John Deere, în topul clasamentelor mondiale - Revista Ferma
2 minute de citit

John Deere, în topul clasamentelor mondiale

foto 2 john deere m John Deere, în topul clasamentelor mondiale

„Fortune Magazine” publică anual un astfel de clasament considerat a fi reprezentativ pentru raputația corporațiilor.

Topul „The Most Admired” este un studiu care măsoară performanța unei companii pe baza a nouă criterii, inclusiv inovarea, managementul resurselor umane, utilizarea activelor corporative, responsabilitatea socială, calitatea managementului, stabilitatea financiară, valoarea investițiilor pe termen lung, calitatea produselor și serviciilor, precum și competitivitatea globală.

„În fiecare zi, atenția noastră este aceea de a servi clienții din întreaga lume cu produse și servicii deosebite”, a precizat Samuel R. Allen, președinte și director executiv al Deere & Company. „Clasamentele, așa cum este și topul Fortune, indică faptul că noi conducem afacerea în conformitate cu cele patru valori de bază ale companiei: integritate, calitate, angajament și inovație”, a mai spus Allen.

În Topul Fortune „Cele mai admirate companii”, primele cinci clasate în 2016 sunt: Apple, Alphabet, Amazon, Berkshire Hathaway și Walt Disney. Deere & Company s-a clasat pe locul 46.

Pentru al zecelea an consecutiv, compania americană de utilaje agricole a fost inclusă, de către Institutul Ethisphere, în topul „celor mai etice companii”. Studiul evaluează companiile după cinci criterii: etica organizației și programul de conformare, responsabilitatea cetățenească și corporativă, cultura etică, leadership/conducere, precum și inovare și reputație.

„Peste tot în lume, John Deere este decis să vă asigure că modul în care își desfășoară activitatea este aliniată la valorile de bază de integritate. Concentrarea noastră asupra comportamentului etic ne ajută să c=știgăm în continuare loialitatea clienților, angajaților, comunității și partenerilor de afaceri”, a declarat Samuel R. Allen.

Institutul Ethisphere recunoaște anual organizațiile care au avut un impact semnificativ asupra modului în care este realizată și condusă afacerea, prin promovarea unei culturi a eticii și a transparenței, încrederii în piață și succesului în afaceri.

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 – 14 aprilie 2016

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →