Conform analizei făcute de specialiștii Terre-net, au existat câțiva factori decisivi în realizarea acestor cifre de vânzări în 2015. Astfel, circa 300 până la 500 de tractoare au fost vândute în regim special, deoarece acestea erau echipate cu motoare de generație mai veche, care nu respectă standardele de mediu din 2016. Apoi campaniile promoționale efectuate de către producători au „împins” dealerii să majoreze cota de piață, fiind astfel vândute și multe tractoare de putere mică.
Clasamentul mărcilor de tractoare comercializate pe piața franceză
Cotele de piață reflectă vânzările realizate de fiecare producător, precum și interesul fermierilor pentru diferite mărci. În fruntea clasamentului se menține John Deere, cu 18,9% cotă de piață, urmat la mică distanță de New Holland (16%), brand care a pierdut puțin din cota de anul trecut. Următoarele locuri au fost ocupate de Claas (12,5%), Massey Ferguson (11%) și Fendt (10,5%). Claas a înregistrat o creștere de 1,5% și revine pe locul al treilea.
Case IH are aproape aceeași cotă de piață (9,1%) ca și anul 2014, iar Kubota a înregistrat o ușoară scădere, dar se menține la 6,2% din piață, urmat foarte aproape de Valtra cu 5,2%.
Grupul SDF și-a stabilizat poziția în piață cu o cotă de aproximativ 8,3% în 2015, din care Deutz deține 5,5%, Same 2,3%, iar Lamborghini 0,5%.
Argo Landini (1,3%) și McCormick (1,2%) au o poziție stabilă, similară cu cea din 2014. Cu precizarea că Landini rămâne un jucător cheie pe piața tractoarelor specializate, deținând 55% din acest segment de piață.
Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016