În fiecare an, în ziua de 15 august, se adună o mulţime de pelerini catolici şi nu numai în această biserică (bazilică) închinată Maicii Domnului.
Primele scrieri în care se pomeneşte despre Maria Radna vin din anul 1722. Preotul Ştefan Novoselic relatează despre apariţii luminoase nocturne, care nu îşi găsesc explicaţia. La aceea dată se organizau deja procesiuni şi pelerinaje izolate. Ciuma care a bântuit Aradul în anul 1707 a sporit numărul acestora.
Tabloul, care astăzi se află deasupra altarului principal, cuprinde o fotografie tipărită la Imprimatura Remondina din Bassano în nordul Italiei. Aceasta provine de la o producţie în masă, de felul ei au fost tipărite sute, chiar mii de exemplare (mărimea de 60 x 80 cm, hârtie de calitate medie). Totuşi, până astăzi nu s-a mai găsit un alt exemplar decât cel păstrat la Maria Radna.
O primă minune s-a produs în anul 1695, când biserica a ars din temelii, însă tabloul a scăpat intact. În 1750, Ordinariatul Episcopal a aprobat pelerinajele spre Maria Radna, după ce a urmărit şi autentificat diferite rapoarte despre vindecări şi salvări de la moarte miraculoase.
Între anii 1756 şi 1767 a fost construită biserica nouă, aşa cum se prezintă ea astăzi. Lungimea măsoară 60 metri, lărgimea cuprinde 20 metri şi înălţimea în interior este de 21 metri. Cele două turnuri ridicate în 1782 au fost completate şi înălţate în 1911, ale ajungând la 67 metri, ceea ce le face vizibile de la mare depărtare.
Pe peretele drept, imediat după intrare, se găseşte o pictură reprezentând un turc. La o vedere mai apropiată se descoperă în pictură o piatră sculptată. Această imagine face referire la o legendă, confom căreia, la încercarea unui ofiţer turc de a distruge biserica, copitele calului său s-au cufundat în piatră. Ceilalţi turci, speriaţi de această întâmplare, s-au retras şi au lăsat biserica în picioare.
În 1948, regimul comunist a interzis ordinele şi congregaţiile călugăreşti. Printr-o eroare, ordinul franciscan a reuşit să îşi continue activitatea. Pelerinajele au fost interzise iar mănăstirile au fost confiscate.
La Maria Radna au rămas un părinte şi doi călugări, iar mănăstirea a fost transformată în cămin pentru bătrâni în proprietatea şi sub tutela statului. În zilele de sărbătoare, la Maria Radna aveau voie să se afle doar doi preoţi. La scară mică însă, tradiţia pelerinajelor s-a păstrat.
După schimbările de regim din 1989, pelerinajele s-au reluat şi au luat amploare, ca semn deosebit a noii libertăţi religioase.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007
