6 minute de citit

Ministrul Oros anunţă RELUAREA VÂNĂTORII DE MISTREŢI printr-o nouă Ordonanţă Militară!

Acesta a precizat că măsura este necesară atât pentru combaterea şi râspândirea pestei porcine africane (PPA), cât şi pentru eliminarea pagubelor produse de mistreţi culturilor agricole.

„Ştiţi cu toţii că datorită măsurilor luate pentru combaterea pandemiei au fost interzise anumite activităţi printre care şi vânătoarea, inclusiv vânătoarea de mistreţi, dar zilele acestea am discutat cu colegii mei, cu domnul Alexe (Costel Alexe, ministrul Mediului- n.red.) şi cu domnul Vela (Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne-n.red.), cu premierul Ludovic Orban, că în următoarea Ordonanţă Militară este necesar să revenim asupra deciziei de a opri vânătoarea la mistreţi. Aceasta ar fi necesar să reînceapă din două motive: în primul rând, pentru controlul populaţiei de mistreţi, care ne-ar ajuta foarte mult la combaterea şi răspândirea pestei porcine africane, dar încep să producă pagube în producţiile agricole vegetale, care oricum sunt afectate grav şi de secetă. Din aceste două motive, în următoarea Ordonanţă Militară, cu siguranţă, o să redeschidem vânătoarea la mistreţi”, a spus Adrian Oros într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ministerului Agriculturii.

Potrivit datelor ANSVSA, la începutul lunii aprilie, România erau active 443 de focare (dintre care 4 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii de tip A) de pestă porcină africană (PPA) în 203 localităţi din 27 de judeţe. 3406 cazuri de PPA au fost confirmate, până pe 3 aprilie, doar la mistreţi, iar în 11 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.

Detaliat, situaţia focarelor active de PPA şi a cazurilor la mistreţi pe data de 3 aprilie 2020 se prezenta astfel:
Judeţul Alba – 2 focare în gospodăria populaţiei și 17 cazuri la mistreţi;
Judeţul Arad – un focar într-o exploataţie de tip A și 59 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Argeș – 6 focare (dintre care 4 focare în exploataţii comerciale) și 134 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Bacău – 6 focare în gospodăriile populaţiei și 16 cazuri la mistreţi;
Judeţul Bihor – 10 focare în gospodăriile populaţiei şi 228 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Bistriţa-Năsăud – 4 cazuri la mistreţi;
Judeţul Botoșani – 105 cazuri la mistreţi;
Judeţul Brașov – un focar în gospodăria populaţiei și 12 cazuri la mistreţi;
Judeţul Brăila – 2 focare în gospodăriile populaţiei și 25 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Buzău – un focar în gospodăria populaţiei și 59 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Călăraşi – 182 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Constanţa – 43 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Covasna – un focar în gospodăria populaţiei și 10 cazuri la mistreţi;
Judeţul Dâmboviţa – 7 focare (un focar într-o exploataţie de tip A) și 87 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Dolj – 15 focare în gospodăriile populaţiei și 58 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Galaţi – 2 focare în gospodăriile populaţiei şi 44 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Giurgiu – 3 focare și 307 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Gorj – 57 de focare în gospodăria populaţiei și 91 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Harghita – 3 cazuri la mistreţi;
Judeţul Hunedoara – 4 cazuri la mistreţi;
Judeţul Ialomiţa – 186 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Iași – 4 focare în gospodăriile populaţiei și 47 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Ilfov – un focar în gospodăria populaţiei și 171 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Maramureș – 51 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Mehedinţi – 35 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Mureș – 9 cazuri la mistreţi;
Judeţul Olt – 68 de focare în gospodăriile populaţiei și 11 cazuri la misteţi;
Judeţul Prahova – 16 focare în gospodăriile și 150 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Satu-Mare – un focar în gospodăria populaţiei și 241 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Sălaj – 5 focare în gospodăriile populaţiei și 144 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Sibiu – 4 focare în gospodăriile populaţiei și 21 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Suceava – un caz la mistreţ;
Judeţul Teleorman – 205 de focare în gospodăriile populaţiei și 539 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Timiș – 3 focare în gospodăriile populaţiei;
Judeţul Tulcea – 4 focare în gospodăriile populaţiei și 181 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Vaslui – 2 focare în gospodăriile populaţiei și 15 cazuri la mistreţi;
Judeţul Vâlcea – 5 focare în gospodăriile populaţiei și 90 de cazuri la mistreţi;
Judeţul Vrancea – 11 focare în gospodăria populaţiei și 43 de cazuri la mistreţi.

Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR) a solicitat autorităţilor măsuri urgente privind gestionarea mistreţilor şi clarificări privind valorea despăgubirilor acordate fermierilor pentru culturile distruse de mistreţi. 

DETALII aici: MISTREŢII DISTRUG culturile agricole. E nevoie de MĂSURI URGENTE!

 

Fermierii S-AU SĂTURAT de MESAJE POPULISTE. Autorităţi, IEŞIŢI ÎN CÂMP să vedeţi DEZASTRUL!

 

STARE DE URGENŢĂ în sectorul VEGETAL. 5 MĂSURI de care DEPINDE SECURITATEA ALIMENTARĂ!

Datele oficiale ale Ministerului Apelor şi Pădurilor arătau că, în anul 2018, România avea de trei ori mai mulţi mistreţi faţă de efectivul optim.

CIFRE şi DETALII aici: PPA – România: 2-0. „Ce afacere este asta cu mistreţii în România, în dauna oamenilor?”

Mistret_b

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →