Grâul de panificaţie a scăzut săptămâna trecută până la 222,0 euro/tonă la Rouen, cel mai redus nivel din 11 decembrie 2024. Apoi preţurile au fost ferme încă de la începutul săptămânii şi grâul de panificaţie a încheiat licitaţiile de marţi (21 ianuarie 2025) la 231,25 euro/tonă pentru contractele din martie şi la 236,75 euro/tonă pentru livrările din luna mai, la Bursa din Paris (Euronext/MATIF).
Instalarea lui Donald Trump la Casa Albă a fost precedată de o volatilitate crescută a piețelor agricole.
Grâul francez în suferinţă
Biroul agricol FranceAgriMer îşi menține neschimbată prognoza lunară pentru exporturile franceze de grâu în afara Uniunii Europene în 2024/2025, la cel mai scăzut nivel din acest secol, în condițiile în care cererea din Algeria și China a continuat să scadă. Livrările reduse la export ale fermierilor francezi se datorează recoltei slabe din ultimul sezon şi concurența cu grâu ieftin din partea statelor din regiunea Mării Negre.
FranceAgriMer și-a menținut proiecția exporturilor franceze de grâu la 3,5 milioane de tone către destinații din afara UE în aceast sezon, în scădere cu 66% față de sezonul 2023/2024 şi cel mai mic volum din 1996/1997.
Perspectivele FranceAgriMer privind livrările de grâu francez către statele UE au fost reduse la 6,14 milioane de tone, de la cele 6,16 milioane preconizate în decembrie, cu 2,5% sub volumul exporturilor din 2023/2024.
În ceea ce priveşte stocurile de grâu ale Franţei la sfârșitul sezonului, acestea sunt estimate la 2,9 milioane de tone, cu 9,1% sub nivelul sezonului trecut.
Pentru orz, FranceAgriMer și-a redus drastic perspectivele pentru exporturile franceze în afara UE, în sezonul 2024/2025, până la 1,9 milioane de tone, de la 2,1 milioane în decembrie, din cauza reducerii cererii Chinei. În acelaşi timp, stocurile de orz prognozate pentru sfârșitul sezonului au fost ridicate la 1,61 milioane de tone, de la 1,38 milioane anterior, cu 25% peste stocurile de la finalul sezonului 2023/2024 și la un nivel maxim pentru ultimii 16 ani.
Pentru porumb, stocurile estimate pentru finalul sezonului 2024/2025 au fost majorate la 2,80 milioane de tone, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.
Scădere surprinzătoare a producției de porumb din SUA
Piața porumb se confruntă cu noi tensiuni. Surpriza principală a venit din SUA. USDA a redus drastic producția din SUA cu 7 milioane de tone, la aproape 378 de milioane de tone.
Pe fondul cererii puternice la nivel local (pentru producția de etanol) şi la nivel internațional, porumbul american susţine astfel întreg complexul cerealier.
În același timp, condițiile de cultură pentru porumb s-au deteriorat în Argentina în ultimele săptămâni. Imediat după finalizarea campaniei de semănat, temperaturile ridicate au redus perspectivele privind viitoarea recoltă. Deși este așteptată o revenire a precipitațiilor, Bursa de Valori din Rosario și-a redus totuși producția estimată la 48 de milioane de tone, față de cele peste 50 de milioane de tone prognozate anterior.
UE – Suprafaţă record cultivată cu rapiţă
Uniunea Europeană este cel mai mare importator mondial de rapiță. În sezonul 2024/2025, importurile UE vor atinge un record de 6,7 milioane de tone de rapiţă. UE depășește semnificativ următorii cei mai mari importatori la nivel mondial – China și Japonia – datorită capacităților mari de cerere/procesare și a rolului în creștere al biocombustibililor în strategia energetică.
În țările producătoare cheie (Canada, UE, Australia), prognozele indică o creștere a zonelor, determinată de nivelurile atractive ale prețurilor și cererea în creștere în sectorul combustibililor.
În sezonul actual se apreciază că suprafața globală cultivată cu rapiță va fi de 44 milioane de hectare, un nou record. Numai în statele UE, suprafața cultivată cu rapiță este de aşteptat să ajungă la cel puțin 6 milioane de hectare (5,7 milioane de hectare în 2024). În ciuda condițiilor meteorologice dificile din campania de semănat din toamnă, culturile de rapiţă au avut o evoluţie mai bună decât anul precedent. Producția finală de rapiță în regiunea Mării Negre în 2025 depinde în mare măsură de precipitațiile din ianuarie, februarie și martie, deoarece unele regiuni încă se confruntă cu un deficit de umiditate.
Rapița scade sub presiunea uleiului de palmier
Piața de rapiță rămâne marcată de o volatilitate puternică. La nivel internaţional, complexul de semințe oleaginoase şi uleiuri vegetale continuă să fie dominat de multe incertitudini privind deciziile de reglementare viitoare.
După ce a atins un maxim săptămânal de 544 euro/tonă FOB Moselle la începutul săptămânii trecute, prețurile au scăzut cu aproximativ 20 euro/tonă. Marţi (21 ianuarie 2025), rapiţa a fost cotată la 532,0 euro/tonă la Bursa din Paris, pentru contractele din februarie 2025.
În Indonezia, raționalizarea vânzărilor de ulei de palmier a fost adoptată, iar guvernul ar putea bloca utilizarea amestecului de ulei vegetal în biocombustibili. Piața uleiului de palmier din Kuala Lumpur a scăzut brusc cu aproximativ 14% față de maximele atinse în decembrie.
În același timp, în Statele Unite au fost anunțate noi reglementări privind biocombustibilii care par mai favorabile încorporării uleiului de soia, în defavoarea uleiului de rapiţă. În plus, o posibilă implementare a taxelor SAU pentru importurilor de ulei de rapiţă ar putea reduce drastic fluxul din Canada. În acest context, piața canadiană s-a corectat brusc săptămâna trecută, revenind la un minim pentru ultima lună.