După 10 ani în care a deținut funcția de Director executiv al Asociației Aberdeen Angus din România, Ionuț Gociman a făcut pasul spre producție și procesare. Cu ce se ocupă la ”Casa Angus” din Capitală?
Și-a dorit de mic copil să aibă propria lui fermă iar ani mai târziu a descoperit că rasa Aberdeen Angus este cea care corespunde tuturor obiectivelor sale profesionale. După ce s-a ocupat de partea de selecție și reproducție a rasei, alături de crescătorii membri ai Asociației Aberdeen Angus din România, Ionuț Gociman a trecut la carmangerie și gastronomie.
A FOST O TRECERE NATURALĂ!
”Rasa Aberdeen Angus a fost și rămâne pasiunea mea. Cu timpul am început să fiu din ce în ce mai atras de partea de producție și îngrășare. Obiectivul principal este acela de a produce carne de calitate, constant, mai ales că în România avem un potențial foarte mare, datorită suprafețelor extinse cu pășuni pe care putem să le valorificăm crescând bovine pentru carne”, spune Ionuț Gociman.
După ce a analizat cu atenție ce înseamnă tipologia și structura fermelor, tânărul specialist a decis că vrea să-și înceapă viața antreprenorială invers față de majoritatea fermierilor.”Am hotărât să-mi fac mai întâi partea de desfacere și am dezvoltat acest mic business de familie, Casa Angus, care își desfășoară activitatea în centrul Bucureștiului, unde avem partea de carmangerie, băcănie și steak house”, declară antreprenorul.
Aici promovăm carnea de vită Angus crescută de fermierii români, alături de care m-am dezvoltat din punct de vedere zootehnic în ultimii 10 ani. – IONUȚ GOCIMAN
CARNE PRODUSĂ ÎN ROMÂNIA!
De la bun început, dorința lui Ionuț Gociman a fost să-și învețe clienții cum se gătește o carne de vită Angus produsă exclusiv în România. ”Clientul poate să cumpere de la noi carnea și să o gătească singur acasă, dar putem prepara carnea în fața lui aici, la Casa Angus. Bucătăria noastră este deschisă, este un beef bar, unde îi explicăm clientului cum se gătește carnea de Angus, de la ciorbă, sarmale, ardei umpluți, până la steak-uri, T-bone sau carne maturată.
La Casa Angus te așteaptă o atmosferă prietenoasă, mâncare delicioasă și o experiență autentică. Este un loc mic, dar plin de savoare, unde poți vedea totul, de la galantar până în farfurie. Te invităm să descoperi povestea noastră”, spune Ionuț Gociman.
ANGUS, DIN FERMĂ ÎN FURCULIȚĂ
Prin activitatea pe care o desfășoară, Ionuț Gociman se concentrează de la începutul anului mai mult pe partea de HoReCa, de îngrășare, de prelucrare și procesare a cărnii. A devenit interesat de tot ce ține de anatomia bovinei Angus, piese de măcelărie, ”cât și cum să facem ca să producem, în partea de finisare, o carne de calitate superioară”.
În locația pe care a dezvoltat-o și care este o investiție de familie, urmează să inaugureze o carmangerie, dar și o făbricuță de mezeluri.
1800 de ferme și peste 125 de mii de exemplare
Conform principiului ”Farm to Fork”, tânărul antreprenor pune mare preț pe trasabilitatea cărnii. A fost visul lui de a crește numeric populația de bovine Angus în România și a reușit, alături de colegii și fermierii din asociație. Țara noastră deține în prezent în jur de 1800 de ferme și peste 125 de mii de capete.
Ulterior a vizat ameliorarea și îmbunătățirea calitativă a efectivelor și a bifat cu succes și acest deziderat. ”Acum îmi doresc partea de producție, de procesare și desfacere, mai exact profitabilitatea fermelor. Să dăm valoare carcaselor și să susținem consumul de carne de vită în România”!
PREȚ ACCESIBIL, CALITATE PREMIUM
Partea de HoReCa și gastronomie și-a dezvoltat-o singur, din pasiune. ”Organizam cu colegii din asociație tot felul de evenimente, ieșiri, pentru că am ținut să creștem ca o familie. Eu mă ocupam de grătar, de steak-uri, de ceaun, așa că am învățat gătind la propriu. Acum mă atrage mai mult partea de tranșare, carmangerie, de bucătărie se ocupă chefi renumiți care vin la noi pentru că au auzit și le place povestea mea”, spune antreprenorul.
La „Casa Angus” prețurile sunt accesibile pentru toți cei care doresc să savureze o carne de Angus premium. Sunt valorificate toate piesele, nu doar cele mai renumite iar bucătăria și modul de preparare sunt practic o carte deschisă pentru clienți.
Calitatea produselor și priceperea echipei lui Ionuț Gociman au fost recompensate cu aur la prima participare a Casei Angus la ”Grill Fest 2024”.