Fendt Xaver 104 GT - revoluția roboticii agricole - Revista Ferma
4 minute de citit

Fendt Xaver 104 GT – revoluția roboticii agricole

Fendt Xaver 104 GT, Agritechnica 2025

Fendt a dezvăluit noul său robot hibrid Xaver 104 GT la Agritechnica 2025, marcând astfel un pas important în evoluția conceptului autonom Xaver. Acest sistem fără operator este pregătit să revoluționeze activitățile repetitive de pe câmp, în special în fermele horticole şi pentru culturile prăşitoare.

Numele „GT” este un omagiu adus vechiului model de tractor Fendt GT („Geräte-Träger” – purtător de echipamente) adaptând astfel „filosofia unei mașini care transportă utilaje către noile realități ale agriculturii autonome”.

Xaver GT – mai multă putere şi construcție compactă

Inspirat de popularul tractor Fendt GT, Xaver 104 GT este propulsat de sistem hobrid: generator d 25 kW (48 V) (alimentat de un motor diesel de 45 CP) şi o baterie de 9 kWh, ceea ce asigură atât eficiență, cât și autonomie. Motoare electrice acţionează pompa hidraulică și cele patru roți. Sistemul de baterii poate oferi un „impuls” de putere pe termen scurt, iar vehiculul se poate deplasa cu o viteză maximă pe câmp de 10 km/h.

Fendt Xaver GT
sursa: Fendt

Fendt a integrat două sisteme de prindere în trei puncte pentru echipamente: una centrală (median, între osii) şi una spate, ambele cu ridicător hidraulic capabil să suporte până la 2 tone, ceea ce adaugă o flexibilitate ridicată în gestionarea implementelor.

Cu o construcţite uşoară şi un design care a atras toate privirile vizitatorilor, Fendt Xaver 104 GT dispune de sisteme inteligente și capacitate de a folosi unelte deja existente, pentru agricultura de precizie.

Fendt Xaver GT

Xaver GT – utilizare practică și versatilitate

Fără implemente, robotul Xaver GT cântărește doar 3,0 tone, ampatamentul este de 3,4 metri, iar rezervorul de combustibil are o capacitate de 200 de litri. Distribuția uniformă a greutății angrenajului minimizează compactarea solului chiar și după mai multe treceri.

Cele patru roți, independente și direcționabile, sunt puse în mișcare de motoare electrice şi oferă o manevrabilitate ridicată, inclusiv „crab steering” pentru viraje strânse sau teren în pantă.

Fendt Xaver GT
sursa: Fendt

Cu o gardă la sol de 50 cm şi ecartament reglabil la 1,5 m, 1,8 m, 2,0 m sau 2,25 m, Xaver GT poate fi utilizat pentru sarcini ușoare dar repetitive: semănat, prelucrarea uşoară a terenului, întreținerea culturilor, etc. Pentru transport, Xaver poate fi remorcat şi tractat de un tractor până pe câmp. Ulterior, un operator poate poziționa robotul, activa modul de lucru şi controla de la distanţă.

Fendt Xaver 104 GT, Agritechnica 2025

Senzori, siguranță și autonomie de navigare

Fendt a anunţat dezvoltarea proiectului Xaver încă din 2017. Proiectul iniţial a cuprins „un roi” de roboţi de mai mică dimensiune capabili să îndeplinească anumite operaţiuni (cartare, prăşit mecanic, semănat, etc.). Odată cu noul Xaver GT, AGCO a inclus tehnologiile Precision Planting, sistemul de ghidare Fendt Guide şi a integrat platforma FendtONE.

Noul robot Fendt Xaver GT este echipat cu senzori LiDAR și camere video, plus o interfață de siguranță tactilă și sistem geofence, care îi asigură o percepție proactivă a mediului și evitarea obstacolelor. Pentru navigare, Xaver folosește sisteme de inteligență artificială, recunoaștere de rânduri, plante și drumuri de acces („tramlines”), chiar și în zone cu semnal GPS slab.

Interacțiunea cu operatorul se face prin platforma FendtONE ce permite planificarea avansată a rutelor și ghidarea prin satelit şi este accesibilă de la distanţă prin intermediul telefonului mobil, tabletei sau PC-ului.

Fendt Xaver GT
sursa: Fendt

Xaver – „transportorul de implemente”

Așa-numitul „sistem de un singur om” al transportorului de implemente Fendt GT a revoluționat agricultura începând din 1957. GT este abrevierea termenului german „Geräte-Träger” care înseamnă transportor de implemente.

Capacitatea de a monta diverse atașamentele și de a combina mai multe etape de lucru, cum ar fi prășitul și grăpatul, sunt acum posibile la robotul autonom Xaver, mai ales că în ultimii ani combaterea mecanică a buruienilor, dar mai ales în agricultura convențională.

Ghidarea precisă a rândurilor este esențială pentru metodele alternative de protecție a culturilor, iar Fendt Xaver face posibilă praşila cu precizie maximă, un număr redus de treceri şi cu o minimă compactare a solului.

Noul robot Xaver promite să aducă eficiență, să economisească timp și să reducă necesarul de forţă de muncă manuală în ferme, rămâne de văzut când/dacă va deveni disponibil comercial.

Fendt Xaver 104 GT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×