
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – Se aprobă Planul naţional de protecţie a apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. – Ministerul Mediului transmite Comisiei Europene textele principalelor reglementări de drept intern pe care le emite sau pe care le adoptă Guvernul în domeniul reglementat de prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre transpune Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2006/118/CE privind protecţia apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 372 din 27 decembrie 2006.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Informaţie preluată de pe www.legestart.ro




