O PAC mai puţin restrictivă, dar la fel de ambiţioasă - Revista Ferma
6 minute de citit

O PAC mai puţin restrictivă, dar la fel de ambiţioasă

Foto 1 4 O PAC mai puţin restrictivă, dar la fel de ambiţioasă

„Rezilienţa” pare a fi un cuvânt uşor demodat, în timp ce „flexibilitatea” şi „simplificarea” sunt acum termenii care definesc cel mai bine mecanismele de implementare ale PAC.

Pe măsură ce provocările climatice şi de mediu tind să devină din ce în ce mai presante, legislaţia europeană îşi redefineşte priorităţile, forţată pe undeva şi de masivele mişcări de protest care au animat spaţiul comunitar în ultima jumătate de an.

Pentru a înţelege mai precis contextul în care au apărut aceste schimbări şi mai ales care sunt provocările momentului, DG Agri a invitat un grup de 35 de jurnalişti de la principalele publicaţii europene (printre care s-a numărat şi FERMA) pentru un briefing de presă la care au participat reprezentanţi de rang înalt din cadrul aparatului legislativ european.

Sub masca anonimatului

Politica de comunicare a Comisiei Europene nu a permis însă speakerilor să îşi asume în mod oficial declaraţiile făcute. Aşadar, tot ce s-a discutat în acest cadru informal, cu mici excepţii, ar trebui pus într-un context al asumării anonime. Nu e de de mirare că, uneori, pe bună dreptate, reprezentanţii forurilor decizionale de la Bruxelles sunt numiţi birocraţi fără chip… O abordare de comunicare atât de restrictivă nu cred că serveşte însă cuiva. Cu atât mai puţin celor care au impus-o. Pentru că transparenţa face parte din exerciţiul democraţiei, iar lipsa de asumare e o dovadă a slăbiciunii, nicidecum un semn de responsabilitate. Într-o perioadă în care încrederea publicului în instituţiile europene este esenţială pentru succesul implementării politicilor sale, o astfel de atitudine nu face decât să adâncească prăpastia dintre decidenţi şi cetăţeni.

Amânări pe termen lung, nu derogări temporare!

„Există avantaje şi dezavantaje în ceea ce priveşte modul în care lucrează Comisia. Dar până la urmă, indiferent de rezultatele alegerilor europarlamentare din iunie şi indiferent de cum va arăta viitoarea Comisie, fermierii ştiu că vor primi sumele care li se cuvin din PAC până în 2027, aşa cum este prevăzut în actualul Cadru Financiar Multianual al UE”, a ţinut să precizeze Olof Gill, purtătorul de cuvânt pentru Comerţ şi Agricultură, singurul oficial de altfel care a fost dispus să ofere declaraţii fără a-şi ascunde identitatea. Uşor stânjenit de situaţie, acesta a acceptat să comenteze anumite aspecte aduse în discuţie de înalţii oficiali care au participat la dialog. Spre exemplu, a confirmat faptul că „măsurile introduse în acest an se aplică până la sfârşitul perioadei de programare curente”. Asta înseamnă că nu vorbim de derogări temporare, aşa cum s-a vehiculat în cazul GAEC 7 şi 8, ci despre o amânare pe termen lung a implementării acestor măsuri. Rămâne de văzut dacă aşa va fi până la urmă.

Olof Gill citat O PAC mai puţin restrictivă, dar la fel de ambiţioasă

Ferma de familie, în prim-plan

„Încercăm să oferim fermierilor un grad mai mare de flexibilitate în vederea menţinerii ambiţiilor de mediu şi climatice, astfel încât să putem apăra modelul european de fermă familială. Prin aceste intervenţii pe care Comisia le-a făcut în ultima vreme, ne dorim practic să ajutăm fermierii să-şi apere mijloacele de existenţă”, a explicat Olof Gill.

În opinia sa, actuala PAC, chiar şi cu aceste ajustări, este „de departe cea mai ambiţioasă politică agricolă din lume privind combaterea schimbărilor climatice” şi ea urmăreşte să recompenseze fermierii şi comunităţile rurale pentru eforturile de implementare. „Chiar dacă e imposibil de găsit un aranjament de care toată lumea să fie mulţumită, totuşi, să nu uităm că prin intermediul Planurilor Naţionale Strategice, fiecare stat membru poate oferi sprijin suplimentar fermierilor săi”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Venituri stabile pentru fermieri

„În acest moment, obiectivele noastre principale vizează trei mari direcţii:

  1. Pe de o parte, urmărim consolidarea securităţii alimentare şi asigurarea unui venit stabil pentru fermieri.
  2. În acelaşi timp, ar trebui să asigurăm preţuri accesibile pentru consumatori, într-un context în care inflaţia alimentară a atins şi 20% în anumite ţări.
  3. Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim despre sustenabilitate socială, ceea ce reprezintă o provocare imensă”, a subliniat, la rândul său, un alt reprezentant al Comisiei, sub protecţia anonimatului.

Soluţii ar fi, consideră acesta, inclusiv noile tehnici genomice despre care s-a tot discutat în ultima vreme. „Datoria noastră este să venim cu argumente pentru a convinge societatea de beneficiile NTG în vederea atingerii obiectivelor de sustenabilitate. Este regretabil că anumite state încă au reticenţe în privinţa acceptării acestor tehnologii”, a menţionat oficialul DG Agri.

Foto 3.1 O PAC mai puţin restrictivă, dar la fel de ambiţioasă

PLAFONAREA SUBVENȚIILOR

„Problema echităţii şi repartizării corecte a plăţilor este un subiect care cu siguranţă va reveni în discuţie când se va contura viitoarea reformă PAC. Comisia a propus deja plafonarea şi eliminarea treptată sau scăderea plăţilor, până la nivelul de 60.000 euro pe exploataţie, însă în continuare există state membre reticente la această plafonare, întrucât le sunt afectate interesele. Cum este şi cazul României, unde 70-80% din terenurile agricole se află în mâinile marilor fermieri”, au transmis oficialii Comisiei Europene.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU MERCOSUR?

În ceea ce priveşte acordul cu Mercosur, acest ”cartof fierbinte” ţinut de prea multă vreme în palma negociatorilor de la Bruxelles, există şanse ca până la sfârşitul anului să se ajungă la un compromis. „Sunt două considerente pe care vrem să le vedem finalizate înainte de a ajunge la un acord politic final. Unul ar fi instrumentele suplimentare privind durabilitatea şi defrişările. Iar al doilea, să ne asigurăm cu adevărat că interesele noastre principale, aşa cum au fost incluse în acordul iniţial din 2019, rămân în vigoare. Mercosur este deocamdată o ţintă în mişcare. Discuţiile se poartă acum la nivel tehnic, după care politicienii urmează să facă acele compromisuri finale. Probabil lucrurile se vor pune din nou în mişcare din iulie”, a declarat Olof Gill.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×