Modificare cerere plată 2026: Termene maxime fără penalități de întârziere! - Revista Ferma
3 minute de citit

Modificare cerere plată 2026: Termene maxime fără penalități de întârziere!

Modificare termene maxime depunere cerere plată 2026: Ministerul Agriculturii modifică regulile pentru plățile către fermierii care au de primit sume din bani europeni nerambursabili.

cerere plata fermieri 2026
Foto: @istockphoto.com/Tuned_In

Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1570/2022, elaborat de MADR și aflat în dezbatere publică, va fi eliminată etapa procedurală de solicitare/aprobare a prelungirii termenului de depunere cerere plată eligibile pentru prima tranșă de plată de către beneficiarii AFIR care implementează proiecte cu fonduri europene nerambursabile.

TERMENE CERERE PLATĂ 2026 PENTRU PRIMA TRANȘĂ DE PLATĂ AFIR

Proiectul de act normativ prevede că:

Art I (2) Beneficiarii prezintă cererea eligibilă pentru prima tranșă de plată și documentele justificative în termen de 6 luni de la data semnării contractului de finanțare, în cazul proiectelor pentru investiții în achiziții simple, respectiv în termen de 12 luni, în cazul proiectelor pentru investiții ce presupun construcții-montaj și al proiectelor ce prevăd plantarea de specii perene agricole și forestiere, de la data semnării contractului de finanțare.

Aceste termene se prelungesc cu o perioadă de 6 luni, cu plata penalităților prevăzute în contractul de finanțare, care se achită de beneficiar până la decontarea cererii de plată respective.

(3) Se consideră în termen cererea de plată care a fost depusă cel mai târziu în ultima zi a lunii în care este stabilit a se împlini termenul maximal prevăzut la alin. (2).

”Având în vedere contextul economico-financiar și social – astfel cum este acesta influențat și de măsurile fiscal-bugetare imperioase pentru corectarea deficitului bugetar excesiv, aprobate prin diferite acte normative în perioada 2024-2025, în scopul accelerării absorbției FEADR și a unei bune implementări a PS 2023-2027, este necesară modificarea actualelor prevederi referitoare la termenul stabilit pentru depunerea cerere eligibile pentru prima tranșă de plată în sensul eliminării etapei procedurale de solicitare/aprobare prelungire termen de depunere a cererii eligibile pentru prima tranșă de plată”, motivează MADR.

TERMENE CERERE PLATĂ ȘI PENTRU CONTRACTELE DEJA SEMNATE CU AFIR

cerere plata fermieri 2026

IMPORTANT: Prevederile se aplică contractelor de finanțare aflate în implementare, inclusiv contractelor pentru care nu s-a finalizat procedura administrativă de încetare până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

”Măsura reprezintă atât o facilitate pentru beneficiari, dar mai ales o eficientizare și reducere a procesului birocratic la nivelul AFIR, ea urmând a fi aplicată cu respectarea principiului tratamentului egal al tuturor solicitanților selectați, respectiv atât celor care au contracte de finanțare în vigoare, cât și celor care urmează să încheie cu AFIR contracte de finanțare, se mai precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ elaborat de MADR.

CITEȘTE ȘI: Prea puțini bani AFIR: Cerere plată fermieri de 5 ori cât alocarea! – Revista Ferma

Se schimbă regulile de selecție AFIR! – Revista Ferma

cerere plata fermieri 2026

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×