În Ferma Mălan... CERUL E LIMITA! - Revista Ferma
4 minute de citit

În Ferma Mălan… CERUL E LIMITA!

malan 1 2023 În Ferma Mălan... CERUL E LIMITA!În Ferma Mălan din Husasău de Criş, jud. Bihor, se lucrează 365 de zile pe an. An după an, cu paşi mărunţi au făcut din microfermă o adevărată fermă de familie.

Cu paşi mărunţi şi cu fonduri proprii au crescut de la un an la altul. Şi de unde visau să ajungă la un număr de 40 de exemplare în fermă, acum numără peste 60 de capete. „Ne-am mutat în grajdul nou, în suprafaţă de 35 x 12 m, acum avem peste 60 de capete de văcuţe, cu tot cu tineretul, din care 40 sunt pe lactaţie şi deja pare aglomerat”, îmi spune Radu Mălan.

”Niciodată nu am dat laptele la procesator”

Tot laptele produs este fie vândut abonaţilor, fie procesat în fermă, întrucât fermierii au deja un punct de procesare autorizat sanitar-veterinar. „Noi niciodată nu am dat laptele la procesator”, spune fermierul. Ba mai mult, Radu Mălan subliniază că au loc şi piaţă de desfacere suficient, dar nu au lapte destul pentru cât de multă cerere este în zona lor.

malan 2 În Ferma Mălan... CERUL E LIMITA!

Dacă e furaj, e şi lapte

De asemenea, furajele pentru iarnă sunt asigurate. Anul trecut a fost secetă mare, a trebuit să mai cumpere fân pentru animale, dar anul acesta a fost mult mai bine. „Suntem bine aprovizionaţi cu porumb, porumb siloz, lucernă, suntem asiguraţi 100%”, spune mulţumit Radu Mălan.

Bălţata – regina fermei

Deşi au mai cochetat cu alte rase, la acest moment în curtea familiei Mălan se găsesc doar vaci din rasa Bălţată românească. „Nici sură, nici neagră nu mai avem, decât Bălţată. Am eliminat tot ce am avut din alte rase şi acum majoritatea sunt bălţate roşu cu alb şi câte una gălbui. Taurii cu care le însămânţăm sunt tauri de top de la Târgu Mureş şi încercăm să ameliorăm permanent”, subliniază crescătorul bihorean.

Foto 6 În Ferma Mălan... CERUL E LIMITA!

Genetica bună creşte producţia…

susţine Radu Mălan. „Chiar dacă nu ai un efectiv mare, important este să fie de calitate. Cu cât ai vacă de genetică mai bună, cu atât creşte şi producţia de lapte în fermă. Avem juninci care la prima fătare au dat peste 30 de litri pe zi, cu furajarea pe care o practicăm noi, cât mai simplă”, adaugă acesta, precizând că la ora actuală producţia medie în ferma Mălan este de peste 20 de litri de lapte pe zi. Este de notat faptul că nu folosesc premixuri în furajare, ci doar fân, lucernă, siloz şi vacile merg pe păşune, fac multă mişcare, iar asta se simte în calitatea laptelui.

Floricuţa, de 11 ani în fermă

Deşi alţii spun că pe la 7-8 ani vacile nu mai sunt profitabile, în ferma Mălan cea mai bătrână are 11 ani şi este încă destul de productivă. „Este născută în aceeaşi săptămână cu Victor – fiul meu cel mare şi, deşi e vaca cea mai mare din fermă, având circa 800-900 de kilograme, nu am avut niciodată probleme de sănătate cu ea. A fătat în fiecare an şi o vom ţine atât cât se va putea, nu vrem să o dăm”, ne asigură Radu.

Sănătatea pe primul loc

Foarte importantă în ferma de lapte este respectarea sănătăţii vacilor, aplicarea tratamentelor la timp şi cu responsabilitate. „Noi nu aplicăm niciun tratament după ureche, totul este făcut de medicul veterinar, iar laptele de la vacile aflate sub diferite tratamente merge către viţei, niciodată la consum sau vânzare către oameni”, încheie fermierul.

Foto 3 În Ferma Mălan... CERUL E LIMITA!

NOUA GENERAŢIE VINE DIN URMĂ

Noua generaţie de fermieri în familia Mălan îi încurajează să crească ferma prin dragostea lor pentru animale şi implicarea în fermă. „Copiilor le place foarte mult, cresc şi văd că e mult de muncă şi se implică în toate. Dau mâncare la văcuţe, la viţei, ba se implică până şi la procesarea laptelui, cel mai mare. Au crescut în ritmul nostru, ştiu deja ce e de făcut şi fac singuri. Zi de zi sunt implicaţi în activitatea fermei”, spune cu mândrie tatăl lor.

Cu toate acestea, nu sunt privaţi de alte activităţi specifice copiilor de vârsta lor, merg la înot de trei ori pe săptămână, iau ore de limba engleză şi unul dintre ei face chiar şi pian.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →