Nucleul Delta CRV produce 11.000 de embrioni anual! - Revista Ferma
6 minute de citit

Nucleul Delta CRV produce 11.000 de embrioni anual!

Foto 1 de impact SPREAD rrr Page 13 Nucleul Delta CRV produce 11.000 de embrioni anual!

La sfârșitul lunii iunie am însoțit o delegație din România în Țările de Jos, unde compania CRV a aniversat cei 150 de ani de istorie și excelență în genetica bovină. Prilej cu care am vizitat Centrul pentru reproducție CRV din Wirdum.

Deplasarea în Țările de Jos s-a concentrat pe vizitarea unor ferme Holstein de elită și a Centrului pentru reproducție CRV din Wirdum, regiunea Friesland, considerat a fi ”inima programului de reproducere pentru rasa Holstein”.

50 DE DESTINAȚII DE EXPORT

”Ne-am dezvoltat mult în 150 de ani, dar nu ne-am schimbat!”, spun reprezentanții CRV care ne-au întâmpinat la Centrul din Wirdum.

Prezența internațională a companiei înseamnă astăzi: 10 piețe mondiale, 13 milioane de paiete comercializate, filiale în 12 țări și exporturi de material seminal în peste 50 de state.

Toate investițiile în genetică și reproducție au ca obiectiv principal eficientizarea fermelor comerciale, dar și un trai mai bun pentru fermierii parteneri. Sloganul CRV descrie cel mai bine acest deziderat: ”Better COWS, Better LIFE” (Vaci mai bune, Viață mai bună).
Indicii CRV pentru o ”viață mai bună” sunt: CRV Health, CRV Effciency, Cetoze și mastite, index de fertilitate, sănătatea ongloanelor, sănătatea ugerului, maturitatea sexuală.

Pe scurt, specialiștii CRV recomandă: HerdOptimizer (testarea genomică) pentru a fi selectivi; SireMatch (potrivirea perechilor) pentru a performa; FeedExcel pentru a fi eficienți în furajare.
Programele CRV vizează și testează în fermele partenere:

  • Sănătatea animalelor (ongloane, fertilitate, sănătatea ugerului);
  • Eficiență: hrană, producție, longevitate, performanță în producția de carne.

Foto 3 pag a treia mare 20240626 161340 Nucleul Delta CRV produce 11.000 de embrioni anual!

VACI SĂNĂTOASE ȘI EFICIENTE

În statele Uniunii Europene, programele CRV sunt concentrate pe ameliorarea genetică și performanțele reproductive ale rasei Holstein: vaci fără probleme de sănătate, longevive și productive (lapte cu nivel ridicat de proteină și grăsime), care valorifică eficient o furajare de calitate.

Toate activitățile care presupun obținerea de embrioni de calitate ”top of the top” sunt concentrate în centrul de la Wirdum.

Media de producție în Olanda este astăzi de 38.327 kg lapte!

NUCLEUL DELTA DE LA WIRDUM

Cele aproximativ 350 de animale (femele) din centrul de reproducție, cu vârste de la 3 la 30 de luni, constituie Nucleul Delta. Acestea sunt femele tinere cu cea mai mare predispoziție genetică pentru sănătate și eficiență.

Animalele din centrul de la Wirdum sunt utilizate ca donatoare pentru programul de reproducere. Următoarea generație de tauri și mame de tauri va fi selectată dintre vițeii produși de embrionii lor!

11.000 de embrioni sunt colectați anual: 50% vor fi folosiți în stare proaspătă, după recoltare, 25% sunt congelați și 25% vor fi testați genomic, în laboratoarele moderne din incinta centrului.

În acest fel, progresul genetic este rapid și rezultatele sunt disponibile în cel mai scurt timp posibil.

”Colectăm cei mai de calitate embrioni pentru programele de reproducție, nu în scop comercial!”, precizează reprezentanții CRV.

Portofoliul CRV destinat programelor de reproducție cuprinde în prezent 160 de juninci și 110 tauri, animale care au urmat procese de selecție riguroase (teste genomice). La acestea se adaugă cei 50 de tauri de elită CRV „InSire”.

Foto 5 rezerva daca e nevoie 20240626 162413 Nucleul Delta CRV produce 11.000 de embrioni anual!

FERME DE SELECȚIE ȘI TESTARE

CRV are 10 ferme de lapte de testare partenere în Țările de Jos și Flandra, cu rol vital în programul de reproducere. În alte 5 ferme comerciale sunt măsurate rezultatele programului de furajare FeedExcel, o inovație marca CRV.

Când sunt gestante, cele 200 de potențiale mame de tauri sunt transferate de la centrul din Wirdum către fermele de testare. Aici se vor naște primii viței care au ocazia să-și demonstreze potențialul genetic.

Fermele de testare CRV sunt ferme comerciale de produse lactate care, pe lângă propriile animale, primesc în fiecare an cel puțin 15 juninci din programul de reproducere. În acest fel, viitorii tauri din portofoliul CRV sunt testați în condiții practice, de fermă. Există numeroase vaci care provin din programul de reproducție CRV în aceste ferme de testare și care au produs 100.000 kg de lapte!

BIOSECURITATE ȘI CONFORT

La Wirdum sunt două adăposturi, unul pentru animalele sub 15 luni, celălalt pentru vârsta de peste 15 luni. Fiecare adăpost este la rândul lui împărțit în compartimente de câte 16 animale, despărțite de pereți din beton, pentru a se evita contactul între grupurile individuale.

Igiena este strictă în întreg perimetrul iar normele de biosecuritate sunt păstrate cu sfințenie.

Animalele beneficiază de un grad de confort ridicat, furajare de calitate și nu intră în contact cu vizitatorii Centrului. Le-am putut admira prin câteva ferestre mari situate la etajul clădirii administrative.

Ventilatoarele mari, acoperișul izolat și o stație meteo care controlează perdelele de ventilație, toate lucrează împreună pentru a ne asigura că în habitatul animalelor este cât mai rece posibil.

„Climatul rece este important mai ales pentru acest grup. Dacă apare stresul termic, observăm o scădere a producției de embrioni după câteva luni. Lumina este, de asemenea, un factor important în producția bună de embrioni”, ne spun gazdele.

Exteriorul clădirii a fost proiectat cu multă atenție, fiind placat cu lemn pe frontoane iar sticla a fost folosită cu generozitate. Încălzirea și răcirea se fac cu energie geotermală iar iluminatul este LED.

Toate animalele care ajung în centru sunt plasate în carantină, în trei zone separate care sunt ventilate mecanic pentru a minimiza riscul de a introduce boli. Au fost prevăzute și două zone de carantină pentru animalele care părăsesc complexul. Aceste animale sunt destinate celor 10 ferme de testare.

Foto 4 20240626 144050 Nucleul Delta CRV produce 11.000 de embrioni anual!

Holstein NVI – INDEXUL CRV

50% Eficiență (aduce banii înapoi la fermier): lapte (grăsime, proteină), eficiență în furajare, longevitate

30% Sănătate: sănătatea ugerului, fertilitatea, sănătatea ongloanelor, ușurința fătărilor (pentru fiice), cetoze, viteza de muls

20% Conformație: picioare spate, uger, scorul de stare, statura, lățimea pieptului, unghiul crupei, adâncimea corpului, lățimea crupei, vedere din spate și laterală a picioarelor, atașamentul frontal al ugerului de abdomen, înălțimea ugerului în partea posterioară, ligamentul central etc.

Citește un reportaj realizat în ferma de lapte din Olanda cu 31 de vaci campioane!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →