Nicu Vasile (LAPAR): Nu putem vorbi de irigații fără arendă! Ce ar trebui modificat! - Revista Ferma
4 minute de citit

Nicu Vasile (LAPAR): Nu putem vorbi de irigații fără arendă! Ce ar trebui modificat!

România are nevoie de un sistem de irigații cu dublu scop, atât pentru irigații, cât și pentru desecare, însă acesta nu poate fi realizat fără legea arendei și comasarea terenurilor agricole, susține președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile.

nicu vasile irigatii
Foto: @istockpgoto.com/steverts

România are această problemă de secetă pe 7,2 milioane de hectare și probleme cu băltirile pe 3,7 milioane de hectare. Deci, trebuie să facem un sistem de irigație, dar să aibă dublu scop: de irigații și desecare. Noi în ’90 aveam o suprafață de 3,2 milioane de hectare (irirgată – n. r.). Acum ce facem? Punem ce am stricat după ’90, reparăm. 

Dacă nu discutăm de comasare și de contractul de arendă, să-l finalizăm odată…După 30 de ani nu am pus nici titlurile de proprietate. 20% din suprafața agricolă a României nu beneficiază de titluri de proprietate după 30 de ani și atunci nu putem să discutăm foarte multe, nici de irigații, nici de dezvoltare” a declarat președintele LAPAR, Nicu Vasile, citat de Agrepres

CUM REZOLVĂM PROBLEMA APEI PENTRU IRIGAȚII

apa irigatii

Președintele LAPAR consideră că România nu ar trebui să aibă probleme cu apa pentru irigarea suprafețelor agricole și ar trebui să adopte o strategie cu privire la exploatarea apei freatice și să o și aplice.

”În principiu, România n-ar trebui să aibă (probleme cu apa – n. red.). Dacă discutăm de perioada ’70, când am proiectat aceste canale de irigații, 80% din apa necesară terenurilor supuse secetei o aduce Dunărea. Am început sistemele de irigații de la Dunăre, iar zona secetoasă se află de-a lungul Dunării. 

După care, în paralel, părinții noștri, societatea românească care a fost până în ’90 a făcut aceste acumulări de apă – Vidraru, Bicaz. Toate aceste acumulări de apă au avut trei mari scopuri: de irigații, electric, deci energie regenerabilă, și chiar microclimat (…).

Mai mult, toate sistemele de irigație de atunci discutau de lacuri de acumulare. Acum nu mai discut de lacuri acumulare. Cunosc localități care au fost strămutate înainte de ’90 pentru a face aceste acumulări de apă. De ce? Pe timpul iernii, când nu am probleme de secetă, eu fac acumulare de apă, după care încep să irig suprafețele, acele 7 milioane de hectare”, a mai spus Nicu Vasile.

Acesta a subliniat că sistemele de irigații nu pot fi realizate fără legea arendei și comasarea terenurilor agricole:

În primul rând, trebuie să vin cu Legea arendei, trebuie să fie dublu față de perioada de amortizare a investiției, irigația trebuie s-o facă fermierul, comasarea terenurilor, (….) și pe urmă să reproiectăm aceste sisteme de irigație.

Momentan nu avem nicio șansă, de aceea vedem în România foarte multe sisteme de irigații și ne întrebăm de unde au apă? Din puțurile de adâncime”, a mai declarat președintele LAPAR.

Aprobată anul trecut de Parlament, Legea arendei nu se aplică deoarece a fost constestată, din nou, la Curtea Constituțională a României, care a decis, printre altele, că instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare, respectiv 14 ani, în situația reînnoirii de drept, fără posibilitatea negocierii valorii arendei, restrânge exercitarea dreptului de proprietate privată.

DETALII AICI: CCR a dat verdictul: LEGEA ARENDEI declarată NECONSTITUȚIONALĂ!

AR PUTEA FI PLOAIA ARTIFICIALĂ O SOLUȚIE ÎMPOTRIVA SECETEI?

”În ceea ce privește avionul pentru schimbările atmosferice, România are acest proiect. Există Departamentul de Intervenții Active în Agricultură. Da, e o soluție, fără discuție.

România a proiectat încă din anii 1930, dacă nu mă înșel, acest sistem pentru a provoca ploile artificiale, dar acolo este o însămânțare a norilor și trebuie să fim atenți unde facem această însămânțare a norilor. De ce? Pentru că el se descarcă la 10 km distanță. E o știință, într-adevăr. Dacă nu știm să o aplicăm, este în defavoarea noastră, nu în favoarea noastră, a mai spus reprezentantul fermierilor.

CITEȘTE ȘI: Ce avantaje aduce LEGEA ARENDEI 2024 pentru fermieri!

frauda cu fonduri europene din irigatii
Imagine cu caracter ilustrativ. Credit foto @iStock.com/soleg

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×