Istoria Mânăstirii Brâncoveanu începe în secolul al XVII-lea. Dacă la începutul secolului XVI avem mai multe mărturii indirecte despre existenţa mănăstirii, prin menţionarea unor călugări de aici în diferite acte, dispersate, primele dovezi directe le avem din anul 1654, când satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor. Acesta, se spune că a construit o bisericuţă din lemn pe valea râului Sâmbăta, probabil pentru călugării sihastri de aici. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), a zidit din piatră şi cărămidă o mănăstire.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania abia scăpase de atacurile repetate ale principilor calvini, atacuri ce au continuat însă asupra punctului principal de rezistenţă, credinţa ortodoxă a românilor, urmărind-se, de fapt, deznaţionalizarea lor. Pentru întărirea şi salvarea Ortodoxiei de noul pericol, cel al catolicizării, apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat şi reorganizat vechea mănăstire ortodoxă din Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaştri, într-o mănăstire mai mare, cu viaţă de obşte. Tot aici, voievodul martir înfiinţează o „Şcoală de grămătici”, un atelier de pictură în fresco şi o mică tipografie.
Credinţa românilor a învins, dar bisericile au fost distruse
Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare au făcut mii de victime printre români. Schimbarea credinţei strămoşeşti a românilor ar fi condus uşor la pierderea identităţii lor naţionale. Rezistenţa românilor ortodocşi s-a organizat îndeosebi în jurul bisericilor şi a mănăstirilor, motiv pentru care, în Transilvania, în 1762 începe calvarul distrugerii acestora. Astfel, mai mult de 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe au fost distruse; cele de lemn incendiate, iar cele de piatră darâmate cu tunurile.
Multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de Mânăstirea Brâncoveanu. După decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu de către turci, în anul 1714, Curtea din Viena a ţinut seama mai întâi de moştenitoare, doamna Marica, soţia acestuia, şi apoi de faptul că mai rămăsese în viaţă un nepot al domnitorului.
Nu de puţine ori episcopii uniţi, au cerut desfiinţarea mănăstirii. Profitând de faptul că în 1782 s-a dispus desfiinţarea tuturor ordinelor călugăreşti, curtea de la Viena a trimis în 1785 pe generalul Preiss, care a dărâmat mănăstirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină. Astfel, ultimul mare bastion al apărării Ortodoxiei din Ţara Făgăraşului, zidit între anii 1696-1698, a fost distrus în anul 1785.
Restaurarea mănăstirii
În decursul celor 140 de ani de părăsire în ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe încercări de restaurare a mănăstirii.
Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus i-a revenit Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în anul 1926. Sfinţirea a fost făcută în anul 1946, după război. Mitropolitul Nicolae Bălan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche; arhitectura bisericii se încadrează întru totul stilului brâncovenesc, apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească.
La exterior, decoraţia în piatră, ancadramentele de la uşi şi ferestre, dar mai ales pilaştrii sculptaţi şi panourile de piatră traforată din pridvorul bisericii dau o deosebită frumuseţe acestui monument. Brâul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă şi proporţiile perfecte ne înfăţişează un monument vrednic de epoca domnitorului Brâncoveanu. Turla bisericii este octogonală la exterior şi cilindrică în interior.
Interiorul bisericii, în formă de cruce, e împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor. Pictura din pridvorul bisericii e în întregime nouă şi cuprinde scene din Vechiul Testament, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o uşă din lemn de stejar, fixată în piatră sculptată, deasupra uşii aflându-se pisania săpată într-o placă de piatră. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictată Maica Domnului, se află tabloul votiv al ctitorilor Brâncoveni. Tâmpla bisericii, construită din zid masiv, permite intrarea în altar prin trei uşi, fiind pictată în frescă în stil neobizantin.
Mai jos de biserică, la cca. 50 m, Mitropolitul Nicolae Bălan a reconstruit şi vechea clopotniţă a mănăstirii în forma iniţială, unde până în anul 1997 (când au fost mutate în turla noii incinte), au fost adăpostite cele 5 clopote foarte bine armonizate, a căror greutate depăşeşte 2000 Kg.
Al treilea ctitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este Înalt Prea Sfinţitul Doctor Antonie Plămădeală, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului. Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală a rezidit din temelie incinta Mânăstirii Brâncoveanu, lucrare începută în anul 1985. Sub îndrumarea sa directă, s-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura din biserică. Incinta în stil brâncovenesc a fost ridicată din temelie.
Hramul „Adormirea Maicii Domnului”
După 208 ani de la dărâmarea ei, în anul 1785, Mânăstirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminică, 15 august 1993, la sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, când s-a sfinţit biserica nouă, ce poartă hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
