Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii - Revista Ferma
9 minute de citit

Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii

Mulsul robotizat sansa pentru tinerii din Cooperativa somes aries Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii
În inima peisajului pastoral al Transilvaniei, trei tineri fermieri au luat decizia îndrăzneaţă şi inovatoare de a trece la mulsul robotizat în cadrul exploataţiilor de creştere a vacilor pentru lapte pe care le administrează. Adrian Hosu, Florin Apahidean şi Horaţiu Boşca, membri ai Cooperativei Agricole Someş-Arieş, au ales astfel să-şi îmbunătăţească operaţiunile de management al efectivului de animale prin adoptarea tehnologiei moderne, optând pentru sistemul DeLaval. Iar perspectivele sunt cât se poate de promiţătoare.

Adrian Hosu are 34 de ani şi, practic, a preluat iniţiativa în ceea ce priveşte creşterea vacilor de lapte de la tatăl său. De profesie inginer zootehnist, acesta a înţeles imediat că e nevoie de investiţii pentru a face faţă provocărilor actuale.

Ajunsesem la un moment de cotitură din cauza constrângerilor legate de disponibilitatea forţei de muncă şi atunci am zis – ori punem robot, ori renunţăm la vaca de lapte! Pentru că mulsul e o problemă destul de mare pentru producătorii de lapte. Mai ales în cazul fermelor familiale sau cele mici spre medii. Acum avem un singur angajat şi ne descurcăm foarte bine”, a recunoscut tânărul din Livada, comuna Petreştii de Jos, judeţul Cluj. Adrian Hosu, tanar fermier din Livada, comuna Petreştii de Jos, judeţul Cluj

O mai bună selecţie a animalelor

Acesta deţine în prezent un efectiv de 157 de capete (preponderent rasa Fleckvieh), dintre care 50 la muls, iar din iulie 2023 a făcut tranziţia la mulsul robotizat, optând pentru sistemul DeLaval.

„Am ales robotul de muls DeLaval fără ca măcar să văd unul într-o fermă. Pentru că am considerat că ar avea cel mai mic impact negativ în ferma mea datorită braţului care identifică foarte bine poziţia ugerului şi a mameloanelor. Ataşează foarte uşor şi precis cupele pe fiecare sfert în parte, indiferent de conformaţia ugerului”, ne-a explicat Adrian.

Pe de altă parte, spune acesta, robotul îl ajută să facă o selecţie mai bună a efectivului de animale. Urmărim performanţele acestora, vedem care este producţia de lapte pe fiecare individ, astfel încât putem lua decizii avizate. Robotul măsoară conductivitatea laptelui şi ne poate avertiza despre o problemă la uger înainte ca ea să apară propriu-zis. Ne oferă posibilitatea de a interveni preventiv, fără să trebuiască să folosim imediat antibioticele”, a observat tânărul clujean.

Foto 5 detaliu IMG 9372 DACA INCAPE scaled Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii

Informaţii extrem de utile

Ceva mai la nord, la 45 km de Cluj-Napoca, în localitatea Pâglişa, Florin Apahidean are în exploataţie 90 de vaci (46 la muls) din rasa Bălţată Românească. În cazul său, trecerea la mulsul robotizat a fost motivată de necesitatea de a colecta informaţii în vederea îmbunătăţirii performanţelor animalelor sale. A ales tot DeLaval.

Primele vaci au intrat la robot în septembrie 2023, iar de atunci şi până acum i-a crescut producţia de lapte cu 2 litri pe cap de vacă, astăzi ajungând la o medie zilnică de 24 de litri. „Bălţata se pretează la mulsul robotizat. Animalele s-au învăţat destul de uşor la robot. În momentul în care am ales acest echipament, reprezentanţii DeLaval ne ziceau că ataşarea cupelor la ugerul vacii se face în proporţie de 98%, ceea ce mi se părea incredibil. Dar acum ne-am convins că aşa e. Chiar dacă ugerul vacii este puţin deformat sau mai în faţă, mai în spate, braţul robotului reuşeşte să pună fără nicio problemă cupele pe sferturile ugerului”, a observat clujeanul.

Şi pe bună dreptate, cu ajutorul unui scanner 3D, ce utilizează un program de inteligenţă artificială care citeşte foarte bine conformaţia ugerelor indiferent de poziţia lor, rata de succes este una impresionantă.

FOto 2 detaliu IMG 8879 Neaparat de pus Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii

Sistem de management integrat

În momentul de faţă, Florin este preocupat să crească valoarea genetică a animalelor sale. Concret, ar dori să renunţe la exemplarele care nu sunt atât de productive, iar pentru asta se foloseşte de informaţiile furnizate de către robot. „Până acum nu am fost obligaţi să eliminăm niciun animal pentru că nu ar intra la robot. Tot ce am eliminat a fost pe criterii de producţie. Spre exemplu, am avut animale care păreau productive, însă am descoperit prin intermediul sistemului de management integrat cu care este dotat robotul DeLaval că sunt probleme cu anumite sferturi. Ceea ce înainte nu puteam depista”, a constatat fermierul.

Foto 4 V2 Florin Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii

Doar lapte conform

Robotul mai acţionează şi ca o poartă de sortare inteligentă: dacă animalul care trece prin robot are o problemă medicală, această poartă dirijează animalul într-o boxă separată faţă de restul animalelor, ulterior anunţând şi medicul veterinar de situaţia apărută.

Robotul vine şi cu un sistem de deviere a laptelui, ceea ce înseamnă că, în cazul în care la muls intră o vacă recent fătată, acesta nu va trimite laptele în tancul de răcire, ci îl va devia într-un recipient, pentru ca ulterior să fie folosit pentru viţelul proaspăt fătat. Pe de altă parte, în cazul tratamentelor cu restricţii, robotul va direcţiona, de asemenea, laptele într-un recipient separat. La fel se întâmplă şi cu primele jeturi ale mulsorii, pentru ca în tanc să ajungă numai lapte curat.

Robot pentru alăptat viţei

La fel ca şi colegul său Adrian, Florin Apahidean a achiziţionat, pe lângă robotul de muls, şi un sistem robotizat de alăptat viţeii, tot de la DeLaval. Acesta funcţionează cu lapte praf şi primeşte viţelul ori de câte ori acesta are nevoie de mâncare, imitând în acest fel hrănirea naturală.

Membru al Cooperativei Someş-Arieş din anul 2021, Florin este încântat de faptul că această apartenenţă i-a asigurat preţuri mai mici la furaje, un termen de plată mai îndelungat şi serviciile medicale de calitate, printre numeroase alte beneficii.

Foto 6 Horatiu IMG 9495 Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii
Horaţiu Boşca

Cea mai bună alegere

La rândul său, Horaţiu Boşca şi-a instalat în septembrie anul trecut un robot de muls DeLaval în ferma sa de vaci pentru lapte din localitatea Petrindu, judeţul Sălaj. Acesta s-a axat mai mult pe rasa Red Holstein, având un efectiv de 120 de vaci mame, din care 52 la muls.

Înainte de a trece la mulsul robotizat, acesta folosea o sală de muls cu opt posturi, de care nu mai era atât de încântat. „Simţeam că bat pasul pe loc. Oricât de mult aş fi investit în genetică, adăpost sau mâncare, atingeam un prag peste care nu puteam trece. Pe sala de muls am avut oameni, dar nu am avut informaţiile pe care le dă robotul, ca să pot să performez şi să iau cele mai bune decizii. Ăsta este cel mai mare câştig din punctul meu de vedere”, ne-a explicat tânărul de 30 de an, proaspăt însurăţel. Livrează zilnic 1.000 de litri de lapte către Cooperativa Someş-Arieş, al cărei membru este din 2019.

Foto 7 IMG 9840 daca incape scaled Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii

Ameliorare genetică

Pentru că lucrează foarte mult cu material sexat, Horaţiu spune că robotul DeLaval îl ajută foarte mult pe partea de reproducţie. „Robotul te ajută să afli când e vaca în călduri ca să poţi să o montezi la momentul optim. Pe vacile productive merg numai cu material sexat şi nu îmi mai permit să dau rateuri. A fost o decizie foarte înţeleaptă achiziţia robotului. Dacă mă ajută Dumnezeu, mai cumpăr unul în următorii ani. Merită o astfel de investiţie”, a exclamat crescătorul sălăjean.

Cea mai productivă vacă din ferma lui dă 35 de litri/zi. Circa 80% din exemplarele sale sunt însă animale tinere, la prima sau a doua lactaţie.

Foto 1 V1 Adrian si Tamas reprezentantul DeLaval Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii
Tamas Csaki (dr.), reprezentant DeLaval, în ferma lui Adrian Hosu (stg.)

SALVAREA FERMELOR MICI

Cooperativa Agricolă Someş-Arieş a reuşit să coaguleze în jurul ei, pe lângă un nucleu de fermieri cu experienţă, şi câţiva tineri cu iniţiativă, care au potenţialul şi dorinţa de a dezvolta acest sector. „Am pornit în 2011 cu 7 ferme, iar astăzi avem 59 de membri. Livrăm în prezent circa 800.000 de litri de lapte pe lună către trei procesatori şi considerăm că suntem singura soluţie pentru fermele mici şi medii ca să reziste pe piaţă. Sperăm ca tot ce înseamnă parte de modernizare, respectiv robotizare sau digitalizare, să ne ajute ca generaţiile care urmează să poată duce mai departe moştenirea lăsată de actuala generaţie”, ne-a declarat Mihai Horvat, preşedintele cooperativei.

Foto 8 COLOANA MIhai Horvarth presedinte cooperativa3 Mulsul robotizat, o şansă pentru fermele mici şi medii

În opinia sa, achiziţia roboţilor de muls are scopul de a rentabiliza activitatea fermelor de lapte din Transilvania. „Din punct de vedere al cooperativei, mulsul robotizat aduce sistemul de management în fermă şi asta îl ajută atât pe fermier, cât şi pe noi ca să putem interveni acolo unde este nevoie pentru a reduce costurile, iar fermierul să simtă cât mai mult rezultatul profitului fără a cheltui bani suplimentari pentru a cunoaşte cauzele problemelor cu care se confruntă”, a concluzionat Mihai Horvat.

BENEFICIILE ASOCIERII ÎN COOPERATIVĂ

Faptul că este membru al Cooperativei Someş-Arieş, chiar de la înfiinţarea ei, reprezintă un mare beneficiu, susţine Adrian Hosu. „Consider că numai uniţi putem fi o forţă şi să avem o voce în negocierile cu procesatorii sau cu furnizorii de inputuri. Datorită faptului că suntem membri ai acestei cooperative pot spune că ne-am securizat accesul pe piaţa procesării laptelui şi beneficiem chiar de un preţ mai bun pe litrul de lapte. Cooperativa se ocupă de logistică, preluând şi livrând laptele către procesator cu maşinile proprii ale cooperativei. Noi livrăm cam o dată la două zile o cantitate de 2.200 de litri”, a precizat tânărul zootehnist.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →