Dorin Bondor face bani cu lucerna și cu... KRONE - Revista Ferma
6 minute de citit

Dorin Bondor face bani cu lucerna și cu… KRONE

După majorat, în 2006, Dorin Bondor şi-a cumpărat primul tractor – un UTB 650, cu banii primiţi de la mama sa. Aşa a început să lucreze pământ în Nădab, judeţul Arad, de unul singur, fără nici un alt ajutor, a arendat şi a cumpărat teren. Anul trecut a lucrat peste 280 de hectare, iar în curând va mai prelua alte circa 35 ha.

 

An bun pentru porumb

 

Anul trecut, Dorin Bondor a avut în cultură 150 ha cu porumb, 26 ha cu grâu, 70 ha cu floarea soarelui şi peste 40 ha cu lucernă. Porumbul ocupă cea mai mare suprafaţă. „În decursul anilor am văzut că am scos cel mai mult la porumb, iar un an aşa bun ca 2020 nu am prins din 2006. A fost şi preţ, şi producţie: am recoltat 9-10.000 kg/ha şi am vândut cu 0,75 lei/kg. Ultimele cantităţi de porumb le-am vândut la fizic cu 83 bani/kg. A fost bine”, îşi aminteşte fermierul.

 

„În agricultură sunt mulţi bani investiţi, dar cu lucerna, dacă cineva se plânge, atunci minte sau nu face lucrările cum trebuie”

– DORIN BONDOR, Fermier din jud. Arad

Dorin Bondor_KRONE_b

FOTO:  Marius Axente (stg.) și Dorin Bondor (dr.)

 

Lucerna aduce banii

 

Într-un an normal, la lucernă se fac 4 coase. Anul trecut preţul a fost foarte bun, baloţii rotunzi au costat 85 lei (125×125 cm şi circa 220-230 kg/balot, media). Producţia medie, într-un an bun, este de 70-80 baloţi/ha, dacă lucerna este bună şi are densitate. „Am avut şi parcele cu 25 baloţi/coasă. Anul trecut am avut o parcelă mică (1,5 ha) unde am scos 30 baloţi/coasă/ha. A fost cel mai mult. Cu lucerna faci bani, de ce să nu recunoaştem! Nu investeşti în fiecare an cu înfiinţarea culturii, iar apoi banii vin cash. Şi anul acesta voi semăna lucernă, iar o sămânţă mai scumpă îşi scoate banii. Eu nu am rămas niciodată cu baloţii pe stoc”, susține Dorin Bondor.

 _impact Krone R320_b


Balotul și minutul

Pentru a obţine un fân de calitate, a doua zi după cosit lucerna este întoarsă şi adunată în brazdă dublă şi uscată, pentru a-şi păstra culoarea verde. Balotarea se face seara, uneori după miezul nopţii, atunci când este răcoare şi nu se sfărâmă. „Dacă dacă nu cade apă (rouă), mă apucă dimineaţa la balotat. La o brazdă bună se poate face în medie un balot/minut. Mă interesează să balotez repede şi eficient. Din 2018, presa s-a înfundat o singură dată”, ne-a spus Dorin Bondor.

 

Gamă completă de utilaje

Primul tractor UTB 650 (din 2001) l-a cumpărat cu 5500 euro. A urmat o serie de tractoare second-hand, pe care le-a vândut rând pe rând. Acum are două tractoare John Deere, un Case IH şi UTB-ul vechi. Dorin Bondor are toată gama de utilaje necesare pentru lucrările curente din fermă, de la pluguri şi semănători, până la combină, încărcător telescopic şi remorci de transport. Fermierul îndrăgeşte utilajele şi apreciază aspectele practice ale acestora, chiar dacă uneori este sentimental: „Nu am nimic lipsă şi îmi place să am utilajele mele, să nu mă duc să cer la alții. Chiar dacă am şi leasinguri, ne descurcăm, iar dacă ai banii jos, ai de unde să alegi utilaje second-hand, mai ales din afară. Anul trecut am luat un combinator nou de 6 m, o remorcă, un plug şi în iarnă o tocătoare”.

 Dorin Bondor_KRONE 2_b


Krone face fânul

Pentru fiecare grupă de lucrări, Dorin Bondor a ales un singur brand de utilaje deoarece „fiecare producător are specializarea lui, în plus, atunci când sunt în campanie ştiu că pot găsi toate piesele într-un singur loc. La Krone am văzut şi am apreciat calitatea materialelor din fiecare utilaj. Am prieteni fermieri care au alte mărci de utilaje şi nu se compară. Chiar dacă la început utilajul şi poate apoi piesele costă mai mult, eu întotdeauna am încercat să iau ce este mai bun în domeniu. Şi pentru fân am ales Krone”, spune Dorin.

Fermierul are o presă de balotat Krone Round Pack 1250 şi o greblă Krone Swadro 38, ambele cumpărate second-hand, şi o cositoare Krone EasyCut R320 achiziţionată de la Vest Tract, de care fermierul este foarte mulţumit. „Am un timp bun la tăiere şi viteză. Dacă terenul îmi permite, pot să mă duc cu 15-17 km/oră viteză de lucru, pe un teren drept, frumos. Este un utilaj echilibrat, fiecare element este bine făcut, n-ai treabă!”, apreciază Dorin Bondor.

Cositoarele Krone EasyCut R cu discuri montate posterior au o lățime de lucru de 2,7-4 m. Bara de tăiere este integral sudată, ceea ce îi asigură o rigiditate sporită şi lubrifierea continuă. Sistemul de prindere Krone DuoGrip permite copierea optimă a terenului şi controlul presiunii la sol, iar prin sistemul SmartCut tăierea furajelor se face uniform, fără scări şi suprapuneri.

 

Două brazde, o singură trecere

„Avem o colaborare foarte bună cu Vest Tract şi vreau să mai cumpăr o greblă, probabil modelul Krone Swadro TC 680, astfel încât să iau două brazde la o singură trecere, astfel voi lucra mai repede şi cu economie de combustibil. Păstrez şi grebla veche pentru parcele mai mici”, ne-a declarat Dorin Bondor.

 

Krone înseamnă tradiţia lucrului bine făcut

„În 13 ani de când lucrez în domeniul utilajelor agricole, Krone este singurul brand despre care nu am auzit niciodată vorbindu-se de rău sau că ar fi probleme. În piaţa utilajelor agricole, Krone şi-a păstrat tradiţia lucrului bine făcut «nemţeşte». Dacă cel care foloseşte utilajele Krone este instruit corect, atunci utilajul nu va avea nici o problemă şi merită toţi banii. De asemenea, Krone îşi păstrează valoarea de revânzare. Utilajele Krone, şi nu sunt multe second-hand de vânzare pe piaţă, se dau imediat. Avem clienţi care au început cu utilaje second-hand şi apoi au cumpărat unele noi”, ne-a declarat Marius Axente, reprezentant vânzări Vest Tract.

 

DATE DE CONTACT

Vest Tract are în portofoliu branduri reprezentative: tractoarele McCormick şi Belarus, utilaje pentru furaje verzi Krone, semănători Tume, utilaje Maschio Gaspardo, Zanon, Faresin, Capello şi Umega. Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la reprezentanţii Vest Tract la sediul central din Beregsău Mare (jud. Timiş) şi la punctele de lucru din Biharia (jud. Bihor) şi Galicea Mare, precum şi online: www.vest-tract.ro.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →