La invitaţia DLG Intermarketing România am avut posibilitatea de a asista la această conferinţă şi apoi am profitat de ocazie pentru a vizita Centrul DLG de testare a maşinilor agricole şi apoi două ferme. Ghid ne-a fost profesorul Ovidiu Ranta, un fin cunoscător al tendinţelor şi direcţiilor de dezvoltare din industria de tehnică agricolă, care este şi membru al juriului ce acordă premiile pentru inovaţie la Agritechnica.
Cum vor arăta tractoarele viitorului?
Temele întâlnirilor anuale organizate de DLG sunt date de priorităţile din practica agricolă. Subiectele sunt stabilite cu toţi actorii implicaţi. Spre exemplu, anul trecut, tema dezbaterii a fost sfecla de zahăr, iar în urmă cu doi ani, sistemele de fertilizare. Locul de desfăşurare al evenimentului este ales în funcţie de tema discutată iar gazda este de obicei o întreprindere/un producător din sectorul respectiv. Anul acesta, gazdă a fost compania John Deere, care a pus la dispoziţia participanţilor, timp de două zile, Forumul său de la fabrica de tractoare din Mannheim.
Cele mai importante teme discutate au fost: Tracţiunea şi protecţia solului; Evoluţia tehnologiilor pentru anvelope agricole – impactul acestora asupra eficienţei tracţiunii şi compactării solului; Optimizarea tracţiunii prin balastare; Sisteme de acţionare alternative; Electrificarea şi digitalizarea în agricultură – tendinţe şi potenţial; Motoarele pe gaz – alternativă la motorină (diesel) în agricultură?; Automatizarea în fermele agricole; Rolul tractorului în Sistemul de Management al Fermelor (FMS); Administrarea fermei de la birou în teren şi înapoi; Sisteme adaptive de control la tractoarele agricole; Concepte în proiectarea tractoarelor – prezent şi viitor; Tractoarele în 2030?
Fiecare prezentare a fost urmată de discuţii şi întrebări, unele foarte tehnice şi detaliate, dar cele mai multe legate de principii ale proiectării şi dezvoltării viitoare în construcţia de tractoare şi rolul maşinilor autopropulsate în fermele viitorului. „Au fost discuţii interesante legate de modul în care tractoarele interacţionează cu solul şi culturile agricole, modul în care se comportă acestea în tendinţele actuale de reducere a consumurilor energetice şi găsirea de noi surse alternative de energie (gaz sau combustibil din resurse vegetale). {i, nu în ultimul rând, au fost întrebări, discuţii şi comentarii legate de dezvoltare, cum vor arăta tractoarele în contextul digitalizării şi electrificării întregului sistem agricol şi în acest context şi partea de tractoare, combine şi mijloace autopropulsate. O întrebare care ne frământă pe toţi este: Cum vor arăta tractoarele anilor 2030, cum vedem noi peste zece ani dezvoltarea tractoarelor şi a sistemelor agricole cu care acestea operează”, a precizat Ovidiu Ranta.
La finalul celor două zile a fost organizată o discuţie cu un grup de reprezentanţi ai companiilor AGCO, Claas, CNH, Robert Bosch, John Deere, Same Deutz-Fahr şi au fost expuse concluziile.
După-amiaza celei de-a doua zile a evenimentului a fost rezervată pentru un tur al modernei fabrici de tractoare John Deere.
Centrul DLG pentru testarea maşinilor agricole
Prezentarea Centrului DLG de la Gross-Umstadt i-a revenit lui Heinz Röthemeyer, fost şef al departamentului de testare al tractoarelor, acum consultant DLG. Centrul DLG pentru testarea maşinilor agricole şi inputurilor are 38.000 mp, din care 7700 mp sunt hale. În acest Centru se fac circa 1.100 teste/an, unele simple, de rezistenţă sau siguranţă, altele complexe, pentru tractoare şi combine, şi care pot să dureze câteva luni. Costurile pentru efectuarea acestor teste sunt plătite de către producătorii maşinilor şi nu sunt mici… Testarea unui tractor poate să ajungă la 30-40.000 de euro, iar pentru o combină valoarea atinge circa 100-200.000 de euro. Nu a fost o surpriză pentru noi că, dată fiind importanţa acestor teste, nu am avut permisiunea să fotografiem/filmăm în interiorul laboratoarelor şi centrului de testare pentru tractoare.
În apropierea locaţiei, DLG are o fermă proprie, de aproape 500 ha, unde se desfăşoară o parte din testele practice, în câmp. Dar verificările practice ale tractoarelor şi combinelor se fac peste tot în Europa, atât pentru a cuprinde cât mai multe condiţii de sol, cât şi pentru a avea posibilitatea să acopere o perioadă cât mai lungă de recoltat. Spre exemplu, testele practice ale unei combine pot să înceapă devreme în Spania şi să ”urce” apoi spre nord, în Franţa şi Germania.
Recunoaşterea oficială a neutralităţii
Testele efectuate de către DLG au recunoaşterea oficială a neutralităţii şi sunt apoi considerate etalon de către toţi cei implicaţi în industria constructoare de maşini agricole. Aceste teste servesc producătorilor pentru a-şi ”lăuda” produsele în campaniile de marketing, dar mai ales utilizatorilor finali, celor care vor să cumpere aceste maşini – fermierilor, care ştiu astfel să ia decizia corectă în cunoştinţă de cauză. Aceste teste DLG pentru tractoare şi combine sunt cele mai ”spectaculoase” şi cu impactul cel mai puternic în domeniu, dar DLG testează anual mii de alte produse, inputuri pentru agricultură, după care rezultatele acestora sunt puse (gratuit) la dispoziţia membrilor Societăţii şi devin publice. Testele DLG pot fi studiate pe site-ul: www.dlg.org.
Informaţiile publicate de către DLG oferă fermierilor, utilizatorilor finali, un instrument important de luare a deciziilor pentru investiţii şi utilizare practică. Rapoartele de testare şi rezultatele verificărilor oferă agricultorilor orientări clare în ceea ce priveşte maşinile şi echipamentele agricole, dar şi în domenii precum furajele combinate, aditivii pentru însilozare, îngrăşămintele, agenţii de curăţare şi dezinfectare sau produsele de igienă a ugerului.
Metodele şi profilele de testare sunt orientate spre practică, sunt independente de producători şi dezvoltate de comisii neutre de testare. Ele se bazează pe tehnici de măsurare de ultimă generaţie şi pe echipamente speciale de testare care ţin cont de standardele şi normele internaţionale.
DLG are şi un Centru de testare pentru produse alimentare, unde sunt verificate peste 30.000 produse/an. Testele efectuate pe alimente cuprind mai ales aspecte legate de gustul produselor iar consumatorii au astfel o certificare suplimentară a calităţii acestor produse.
Centrul de testare DLG oferă un cadru ideal pentru testele de cercetare şi dezvoltare şi este utilizat de producători pentru a compara prototipurile şi modelele de pre-producţie cu alte produse sau pentru a identifica punctele slabe în aplicarea practică înainte de lansarea pe piaţă şi pentru a defini potenţialul de optimizare.
În numerele viitoare ale revistei Ferma vom prezenta conceptele privind ”Tractoarele în 2030” şi un reportaj din fermele vizitate.
DLG – O VOCE ÎN AGRICULTURA MONDIALĂ
Societatea germană pentru agricultură a fost întemeiată de inginerul Max Eyth, în 1885. DLG are acum peste 27.000 de membri în toată Germania, dar şi din alte state, şi a devenit una dintre cele mai importante organizaţii din sectorul agricol, fiind recunoscută la nivel internaţional ca organizator al unor evenimente şi expoziţii de profil. Un alt rol important al DLG este acela de certificare şi testare a maşinilor agricole, a inputurilor şi produselor alimentare.
DLG sprijină progresul în sectorul agricol, agroindustrial şi al alimentaţiei, la nivel mondial, prin cunoaştere şi transfer de calitate şi tehnologie, contribuind astfel la protejarea durabilă a resurselor globale. Ca o reţea deschisă, internaţională, DLG colaborează cu experţi din întreaga lume pentru a dezvolta soluţii orientate spre viitor pentru provocările cu care se confruntă acest sector. În Germania şi la nivel internaţional, DLG organizează târguri şi evenimente-lider în domeniile cultivării plantelor, creşterii animalelor, tehnologiei agricole şi forestiere, aprovizionării cu energie şi tehnologiei alimentare.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 4/231 (ediţia 1-14 martie 2019)