„A fost un moment când lumea şi-a dat, cumva, seama că în lăzile de zestre care fuseseră urcate în pod sunt valori. Aşa a fost şi la mine. Totul a început cu un covor vechi de o sută de ani şi câteva cămăşi pe care le-am moştenit din familie, de la bunica mea”, ne povesteşte Daciana Ungureanu.
Lada de zestre de la care începe povestea datează din 1945, anul în care bunica Dacianei Ungureanu, Janeta C. Dănăşel, s-a căsătorit. „Bunica mea a fost bogată, se vede după lada de zestre. Ea şi-a ţinut toată viaţa hainele în această ladă. Povestea covorului, vechi de o sută de ani, este că în timpul primului război mondial a fost îngropat, împreună cu alte lucruri, în plaiurile comunei Crasna, pentru a fi protejat. Eu sunt a cincea moştenitoare”, adaugă aceasta.
Lada cu zestre
Lada de zestre a bunicii adăposteşte acum o parte din colecţia de aproape 30 de ii realizate manual din zona Gorjului de Nord ce fac parte din colecţia Dacianei Ungureanu. O parte sunt moştenite din familie, pe restul le-a adunat în timp. Multe dintre piese au aproape 100 de ani. „Cămăşile erau o adevărată carte de vizită pentru purtătoare, oferind date despre statutul social, vârstă, zona de unde era femeia care o purta. De exemplu, o cămaşă de femeie bogată se cunoaşte după bogăţia decoraţiunilor şi după cât de largă este mâneca. Proporţiile sunt extrem de importante”, ne explică artista.
Aflăm că în Novaci se poartă mult cămăşile ciobăneşti, cusute cu alb şi negru, port împrumutat de la păstorii veniţi din Ardeal care s-au stabilit în zonă, dar pentru Gorjul de Nord sunt specifice şi alte culori. Motivele cusute sunt mai puţin florale şi mai mult geometrice. Toate cămăşile sunt lucrate extrem de migălos, iar pe unele sunt cusute mărgele, paiete, fir metalic. Colecţia de cămăşi tradiţionale este completată de o colecţie impresionantă de catrinţe în culori vii şi cu motive bogate, brâuri lucrate manual, obiecte vechi din lemn şi din metal.
„Toate piesele sunt din zona Gorjului de Nord. Eu mă inspir în pictura şi în arta decorativă pe care o fac din aceste obiecte şi vreau să fie produse autentice, din zona noastră”, ne spune Daciana Ungureanu.
„Vreau, prin munca mea, să aduc oamenii la Novaci!”
De 20 de ani este profesor la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, unde îi învaţă pe copii să picteze folosind motive tradiţionale. Anul acesta a avut 45 de elevi. Vara face cursuri de artă decorativă la Şcoala de Vară organizată de Casa de Cultură Novaci. Copiii sunt talentaţi şi pasionaţi, însă nu îşi fac o meserie din asta, ne spune artista, cu tristeţe. „Şi eu mai întâi m-am făcut inginer electronist şi n-a fost rău, dar era mai bine să fi fost la o şcoală de artă, ca să mă ajute să îmi găsesc stilul mai repede. Am muncit foarte mult singură pentru asta şi asta e cel mai greu, să fii original şi să te deosebeşti de orice se produce”, crede Daciana Ungureanu.
Iar obiectele create de ea sunt cu adevărat deosebite şi impresionante: vase şi farfurii pictate superb cu motive tradiţionale, tablouri pe pânză, bijuterii şi cutii pentru bijuterii, toate realizate manual, pe care se regăsesc simboluri vechi, stilizate şi interpretate în stil propriu: „Dintele de lup, acest zig-zag care apare pe multe cămăşi şi pe poarta gorjenească, avea scopul de a proteja gospodăriile de spiritele rele care puteau pătrunde printre ulucii gardului. Spicul grâului are rol de prosperitate, ochiul este un semn de protecţie, iar despre steaua cu opt colţuri am citit că este un motiv decorativ care se cosea pe cămăşile ciobanilor pentru orientare, ca să-i ajute să ştie să se întoarcă cu turma către casă. Femeia am văzut-o eu ca pe coloana lui Brâncuşi, pentru că ea ţine greul.”
În timp ce ne hotărâm, cu greu, ce ne place cel mai mult, gazda noastră ne arată, cu mândrie, un cadou primit de la ambasadorul Chinei, care a vizitat Muzeul Arhitecturii Populare din Curţişoara, o fotografie de la un atelier de lucru pe care l-a organizat la Ambasada SUA, unde i-a învăţat pe americani să picteze farfurii cu motive româneşti şi unde este invitată în fiecare an la Târgul de Crăciun, şi câteva fotografii cu fiul său care cântă la chitară şi la vioară şi care tocmai a fost admis ca student la Departamentul de Muzică al Universităţii din Craiova.
„Fără să fiu încrezută, eu ştiu că munca mea este specială, dar nu vreau să plec eu în alte părţi ca să îmi promovez produsele, ci vreau, prin ceea ce fac, să aduc eu oamenii la Novaci”, spune, cu tot sufletul şi cu toată convingerea, Daciana Ungureanu.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 15/220 (ediţia 1-14 septembrie 2018)
