În total, aproximativ 108.800 de tractoare au fost înmatriculate în Europa în primele 6 luni ale anului 2022, conform statisticilor procesate de Asociaţia Industriei Europene pentru Maşini Agricole (CEMA), în baza informaţiilor furnizate de către autorităţile naţionale – din păcate, România nu se află printre ele, ţara noastră fiind una dintre puţinele care nu emit astfel de raportări oficiale; până şi în Moldova există mai multă transparenţă din acest punct de vedere!
CEMA consideră însă că doar 81.800 dintre aceste vehicule sunt tractoare agricole, restul fiind quad-uri, manipulatoare telescopice sau alte echipamente, care uneori pot fi clasificate în aceeaşi categorie.
Situaţii care pun frână comerţului cu tractoare
Comparativ cu perioada similară din 2021, vânzările în primul semestru din acest an au scăzut cu 8,1%. De altfel, numărul de utilaje înregistrate în fiecare lună a anului 2022 a fost mai mic decât în urmă cu un an.
Cum era de aşteptat, perturbările legate de situaţia geopolitică actuală au avut un impact negativ asupra pieţei. Astfel, în aprilie vânzările s-au diminuat cu 12% (faţă de 04/21) iar în iunie scăderea a fost şi mai abruptă (-15%).
Numărul de tractoare înregistrate în Europa în primele 6 luni din 2022 ar fi fost, fără îndoială, mai mare dacă nu ar fi existat încă presiuni în cadrul lanţurilor de aprovizionare. Acestea sunt cauzate în principal de impactul pe termen lung al pandemiei de Covid-19, dar situaţia s-a agravat după februarie 2022, din cauza invaziei ruse în Ucraina. Aceste întreruperi au dus atât la blocaje în furnizarea de materii prime şi componente către producători, cât şi la creşterea preţurilor pentru aceleaşi mărfuri.
Impactul crizei energetice
Rămân în continuare preocupări cu privire la întârzierile de producţie, în timp ce industria se confruntă cu incertitudini suplimentare ce vizează planurile de reducere a consumului de energie, pentru a face faţă crizei provocate de războiul din ţara vecină.
Sunt raportate îngrijorări cu privire la posibilul impact al măsurilor menite să pregătească Europa pentru eventualele întreruperi viitoare ale aprovizionării cu energie şi preţurile ridicate. Acestea din urmă ar putea avea un impact puternic asupra industriei şi asupra bazei de aprovizionare, avertizează CEMA.
Incertitudini pentru viitor
În ultima perioadă, cererea de tractoare şi alte maşini agricole în Europa pare să se fi stabilizat, ajutată de preţurile produselor agricole care, conform indicelui global al preţurilor la alimente publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), au atins niveluri fără precedent la începutul anului.
Pe de altă parte, fermierii sunt nevoiţi să răspundă provocărilor din ce în ce mai accentuate cu privire la creşterea costurilor de producţie: scumpirea unor inputuri cheie, cum ar fi combustibilul, îngrăşămintele şi hrana pentru animale a dus la o scădere a profitabilităţii. Având în vedere că preţurile vor rămâne volatile pentru o perioadă de timp, viitorul veniturilor agricole este extrem de incert, în ciuda derogărilor temporare şi a schemelor de sprijin propuse la nivel european şi naţional, consideră experţii CEMA.
Interes mare în Europa de Est
Înmatriculările de tractoare agricole au scăzut pe fiecare dintre cele mai mari şapte pieţe europene. Cu toate acestea, 6 din 10 tractoare vândute în intervalul ianuarie-iunie 2022 erau înmatriculate în aceste state. Germania şi Franţa au înregistrat împreună aproape 30% din totalul înmatriculărilor în primele şase luni ale anului, deşi au pierdut din volum comparativ cu anul precedent. Italia, Polonia şi Spania, care au raportat vânzări foarte bune în 2021, au înregistrat scăderi mai mari în primul semestru din 2022.
Doar câteva ţări, în principal din Europa de Est, au putut raporta creşteri semnificative în ceea ce priveşte înmatriculările de noi tractoare agricole faţă de acum un an.
Diferenţe majore între puteri
Vânzările de tractoare agricole din ianuarie şi până în iunie 2022 au fost egale cu sau mai mici decât cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, în cea mai mare parte a gamei de putere, cu excepţia tractoarelor de capacităţi mici (22 kW şi sub).
Cele mai mari scăderi au fost pentru maşinile între 23 kW şi 96 kW – peste jumătate dintre tractoarele înmatriculate se aflau în acest interval de putere, dar înmatriculările au scăzut cu 16% între 2021 şi 2022.
Pentru tractoarele cu puteri de 97 kW şi peste, înmatriculările au fost cu doar 2% mai mici decât acum un an. Având în vedere întreruperile de pe lanţurile de aprovizionare, aceste tendinţe ar putea reflecta disponibilitatea maşinilor la fel de mult ca şi cererea pentru acestea.
Previziunile sunt neschimbate
Reprezentanţii industriei europene şi-au menţinut previziunile privind cifra de afaceri pentru întregul an 2022 aproape neschimbate, la un plus de aproximativ 5% şi prognozează o nouă creştere uşoară a cifrei de afaceri în medie pentru 2023, deşi doar în interval de o singură cifră.
Creşterile de preţ şi blocajele din partea furnizorilor continuă să provoace industria, dar se observă o uşoară relaxare. În prezent, 31% dintre companii plănuiesc o oprire temporară a producţiei din cauza penuriei de materii prime în următoarea perioadă.
CLIMAT DE AFACERI STABIL
Cel mai recent barometru CEMA arată că indicele general al climatului de afaceri pentru industria maşinilor agricole din Europa s-a îmbunătăţit uşor, după scăderile abrupte manifestate la începutul invaziei ruseşti împotriva Ucrainei. În septembrie, acest indice a revenit la nivelul lunii iunie, ajungând din nou la 13 puncte (pe o scară de la -100 la +100).
Din totalul înmatriculărilor de tractoare noi, 31.900 de unităţi aveau până în 50 CP (inclusiv) iar 76.900 erau peste această capacitate!
un articol de
LIVIU GORDEA






