
„Mai cultivăm acum doar 500 ha cu grâu dur şi 200 ha cu lucernă în sistem bio”, ne-a declarat Enrico Frontali, inginer agronom la Emiliana West Rom, societate care avea aproape patru mii de hectare certificate biologic în urmă cu câţiva ani. Principalul motiv pentru care societatea a renunţat la culturile certificate biologic este „preţul mic de vânzare pentru produsele bio, raportat la cheltuieli şi producţie”, aşa cum a spus Enrico Frontali, care şi-a exprima totuşi speranţa că „în viitor se va reveni la acest sistem”.
Enrico Frontali a fost unul dintre speakerii Conferinței Regionale “Fermierii Noștri” desfășurată la Timișoara. Tema edițiilor 2026 ale conferințelor regionale „Fermierii Noștri” este „Agricultura noastră, responsabilitatea noastră” și reflectă modul în care fermierii și autoritățile pot contribui la dezvoltarea, susținerea, protejarea și valorificarea potențialului agricol al României, precum și capacitatea de a ne adapta la realitățile actuale. Conferințele Regionale ”Fermierii Noștri” din 2026 sunt dedicate liderilor din agribusiness din Banat, Oltenia și Moldova.
Enrico Frontali: „seceta este cea mai mare problemă”
În condiţiile pedoclimatice din zona de vest, seceta este „cea mai serioasă problemă tehnologică”, iar dezvoltarea unui sistem eficient de irigaţii a fost principala prioritatea a investiţiilor realizate de-a lungul anilor de Emiliana West Rom. „Mai ales ultimii doi ani au fost deosebit de secetoşi şi dificili, cu toate că avem posibilitatea să irigăm aproape 9000 ha, din totalul celor 12.000 de hectare administrate”, ne-a spus Enrico Frontali.
Emiliana West Rom a implementat numeroase proiecte pentru modernizarea şi construcţia infrastructurii pentru irigaţii, canale şi staţii de pompare. Practic, amenajările hidrotehnice, canalele şi staţiile de pompare au dublu rol: desecare şi irigaţii.
Rezervă de 2 milioane mc de apă
Sistemul modern de irigaţii al societăţii Emiliana West Rom cuprinde „canale, staţii de pompare şi un canal de aducţiune a apei din râul Mureş”, aşa cum a precizat Enrico Frontali. „Pentru că în ultimelor veri nivelul apei râului Mureş a fost foarte scăzut, societatea a construit un lac de acumulare pe o suprafaţă de 54 ha, cu o capacitatea de stocare de 2 milioane mc apă care se umple în timpul iernii pentru a avea o rezervă de apă în vară”.
Enrico Frontali: sistemul strip-till dă rezultate şi în condiţii de secetă
„Sistemul strip-till şi-a dovedit eficienţa în condiţii de secetă”, a spus Enrico Frontali. Desigur, irigaţiile sunt cea mai bună soluţie pentru a salva culturile în condiţii de secetă, dar experienţa ultimilor 5 ani de la Emiliana West Rom ne-a dovedit că sistemul strip-till ajută culturile de porumb şi floarea soarelui. „Această tehnică ne permite să menţinem umiditatea în sol chiar şi în condiţii de secetă aşa cum a fost în vara anului trecut şi în 2024. Noi de 5 ani folosim această tehnică stip-till pentru culturile de primăvară și avem rezultate bune, atât de producţie/recoltă, cât şi o economie de timp şi bani”, ne-a explicat Enrico Frontali.

Diversificarea activităţii
O plantaţie de 700 de hectare cu alun, este una dintre ultimele investiţii ale societăţii Emiliana West Rom, iar anul acesta a fost finalizată şi o unitate de prelucrare pentru alune. „Suntem deschişi la nou, iar aceste investiţii sunt parte a strategiei prin care proprietarii doresc să diversifice activitatea societăţii”, ne-a declarat Enrico Frontali.
Grâul, rapiţa, porumbul, floarea soarelui şi lucerna sunt principalele culturi agricole la Emiliana West Rom, alături de ferma de vaci de carne cu un efectiv de 1000 de vaci Limousin.
Societatea nu mai cultivă soia de câţiva ani atât din cauza temperaturilor scăzute primăvara şi foarte ridicate în timpul verii, cât şi datorită structurii solului lutos.
Avantajele sistemului strip-till
Spre deosebire de arătură, sistemul de lucrări cu o perturbare minimă a solului şi no-till cresc capacitatea de absorbţie şi de reţinere a apei în sol, în paralel cu acumularea de materie organică. Prelucrarea în benzi/stip-till oferă mai multe avantaje, inclusiv reducerea eroziunii solului, îmbunătățirea sănătății solului și potențiale economii de bani.
Strip-till s-a dovedit a fi o soluţie „de compromis” pentru cei care doresc să beneficieze atât de avantajele prelucrării solului cât şi de „no-till”.
Citeşte şi: Strip-till = No-till şi minim-till într-o singură trecere. 5 avantaje ale cultivării în benzi







