Din cauza pandemiei de Covid-19 şi a fluxului mare de cumpărători care au luat cu asalt rafturile magazinelor, multe supermarketuri au sistat donaţiile către asociaţiile şi căminele care au în grijă copii. În foarte multe cazuri, hrana zilnică a orfanilor şi copiilor nevoiaşi este asigurată exclusiv din donaţiile de alimente făcute de românii cu suflet mare.
Cu toate că suntem greu încercaţi în această perioadă şi fiecare dintre noi face eforturi pentru a-şi asigura cele necesare traiului, APELUL LA UMANITATE al fermierilor, mai ales în condiţii de criză merită ascultat şi urmat.
Campania a fost iniţiată de fermierul Cristian Lungu din Dascălu, judeţul Ilfov care ne-a mărturisit că a plâns aseară când a aflat că aproape 800 de copii aflaţi în grija Asociaţiei Pro Vita (sat Valea Screzii, judetul Prahova) au nevoie urgentă de hrană! Pe lângă donaţia proprie de alimente s-au mai alăturat iniţiativei fermierii Ştefan Muscă, Valentin Popa, Alexandru Baciu, Costin Preda, dar şi Asociaţia Fermierilor Patrioţi din România, Dragoş Frumosu – preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, colectivul Romvac şi Institutul Cartofului de la Braşov. Toţi au promis că luni, 16 martie vor trimite alimente la Valea Plopului. Dacă doriţi să îi ajutaţi pe micuţii care au nevoie de alimente în această perioadă, vă rog să îl contactaţi pe dnul Cristian Lungu la telefon 0745025559.
„Noi, fermierii trebuie să devenim solidari, să lăsăm aroganţa, să lăsăm tot şi să venim în sprijinul celor care se află în mare dificultate în această perioadă. Cum să stăm liniştiţi, având curţile pline în timp ce 150-200 de mii de copii abandonaţi se culcă flămânzi? Am adunat împreună cu un coleg (n.r. Fănel Petanca) două tone de cartofi, ulei din ce am produs eu, am tăiat un viţel, am cumpărat orez, făină, paste, tot ce am reuşit într-un timp scurt şi le donăm Asociaţiei Pro Vita Valea Plopului, unde sute de copii de care se îngrijeşte Părintele Tănase au nevoie urgentă de hrană. Pentru noi, fermierii, înseamnă puţin, pentru copii înseamnă viaţă!”, ne-a spus Ştefan Muscă, fermier din Giurgiu.
Şi fermierul Valentin Popa din Sohatu, Călăraşi, împreună cu soţia lui şi alţi doi fermieri au fost astăzi la cumpărături de alimente pentru copilaşii de la Valea Plopului.
Deşi nu au vrut să facă public gestul lor, am considerat că exemplul pe care îl dau aceşti OAMENI inimoşi în vremuri grele pentru noi toţi merită urmat şi multiplicat!
Cămine de copii şi bătrâni, asociaţii care se ocupă de micuţii orfani şi nevoiaşi au nevoie de ajutorul nostru. În fiecare judeţ al ţării.
DRAGI FERMIERI, VĂ MULŢUMIM ŞI VĂ RESPECTĂM!

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!
Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro
CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.













