În zona de deal de la poalele Munților Retezat, la Valea Dâljii, județul Hunedoara, Pavel Iovăneasă și familia sa își pregătesc ferma de creștere a ovinelor pentru unul dintre cele mai importante momente ale anului: sezonul fătărilor.

Ferma adăpostește câteva sute de oi din rasa Țurcană, varietatea Brează, iar în doar câteva zile, acestea vor începe să fete.
START SEZON FĂTĂRI LA FERMA DIN VALEA DÂLJII. SACRIFICII ȘI SPERANȚE PENTRU VIITOR
Pavel Iovăneasă, care este și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Retezatul-Hațeg”, vorbește despre provocările acestui sector:
„Ne aflăm la ferma familiei Iovăneasă la Valea Dâljii, fermă de creștere a ovinelor, situată la poalele Munților Retezat, în zona de deal, o zonă foarte frumoasă, dar destul de grea și destul de greu accesibilă din punct de vedere al condițiilor zootehnice”.
Furajarea animalelor este una dintre cele mai mari provocări din zona de munte, mai ales în perioada de toamnă și primăvară. „Aici fiind pădure de mesteacăn, zona special împădurită nu asigură o bază furajeră foarte bună, necesitând destul de multă grijă și muncă cu animalele ca să le pot aduce într-o stare de sănătate și de bunăstare cum vrem noi, ciobanii, să avem”.

IARNA PUNE LA ÎNCERCARE RESURSELE FERMIERILOR
Pregătirea pentru sezonul fătărilor începe cu luni bune înainte, iar iarna pune la încercare resursele fermierilor:
„În două, trei zile, după 1 februarie începe și la noi sezonul fătărilor. Pentru asta ne-am muncit o vară întreagă să adunăm lucernă, fânuri, otavă, tot ce s-a putut ținând cont de faptul că a fost un an destul de dificil, un an secetos și am adunat și ultimul păiuș cum spunem noi, ca să-l depozităm pentru iarnă…
Ca să nu sufere animalele astea, de multe ori și iarna și vara și primăvara ne lăsăm pe noi, mai flămânzim, mai suportăm anumite restricții și anumite sacrificii ca să le fie lor bine”, spune crescătorul din Valea Dâljii

PAVEL IOVĂNEASĂ: SEZONUL FĂTĂRILOR, O PERIOADĂ INTENSĂ
De la 1 februarie până în aprilie, întreaga familie Iovăneasă se dedică îngrijirii oilor care vor aduce pe lume mieii din acest sezon.
În perioada montelor, lipsa furajelor a determinat schimbarea frecventă a pășunilor, ceea ce va duce la o prelungire a sezonului de fătări.
„Anul trecut, în perioada montelor, din lipsa furajelor, am tot schimbat pășunile. Am coborât de la munte, am venit acasă, am făcut baie și tratament la animale, dar n-am avut apă suficientă din cauza secetei și am urcat înapoi la munte.
Între timp pășunea de la munte a înverzit, s-a regenerat și atunci, pentru că li s-a schimbat hrana, oile au repetat intrarea în călduri, s-au întors, cum zicem noi țăranii”, explică fermierul.

Pavel Iovăneasă își asumă o prezență constantă lângă animale, sacrificând confortul personal. „Pe toată perioada fătărilor noi o să fim alături de ele, pentru că nu avem alt personal decât familia. Eu de aproape două luni de zile dorm la saivan. Și oile sunt în saivan, deși nu au fost fătări. Ne-a ferit Dumnezeu în ultima perioadă, n-am avut animale sălbatice, dar parcă nu mi-e totuna să dorm acasă în pat și ele să fie la saivan.
Așa că mi-am mutat domiciliul la saivan, cel puțin pe perioada nopții, până încep fătările.”
Această varietate de oi necesită asistență specială la fătare, iar fermierul este mereu prezent pentru a ajuta mieii să se hrănească și să se dezvolte sănătos.
„Această varietate trebuie asistată la fătare, face 1, 2, 3 miei, depinde de starea oilor, de bunăstarea lor mai exact. Și atunci mieii trebuie aplecați, trebuie învățați să sugă; oile au destul de mult lapte, conformația ugerului este mare, trebuie ajutat mielul 2-3 zile, o săptămână, depinde de fiecare. Și trebuie să fim în permanență alături de ele”, spune Pavel Iovăneasă.
Start sezon de fătări la ovine! Tot ce trebuie să știi pentru a îngriji corect mieii sugari!

OIERITUL, MESERIE CU VIITOR INCERT?
Prin dedicarea sa, Pavel Iovăneasă încearcă să insufle și altora dragostea pentru creșterea animalelor: „Încercăm să punem pe hartă localitatea Valea Dâljii prin tot ce facem noi, și ziua și noaptea și prin ceea ce încercăm să insuflăm și altora, altor tineri, altor consăteni ai noștri, altor persoane care de mici au crescut cu animalele, dar pe parcurs au renunțat din diferite motive, am încercat să le dăm niște exemple, să le readucem aminte și să-i motivăm să continue activitatea sau unii s-o înceapă, de ce nu.”
Deși dedicarea față de creșterea animalelor este incontestabilă, viitorul fermelor familiale rămâne incert, în condițiile actuale de pe piață.
„Deținem în momentul de față câteva sute de capete nu știm ce ne rezervă viitorul, le-om înmulți, le-om reduce, om stopa activitatea… Condițiile social-economice sunt din ce în ce mai grele; îmbătrânim și noi, că trec anii și trec greutățile peste noi și rămân anumite cute și anumite urme, dar trăim totuși cu speranță și ne bucurăm să vedem că pe lângă noi mai sunt tineri care sperăm noi să ducă mai departe activitatea de creștere a animalelor”.

TURISM ȘI PRODUSE TRADIȚIONALE LA POALELE RETEZATULUI
Pavel Iovăneasă își dorește să pună Valea Dâljii pe harta turistică a României: „Prin furnizarea produselor pe care noi, fermierii din zonă le obținem de la aceste animale și pe care le oferim publicului consumator, sperăm ca toți împreună să punem pe hartă Valea Dâljii; nu pe harta administrativă, pentru că acolo există, vrem să o punem pe harta turistică, să știe consumatorul, să știe turistul că aici când vine în zonă găsește produse naturale, produse tradiționale, produse sănătoase!”
În acest sens, o pensiune cu spații de cazare este în construcție pe fonduri europene, iar proximitatea traseului Via Transilvanica reprezintă un avantaj.
„Sperăm ca nu peste mult timp să inaugurăm și o pensiune cu spații de cazare care este în construcție pe fonduri europene, să oferim turiștilor și o pauză binemeritată de relaxare și o varietate de produse din gastronomia locală, mai ales că nu departe de noi trece traseul Via Transilvanica”, spune Pavel Iovăneasă.
Punct gastronomic local LA DINU – Valea Dâljii
Frații Daniel și Paul Opârlescu, tineri fermieri din Valea Dâljii
Vizionează pe YOUTUBE: Pavel Iovăneasă: „Ne dorim să omologăm Breaza!” / Imagini de la expoziția BREAZA – Regina Ţurcanelor








