Invazie de afide la cereale. Ce soluții au fermierii pentru a le combate? Clarificări de la Autoritatea Fitosanitară - Revista Ferma
3 minute de citit

Invazie de afide la cereale. Ce soluții au fermierii pentru a le combate? Clarificări de la Autoritatea Fitosanitară

Afide la cereale: Precizări privind soluțiile pentru combaterea atacului de afide la cereale și dezvoltarea sistemului de prognoză și avertizare al ANF.

afide cereale
Credit foto @iStock.com/David_Bokuchava

ANF: Avertizările privind atacul de afide au fost emise în timp util

Ca urmare a numeroaselor semnalări privind atacurile de afide la culturile de cereale, Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) face precizări importante.

Deși vechiul sistem de prognoză și avertizare a fost afectat de lipsa de finanțare, ANF, prin Oficiile Fitosanitare Județene, a emis în 2025 buletine de avertizare, disponibile public pe site-ul instituției. Acestea au fost transmise județelor afectate, în funcție de intensitatea atacului, pe baza datelor colectate din teren.

Decizia privind produsul TRANSFORM

Cererea depusă de FAPPR pentru autorizarea temporară a produsului TRANSFORM (pe bază de sulfoxaflor) a fost respinsă în ianuarie 2025 de Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP). Decizia s-a bazat pe punctele de vedere tehnice ale instituțiilor de specialitate din comisie.

La nivel european, sulfoxaflor este considerat toxic pentru albine și alte insecte benefice, motiv pentru care poate fi utilizat doar în spații protejate, nu în câmp deschis.

494718711 1052538856984855 1742321797125064432 n Invazie de afide la cereale. Ce soluții au fermierii pentru a le combate? Clarificări de la Autoritatea Fitosanitară
Sursa @ANF

ANF: Există alternative omologate pentru combaterea afidelor

ANF precizează că pe piață sunt disponibile mai multe produse de protecție a plantelor omologate pentru combaterea afidelor la cereale, cu acțiune de contact sau sistemică, precum:

  • CYCLONE / FASTER GOLD 50 EC
  • DELTAGRI / FASTER DELTA
  • DECIS EXPERT 100 EC
  • KARATE ZEON
  • NEXIDE 60 CS
  • POLECI / DECA 2.5 EC
  • SCATTO / DEMETRINA 25 EC
  • MAVRIK 2F / EVURE
  • SUMI ALPHA 5 EC / WIZARD
  • LAMDEX EXTRA
  • LABAMBA
  • CARNADINE MAX / SPYRAN
  • LOS OVADOS 200 SE / BIATOX 200 SE
  • TEPPEKI
  • AFINTO

foto 1 afidele pe frunza de grau b Invazie de afide la cereale. Ce soluții au fermierii pentru a le combate? Clarificări de la Autoritatea Fitosanitară

România dezvoltă un nou sistem digital de avertizare timpurie

ANF implementează, prin Programul RAPID (în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Banca Mondială), un nou sistem național digital de prognoză și avertizare timpurie. Acesta va utiliza:

  • Date meteorologice de la ANM
  • Informații despre culturi, parcele și fermieri de la APIA
  • Informații din baza de date PESTEXPERT

Sistemul va genera buletine detaliate de prognoză și avertizare, transmise inițial prin email, iar ulterior printr-o aplicație mobilă dedicată.

Nicolae Popescu: „În momentul ăsta nu putem să combatem afidele de pe culturi. Cu 3 substanțe active omologate, nu se face combaterea corectă a dăunătorilor!”

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×