Modernizează adăpostul dacă vrei să obţii un lapte curat! - Revista Ferma
3 minute de citit

Modernizează adăpostul dacă vrei să obţii un lapte curat!

vaca 095372 m Modernizează adăpostul dacă vrei să obţii un lapte curat!

Numărul de celule somatice din lapte indică gradul de sănătate al ugerului din care acesta provine.

Într-un articol publicat în revista din luna august, am precizat că un lapte „curat”,
numit şi lapte conform cu standardele europene, se poate obţine de
către producător numai dacă el va acţiona cu vigoare împotriva surselor
de contaminare, reducându-le frecvenţa.

Prin urmare, acţiunile pe care trebuie să le întreprindem sunt:

• reducerea prin dezinfecţie a concentraţiei microbilor de pe toate suprafeţele care vin în conatct cu laptele, aşa cum sunt aparatul de muls, găleţile, tancul de colectare;

• reducerea contaminării laptelui cu microbi din adăpost, prin amenajeri speciale pe care trebuie să le executăm;

• reducerea frecvenţei infecţiilor glandei mamare şi a instalării mastitelor cronice (care nu se manifestă cu vigoare la exterior).

În acel articol am arătat ce trebuie să facem pentru reducerea numărului de microbi din laptele care intră în contact cu aparatul de muls, cu tancul de colectare, cu ustensilele cu care mânuim laptele până la livrare, precum şi respectarea condiţiilor de igienă de către mulgător.

Toate acestea au fost descrise atât pentru mulsul mecanic, cât şi pentru mulsul manual.

Pentru a putea înţelege de ce trebuie să facem lucrurile într-un anumit fel şi nu în altul, vom începe cu câteva caracteristici ale vieţii microbilor. Aceştia sunt fiinţe vii, care pot să trăiască şi să se înmulţească numai dacă beneficiază de cel puţin trei condiţii fundamentale. Acestea sunt:

• hrană îndestulătoare formată din substanţe organice;
• temperatură adecvată (nu mai mare decât temperatura corpului, 37- 39oC);
• umiditate suficientă.

Reiese de aici că un microb poate poată să fie eliminat sau determinat să nu se înmulţească, dacă vom exclude din mediul său de viaţă cel puţin una dintre cele trei condiţii menţionate anterior. În adăposturile vacilor, numai unul din aceşti trei factori poate fi ţinut sub control şi eliminat.

Acesta este sursa de hrană sau substanţă organică (paiele, pleava de cereale sau orez şi chiar rumeguşul de lemn).

Temperatura şi umiditatea din adăpost nu pot fi eliminate sub nici o formă, deoarece ambele provin de la animale, prin respiraţie şi metabolism.

Astfel, înlocuirea aşternutului de origine organică din adăpost, adică cel format din paie şi alte resturi vegetale, cu un aşternut format din substanţe anorganice, aşa cum este nisipul de râu sau salteaua din rumeguş de cauciuc, va crea în adăpostul vacilor un mediu în care microbii nu se vor putea înmulţi şi nici nu vor putea supravieţui.

Drept urmare, ugerul vacilor nu se va mai putea infecta pe canalul sfârcului.

Rezultă din această expunere că trebuie „umblat” la modernizarea adăpostului. Cum putem realiza acest lucru, cu investiţii minime, vom prezenta într-un alt material.


Articol publicat în revista Ferma nr. 09 (53) – octombrie 2007.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →