Pesticide în legume, fructe și cereale românești! Ce au găsit autoritățile! - Revista Ferma
3 minute de citit

Pesticide în legume, fructe și cereale românești! Ce au găsit autoritățile!

Rezultatele anului 2024 pentru analiza reziduurilor de pesticide în fructe, legume și cereale românești

Autoritățile au analizat, anul trecut, reziduuri de pesticide din aproape 4.400 de probe de legume, fructe și cereale românești. Ce arată rezultatele testelor!

pesticide tomate legume
Credit foto: istockphoto.com/Firn

În cadrul laboratoarelor pentru controlul reziduurilor de pesticide în plante și produse vegetale din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), în anul 2024, s-au efectuat analize pentru verificarea de reziduuri de pesticide din fructe, legume și cereale produse în România, conform programului național de monitorizare, a programelor tematice de control, a programului de minimis aprobat de Guvern și la solicitarea producătorilor sau comercianților pentru autocontrol, informează Ministerul Agriculturii.

În anul 2024 s-au analizat 4.382 probe, din care: 3.624 probe în cadrul controlului oficial de monitorizare și 754 probe, la solicitare. 

MADR precizează că, la începutul anului 2024, Planul Național de Monitorizare al Autorității Naționale Fitosanitare includea analiza a 2.245 probe.  Spre comparație, în anul 2023, ANF a analizat 3.691 probe (2.989 control oficial și 702 la solicitare), iar numărul de probe planificat la începutul anului 2023 a fost de 2.225. 

CONTROALE REZIDUURI DE PESTICIDE: SUB 1% DIN PROBELE TESTATE AU FOST PESTE LIMITA ADMISĂ

pesticide in legume si fructe
Credit foto @iStock.com/zimmytws. Imagie cu caracter ilustrativ

Rezultatele obținute la probele analizate în anul 2024 arată că, din cele 4.382 probe analizate, doar 35 probe (0,8%) au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maximă admisă (LMA).

reziduuri de pesticide legume tomate

Între acestea au fost: 7 probe de tomate, 5 probe de ceapă verde, 4 probe de spanac, 3 probe de căpșune, 2 probe de mărar, 2 probe de pătrunjel, 2 probe de țelină cu frunze, 2 probe de porumb, 2 probe de salată, 2 probe de ardei, o probă de mere, o probă de fasole verde, o probă de vinete și o probă de grâu.

Pentru anul 2025, ANF își propune analiza a peste 2.500 de probe din cereale, legume și fructe în cadrul Programului Național de Monitorizare. 

Pe lângă acestea, ANF va desfășura în acest an diferite programe de control tematice pentru fructe și legume de sezon (verdețuri, tomate, ardei, căpșune, pepeni, piersici etc.). 

VEZI DETALII AICI: Operațiunea ”CIREAȘA ȘI CĂPȘUNA”: Mai multe controale de PESTICIDE la LEGUME și FRUCTE ROMÂNEȘTI!

De asemenea, ANF va continua să realizeze și analize la cererea producătorilor sau comercianților, la fel ca în anii precedenți. 

Astfel, ANF își propune ca pentru întreg anul 2025 să depășească, cumulat, 4.000 probe analizate.

Prin aceste măsuri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin intermediul Autorității Naționale Fitosanitare, are în vedere verificarea legumelor, fructelor și cerealelor românești din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consumul populației.

CITEȘTE ȘI: Sfatul unui producător: Cum vă dați seama dacă fructele sunt stropite cu pesticide la recoltat!

Cum vă dați seama dacă fructele pe care le mâncați au fost tratate cu pesticide chimice în perioada culesului!

Sfatul unui producător: Cum vă dați seama dacă fructele sunt stropite cu pesticide la recoltat!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×