
Potrivit specialistului Ionuț Bălan, pe zona estică a țării, culturile de rapiță arată bine, însă grâul are aparatul radicular slab dezvoltat acolo unde a fost semănat fără îngrășământ.
ÎNCĂLZIREA VREMII IMPUNE VIZITE MAI DESE ÎN CÂMP
Potrivit prognozei meteo, începând de săptămâna viitoare temperaturile vor fi în creștere în jumătatea de est a țării, iar precipitațiile vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
Pe acest fond, agricultorii trebuie să facă evaluarea stării fitosanitare a culturilor de rapiță și cereale păioase, activitate extrem de importantă pentru stabilirea schemelor de tratament împotriva bolilor și dăunătorilor și a momentului optim de aplicare.
„Tratamentele foliare ale culturilor agricole au un rol însemnat în dezvoltarea plantelor, deoarece contaminarea acestora determină încetinirea proceselor metabolice ale plantei și în cele din urmă scăderea cantitativă și calitativă a producției.
Se recomandă efectuarea de tratamente preventive în scopul reducerii surselor de infecție și pentru evitarea pierderilor economice”, explică Ionuț Bălan, Manager Tehnic Regional – NATUREVO România.
De asemenea, fluctuațiile de temperatură, umiditatea relativă a aerului, densitatea mărită a plantelor/m2, cultivarea de soiuri sensibile sunt tot atâția factori care favorizează apariția bolilor foliare în culturile de cereale păioase.
Vremea se încălzește în FEBRUARIE! Vezi zonele agricole unde va ploua în prima jumătate a lunii!
Vremea în săptămâna 27.01.2025 – 03.02.2025 Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Vremea în săptămâna 03.02.2025 – 10.02.2025 Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor deficitară la nivelul întregii țări.
Vremea se încălzește în FEBRUARIE! Vezi zonele agricole unde va ploua în prima jumătate a lunii!
VERIFICAȚI APARATUL FOLIAR ȘI STABILIȚI URGENȚA!
Ionuț Bălan susține că la culturile de cereale păioase (grâu, orz, etc.) se recomandă aplicarea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea fuzariozei, făinării, septoriozei, ruginilor, virozelor, precum și a dăunătorilor (afide, cicade, musca cerealelor).
Ionuț Bălan, Manager Tehnic Regional - NATUREVO România: ”VERIFICAȚI cu atenție frunzele de grâu! STABILIȚI urgența, în caz că sunt semne de boală, prioritatea parcelelor afectate și stropirile”.
Tratamentul cu fungicid se aplică după ce frunzele depășesc perioada de stres termic sau hidric, ziua când sunt temperaturi de minim 12 grade C, iar noaptea minim 3 grade timp de câteva zile.
CULTURILE DE RAPIȚĂ IERNEAZĂ BINE
La rapiță se vor efectua tratamente pentru combaterea gărgăriței tulpinilor, puricilor, viespei, făinării și a putregaiului. Ceutorhynchus napi (gărgărița tulpinilor de rapiță) a încercat ceva, dar au venit câteva nopți cu -8 gade C și au zădărnicit atacurile.
„Pentru efectuarea tratamentelor se recomandă utilizarea insecticidelor de contact, dar mai ales a celor sistemice pentru o perioadă cât mai mare de protecție și fungicide de top pentru cicatrizarea rănilor provocate de dăunători și pentru protecție îndelungată”, a precizat Ionuț Bălan.
CITEȘTE ȘI: Ce erori de tehnologie au ”comis” fermierii în 2024? Poate salva RAPIȚA noul sezon agricol?
VEZI ȘI: Ce probleme au avut fermierii în această perioadă a anului trecut în semănăturile de toamnă?
În ultimii ani, fermierii au probleme din ce în ce mai mari cu muștele cerealelor, din cauză că nu mai avem substanțe cu care să le combatem iar fermierii fac rotații scurte sau monocultură 2 ani (chiar 3) iar, de frica secetei, seamănă din ce în ce mai timpuriu, chiar și cu o lună mai devreme, față de epoca optimă.