ale lumii” se arată în raportul FederUnacoma.

În viitorul apropiat, FederUnacoma previzionează o cerere globală încă potențial ridicată, chiar dacă piața este din ce în ce mai expusă variabilelor climatice și geopolitice. „Scăderea producției de cereale din Ucraina și Rusia tinde să fie compensată de creșterile din Brazilia, Australia sau India. Acest lucru ar putea duce la o nouă „geografie” și pentru piața de mașini și tehnologie„.

Reducerea rentabilităţii fermelor a dus la scăderea vânzărilor de tractoare

Europa a înregistrat vânzări totale de 158.000 de tractoare, în scădere cu 5% față de anul precedent. Această scădere este o consecință a reducerii rentabilității exploataţiilor agricole, parțial din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile care au afectat negativ anumite culturi.

În cadrul pieței continentale se înregistrează rezultate diferite de la țară la țară. În Franța a existat o tendință uşoară de creștere (+2%) şi un total de 36.400 de tractoare înmatriculate, iar piaţa din Germania rămâne stabilă, cu 28.900 de unități vândute, la fel ca în 2022. În schimb, piața italiană a scăzut cu 13%, ajungând doar la 17.600 de unități vândute. Spania a înregistrat o scădere și mai accentuată, de 18%, totalizând doar 7.700 de unități noi vândute în 2023.

Fermierii ACUZĂ: Rabla pentru tractoare crește PREȚUL utilajelor!

India – cea mai mare piaţă pentru tractoare!

La sfârșitul anului 2023, India a confirmat un total de 915.000 de tractoare vândute, acelaşi nivel cu recordul atins în 2022, în timp ce China s-a oprit la aproximativ 380.000 de unități, înregistrând o scădere semnificativă față de anul anterior (-28%). Acest declin evidențiază caracterul ciclic al pieței locale, care este influențată semnificativ și de politicile de sprijin public.

În Statele Unite s-au vândut 250.000 de tractoare, cu 8% mai puţin față de anul precedent. Această scădere este atribuită scăderii veniturilor agricole, parțial din cauza reducerii exporturilor de mărfuri pe piața chineză, precum și a creșterii concurenței din partea altor țări producătoare pe piețele internaționale.

Piaţa tractoarelor din Turcia a crescut cu 16%, ajungând la aproape 78.000 de tractoare. În Canada s-au vândut 28.000 de unităţi (-10% faţă de 2022), iar în Rusia s-au înregistrat 36.000 de unități, la fel ca în anul precedent.

Vânzările de tractoare din Japonia au rămas practic neschimbate, la 34.000 de unități. În ultimii ani, tendința din Japonia a arătat o contracție treptată a pieței din cauza scăderii numărului de exploataţii agricole, compensată de o creștere a puterii și a caracteristicilor tehnologice ale utilajelor.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →