Este vorba de necesitatea cunoaşterii prevederilor tratatului prin care ţara noastră a aderat la Uniune şi a principalelor dispoziţii ale legislaţiei comunitare care, de la 1 ianuarie a acestui an, a devenit parte componentă a legislaţiei româneşti. Cu convingerea că o prezentare a unora dintre aceste prevederi legale va fi utilă cititorilor revistei Ferma, începem, cu ediţia de faţă rubricii noastre, acest demers. Evident că ne vom referi, în primul rând, la acele reglementări care privesc domeniul agriculturii.
Fermele de semi-subzistenţă
O categorie de exploataţii agricole care beneficiază de o atenţie aparte în Tratatul de aderare, o reprezintă fermele de semi-subzistenţă, pentru care au fost instituite o serie de măsuri temporare suplimentare, care fac parte din cele privitoare la dezvoltarea rurală.
Prin ferma de semi-subzistenţă, se înţelege exploataţia care produce în primul rând pentru consumul propriu, dar care şi comercializează o parte a producţiei.
Un prim gen de sprijin este cel acordat fermelor de semi-subzistenţă aflate în curs de restructurare. Acest sprijin urmăreşte să atingă două obiective:
a) facilitarea rezolvării problemelor legate de tranziţie în mediul rural, având în vedere că sectorul agricol şi economia rurală din România sunt de acum expuse presiunii concurenţiale a pieţei unice;
b) facilitarea şi încurajarea restructurării fermelor care nu sunt încă viabile din punct de vedere economic.
Pentru a putea beneficia de sprijin, fermierul trebuie să prezinte un plan de afaceri care să îndeplinească trei condiţii: să demonstreze viabilitatea econmica viitoare a fermei; să cuprindă detalii privitoare la necesarul de investiţii; să descrie etape şi obiective specifice.
Confomitatea cu acest plan de afaceri este reanalizată după un interval de trei ani. În situaţia în care se constată că obiectivele intermediare cuprinse în acesta nu au fost îndeplinite la data la care se face analiza, nu se mai acordă nici un sprijin suplimentar. De reţinut, însă, că fermierul, beneficiar al sprijinului iniţial, nu va fi obligat să restituie sumele deja primite.
Concret, sprijinul se primeşte anual, sub forma unui ajutor bănesc forfetar şi nu poate fi acordat pe un interval de timp mai mare de cinci ani.
Grupurile de producători
În Tratat s-a prevăzut şi sprijinirea grupurilor de producători agricoli. Se arată expres că se acordă sprijin forfetar în scopul constituirii şi administrării grupurilor de producători. Obiectivele acestui sprijin sunt:
a) adaptarea producţiei membrilor grupului la cerinţele pieţei;
b) introducerea în comun a mărfurilor pe piaţă, inclusiv pregătirea în vederea vânzării, centralizarea vânzărilor şi aprovizionarea angrosiştilor;
c) stabilirea de norme comune privind informarea asupra producţiei, în special cu privire la recoltări şi disponibilităţi.
Sprijinul pentru grupurile de producători agricoli se acordă în tranşe anuale, pentru primii cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut. Calculul sumei efective de bani care va constitui sprijinul se va face pe baza valorii producţiei grupului care a fost comercializată anual. Nu vor putea fi depăşite o serie de plafoane, determinate procentual şi care sunt diferite, în funcţie de producţia agricolă comercializată în fiecare din cei cinci ani (mai exact, dacă aceasta se plasează sub sau peste valoarea de 1.000.000 de euro anual).
Dintre măsurile prin care se urmăreşte eficientizarea agriculturii româneşti şi creşterea competitivităţii sale pe piaţa unică europeană, fac parte şi măsurile de tip „leader”, serviciile de consultanţă agricolă şi informare publică, suplimentele în plăţi directe şi asistenţă tehnică. Toate acestea sunt detaliate în cuprinsul Tratatului de aderare şi la ele ne vom referi în ediţiile viitoare ale rubricii.
Vă reamintim că ne puteţi trimite, pe adresa redacţiei (cu menţiunea „pentru consultaţii juridice”), întrebările dumneavoastră pe teme juridice, la care veţi găsi un răspuns prompt în această pagină.
Articol publicat în revista Ferma nr. 1(45)/2007
