Neonicotinoidele revin în Franța. Decizia care reaprinde disputa și pune presiune pe România!

Franța a făcut un pas important în dosarul pesticidelor din clasa neonicotinoidelor, după ce Adunarea Națională a aprobat reintroducerea în utilizare a insecticidelor acetamiprid și flupiradifuron, substanțe care vor putea fi folosite, în regim derogatoriu, pentru un număr limitat de culturi aflate în dificultate.
Decizia a fost adoptată cu 296 de voturi pentru și 224 împotrivă, iar votul din Senat este considerat o simplă formalitate, scrie Euronews.
Măsura reaprinde însă una dintre cele mai controversate dezbateri din agricultura europeană și readuce în atenție situația din România, unde disputa privind utilizarea neonicotinoidelor este departe de a fi încheiată.
Fermierii francezi salută decizia, ecologiștii o contestă
Potrivit proiectului adoptat, utilizarea celor două insecticide va fi permisă doar în condiții stricte și pentru sectoarele agricole considerate vulnerabile, în lipsa unor alternative eficiente.
Principala organizație a fermierilor francezi, FNSEA, a calificat votul drept „o cotitură importantă”, argumentând că agricultorii francezi trebuie să beneficieze de aceleași instrumente de protecție a culturilor ca și competitorii lor din alte state europene.
De cealaltă parte, organizațiile de mediu au criticat dur decizia, susținând că neonicotinoidele reprezintă un risc major pentru polenizatori și biodiversitate.
România, între deciziile instanțelor și solicitările fermierilor
În timp ce Franța merge spre reintroducerea controlată a unor neonicotinoide, România traversează un moment delicat în același dosar.
După ani în care Ministerul Agriculturii a acordat derogări pentru tratarea semințelor cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui, Curtea de Apel Cluj a anulat autorizațiile temporare emise în perioada 2022-2024, apreciind că acestea nu respectă legislația europeană.
Ministerul Agriculturii a declarat însă recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că litigiul nu este încă încheiat. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, agricultorii consideră că există în continuare speranța unei soluții favorabile.

De ce insistă fermierii români pentru derogări
Organizațiile de fermieri susțin că România are o situație agronomică diferită de cea din multe alte state membre ale Uniunii Europene.
Principala problemă este atacul dăunătorilor de sol, în special rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) și viermii-sârmă, care pot compromite culturile încă din primele faze de vegetație.
În opinia fermierilor, în prezent nu există soluții la fel de eficiente pentru combaterea acestor dăunători, iar eliminarea tratamentelor cu neonicotinoide poate conduce la pierderi importante de producție și la costuri suplimentare generate de reînsămânțarea suprafețelor afectate.
Aceste argumente au stat la baza solicitărilor repetate adresate Ministerului Agriculturii pentru acordarea derogărilor.
Conflictul cu apicultorii rămâne deschis
La polul opus se află apicultorii și organizațiile de mediu, care susțin că utilizarea neonicotinoidelor afectează populațiile de albine și alți polenizatori.
De ani buni, disputa dintre cele două sectoare agricole s-a transformat într-un conflict permanent. Fermierii invocă necesitatea protejării culturilor și a securității alimentare, în timp ce apicultorii atrag atenția asupra efectelor pe termen lung asupra biodiversității și ecosistemelor.
Miza depășește însă conflictul dintre cele două categorii profesionale și privește modul în care agricultura europeană va reuși să găsească echilibrul dintre productivitate și protecția mediului.
Neonicotinoidele, mărul discordiei între două sectoare agricole. Adevărata miză a disputei dintre fermieri și apicultori!
Decizia Franței privind neonicotinoidele ar putea influența dezbaterea europeană
Votul din Parlamentul francez transmite un semnal puternic la nivel european. Franța, una dintre cele mai influente puteri agricole din Uniunea Europeană, acceptă din nou utilizarea limitată a unor substanțe interzise pe plan național, invocând lipsa unor alternative viabile pentru anumite culturi.
Pentru România, decizia vine într-un moment în care dosarul neonicotinoidelor se află încă pe masa instanțelor, iar fermierii urmăresc cu atenție evoluțiile europene, sperând că acestea vor influența viitoarele decizii privind utilizarea acestor produse în agricultura românească.







