Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins cererea Ministerului Agriculturii și a unor entități private, inclusiv asociații profesionale ale fermierilor de suspendare a efectelor hotărârii Curții de Apel Cluj, confirmând că pesticidele neonicotinoide rămân interzise în România.

Înalta Curte a dat verdictul! Neonicotinoidele, interzise în agricultura românească!
Decizia ÎCCJ a fost deliberată în regim de urgență pe 29 aprilie și publicată pe 30 aprilie.
Înalta Curte a dat curs justiției și a întărit hotărârea executorie emisă de Curtea de Apel Cluj (sentința civilă nr. 131/2025) în procesul câștigat de Asociația Eco Ruralis și Federația ROMAPIS împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Decizia nu face parte din procedura oficială de recurs. Recursul a fost înaintat de Ministerul Agriculturii tot la Înalta Curte, în paralel cu această procedură „specială” și nu s-a stabilit o dată pentru judecare.
Această decizie vine în contextul în care un sondaj realizat de CURS în aprilie 2025 arăta că 89% dintre români nu doresc alimente produse cu pesticide, iar aceeași proporție se opune folosirii de pesticide interzise în Uniunea Europeană. Mai mult, opoziția din mediul rural este chiar mai fermă decât cea din urban, semn că fermierii mici și cetățenii din sate conștientizează impactul toxic al acestorsubstanțe.
”Interdicția nu reprezintă un capăt de drum, ci o oportunitate pentru agricultura românească. Există mijloace legale pe piață pentru combaterea dăunătorilor (ex. Tanymecus dilaticollis sau Agriotes spp.), care s-au dovedit eficiente și durabile în alte state membre. Acestea trebuie numai înțelese, promovate și adoptate de fermele mari, așa cum se întâmplă în tot restul EU.
Fermierii mari încă au posibilitatea să se reorienteze către semințe netratate sau culturi mai puțin vulnerabile la dăunători, iar statul trebuie să joace un rol activ în sprijinirea tranziției prin informare, subvenții și cercetare publică. Nu este vorba despre abandon, ci despre responsabilitate colectivă pentru un sistem alimentar sigur, calitativ, legal șisustenabil”, spune Ramona Duminicioiu, președinta Asociației EcoRuralis.
MADR pierduse, în primă instanță, pe 18 martie, procesul intentat de Eco Ruralis – Asociația țăranilor și țărăncilor din România și ROMAPIS – Federaţia asociaţiilor apicole din România, care au contestat drogările acordate de MADR la finalul anului trecut pentru utilizarea temporară, în perioada 20 ianuarie – 19 mai 2025, a trei produse neonicotinoide pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui.
Citește mai mult aici: NEONICOTINOIDE suspendate temporar! DECIZIE INSTANȚĂ în războiul fermieri – apicultori!







