Ingredientul furajer produs de Elanco Animal Health, care promite să reducă cu 30% emisiile de metan de la vacile de lapte, a fost aprobat pentru vânzare în SUA. Fermierii ar putea folosi contracte de carbon pentru a compensa costul ingredientului, „câţiva cenţi pe galonul de lapte”, au anunţat reprezentanţii companiei.
Profit de 20 de dolari pe vacă
Bovaer suprimă enzima care produce metan în rumenul unei vaci, primul şi cel mai mare dintre cele patru compartimente stomacale la bovine. Vitele emit metan prin eructaţie şi prin eliminarea dejecţiilor. Includerea unei linguri de Bovaer pe zi în hrana unei vaci de lapte „poate reduce emisiile de metan cu aproximativ 30% sau cu aproximativ 1,2 tone metrice de emisii de dioxid de carbon echivalent anual”, a precizat Elanco.
Agricultura este responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile de gaze cu efect de seră din SUA, iar metanul – un gaz de scurtă durată, dar puternic – reprezintă 40% din emisiile agricole. Estimările Elanco spun că prin implicarea în programele pieţei voluntare de carbon, crescătorii americani ar putea obţine un profit anual de 20 de dolari pe cap de animal.