Până în anul 1990, în România se produceau în jur de 35-38.000 tone de fructe de căpşuni. Cele mai multe culturi se aflau pe teritoriul CAP-urilor. Odată cu dispariţia colectivelor a avut loc o prăbuşire a producţiei de căpşuni, ajunsă la 5-6.000 de tone, ceea ce echivala cu mai puţin de un sfert de kilogram de căpşuni pe cap de locutor.
După 1996, a început o uşoară creştere a producţiei de căpşuni, mai ales datorită programelor de dezvoltare a producţiei căpşunului derulate în judeţele Argeş, Vâlcea şi în jurul municipiului Bucureşti, coordonate parţial de ICPP Piteşti-Mărăcineni. Începând din anul 2004, cultura căpşunului a cunoscut o dezvoltare accentuată în vestul României, în special în judeţele Bihor şi Arad.
Anul 2008 a însemnat startul pentru dezvoltarea căpşunului în judeţele din Moldova, mai cu seamă în Vaslui, Botoşani şi în Suceava. Un alt pol secundar pentru dezvoltarea căpşunului, intensificată în ultimii ani, este zona legumicolă Brăila-Galaţi.
Lider în producţia de căpşuni în România se menţine, însă, judeţul Satu-Mare.
În prezent, se estimează că producţia de căpşuni a ajuns undeva la 12-15.000 de tone anual. Cu toată această creştere spectaculoasă a producţiei de căpşuni din ultimii ani, în România se obţine mai puţin de un kilogram de fructe de căpşuni/locuitor. Judeţele Sălaj şi Mureş au deja suprafeţe importante cultivate cu căpşuni, înfiinţate în ultimii trei ani, majoritatea având soiuri de bună calitate, care asigură o desfacere la preţuri mari.
Perspectiva dezvoltării căpşunului în ţara noastră
• Cerere favorabilă unei producţii sporite
Pentru următoarea perioadă, se estimează o creştere continuă a suprafeţelor cultivate cu căpşuni în ţara noastră. Căpşunul prezintă o mare plasticitate ecologică, astfel că se poate cultiva în toate judeţele din România. Preţul kilogramului de căpşun este stimulativ pentru întoarcerea ,,căpşunarilor” din Spania şi Italia, care pot începe propria afacere în România.
Căpşunul produce peste 20-25 tone/ha în majoritatea zonelor de cultură, dacă se aplică o tehnologie corespunzătoare.
Deocamdată, există o cerere importantă neacoperită de fructe de căpşuni pe piaţa românească. Având în vedere că mâna de lucru este mai ieftină în România decât în ţările din vestul Europei, considerăm că producţia de căpşun se poate dezvolta în perspectivă pentru export pe piaţa europeană. Există deja societăţi din Italia, Austria şi Germania care înfiinţează plantaţii de căpşuni în România, pentru ca fructele să fie exportate în ţările lor de origine.
• Obstacole uşor de depăşit
Principalele piedici în calea dezvoltării culturii căpşunului sunt:
– investiţiile mari, care trebuie făcute pentru înfiinţarea unei plantaţii investiţiile mari. Acest obstacol poate fi depăşit prin înfiinţarea de plantaţii pe suprafeţe mai mici, folosind o tehnologie clasică de cultură a căpşunului care necesită costuri mai mici, sau prin accesarea fondurilor europene.
– lipsa de cunoştinţe privind tehnologia de cultură a căpşunului. În acest caz, se pot organiza, pe plan local (DADR, OJCA, primării sau iniţiative ale cetăţenilor), simpozioane sau cursuri care să promoveze tehnologiile de cultură a căpşunului şi a altor specii care pot să reprezinte o nişă de piaţă favorabilă agriculturii din România.
Pepinierele Hida, din judeţul Sălaj, au organizat împreună cu instituţiile judeţene şi locale, în 2007-2008, mai mult de zece astfel de întâlniri, finalizate de fiecare dată cu câteva plantaţii noi de căpşuni în fiecare localitate.
Mai mult în piaţă, decât în supermarket
În anul 2008, preţul kilogramului de căpşuni a crescut uşor comparativ cu anii precedenţi. Producţia autohtonă a fost valorificată pe piaţa liberă şi în magazine specializate în comerţul de legume-fructe. În magazinele de tip supermarket s-au valorificat preponderent căpşunii proveniţi din import. În România, producătorii de căpşuni nu sunt organizaţi pentru a putea comercializa fructele în loturi mari, uniforme, ambalate corespunzător, astfel încât producţia să se vândă şi în magazinele mari. Un alt incovenient este preţul mic oferit de comercianţi, fermierii având puţine şanse să pătrundă în pieţe pentru a-şi putea valorifica producţia.
Calitatea, înainte de toate
În ultimii trei-patru ani, s-a conturat tendinţa consumatorului român de a opta pentzru calitate în alegerea fructelor. Astfel, fructele de calitate, mari, frumos colorate, aromate, cu fermitate corespunzătoare s-au vândut la un preţ de la 80 până la 100 la sută mai mare, comparativ cu fructele moi, strivite sau recoltate în ambalaje mari. Din păcate, încă o bună parte din suprafeţele cultivate cu căpşuni, mai ales în zona Satu-Mare, sunt ocupate de soiurile Premial, Redgauntlet, Dana, Senga-Sengana, soiuri cu o slabă fermitate a fructului.
Un an bun, dar cu probleme pe măsură
În general, 2008 se poate considera un an bun pentru cultura căpşunului. Ploile din prima parte a anului au determinat o bună dezvoltare a plantelor şi o creştere semnificativă a producţiei, chiar în condiţii de neirigare. Una din problemele majore a fost apariţia bolilor au creat probleme cultivatorilor: putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) – cel mai frecvent, pătările de frunze şi făinarea.
Acolo unde nu s-a stropit la timp, producţia a fost de slabă calitate şi o parte din fructele comercializate au fost atacate de putregai, astfel că preţul s-a prăbuşit pentru câteva zile.
Cele mai grave probleme au apărut însă în cazurile în care fermierii nu au schimbat de mult timp materialul săditor şi au încercat să-şi producă singuri plantele pentru cultură.
Culturi bun, din plante certificate
Un aspect pozitiv în anul 2008 a fost creşterea semnificativă a cererii pentru plante certificate de căpşun, atât din producţia internă, cât şi din import. O bună parte din cultivatorii de căpşuni au remarcat că folosirea unor plante libere de viroze poate să determine sporuri importante de producţie. O calitate slabă a materialului de plantare duce automat la obţinerea unor recolte mult mai modeste sau chiar neeconomice, în unele cazuri. Acest lucru este explicat ştiind că planta mamă, pe lângă transmiterea fidelă a caracterului de soi, transmite către stoloni bolile, virozele, nematozii şi dăunătorii de care aceasta este afectată.
Din cercetările efectuate la ICPP Piteşti-Mărăcineni, rezultă că producţia obţinută în căpşunăriile înfiinţate cu stoloni liberi de agenţi patogeni (în special viroze) este de la dublu la de şapte ori mai mare în comparaţie cu stolonii recoltaţi din pantaţii comerciale.
Fructificare şi productivitate
Spre deosebire de alte specii pomicole, la care prima recoltă economică se obţine în anul al III-lea sau al IV-lea de la plantare, căpşunul produce economic de la prima fructificare, când are vârsta de un an, sau, uneori, la câteva luni de plantare.
Precocitatea accentuată permite:
• înfiinţarea de plantaţii anuale şi multianuale;
• introducerea căpşunului în asolamente de legume şi flori, în câmp sau protejat, în sere şi solarii;
• precum şi recuperarea rapidă a cheltuielilor făcute cu înfiinţarea plantaţiilor.
Căpşunii ajung la maturitate la sfârşitul lunii mai, odată cu cireşele cele mai timpurii, iar în cazul culturilor protejate, cu 2-3 săptămâni mai repede, producţia fiind valorificată avantajos, realizându-se venituri înaintea altor specii pomicole. Este specia care poate să valorifice la maximum mica proprietate privată din România, dacă se aplică o tehnologie corespunzătoare. Cultura căpşunului poate să dea o producţie de peste 25 tone la hectar (până la 35-40 tone în ţările din Europa de vest şi în SUA, datorită fertilizărilor masive).
(Articol apărut în Revista Ferma nr. 12/2008)
