După o iarnă caldă, pomii au intrat deja în vegetație și pomicultorii se tem că recoltele de fructe din acest an vor fi grav afectate de înghețurile târzii de primăvară. Care este cea mai ieftină şi ecologică metodă de a combate îngheţul târziu de primăvară în livezi!

”În caz de îngheţ tardiv de primăvară, ar fi bine ca fermierii să facă ceaţă artificială cu ajutorul instalaţiei de irigare prin picurare sau prin aspersie.
Când se anunţă că temperatura urmează să scadă sub pragul de îngheţ, cu câteva ore înainte, fermierii trebuie pornească instalaţia de irigare şi să o lase pornită peste noapte.
Când temperatura scade, automat se face o pojghiţă de gheaţă care împiedică îngheţul pe ramurile, frunzele şi florile pomului. Este cea mai ieftină şi cea mai ecologică metodă de a combate îngheţul târziu de primăvară”, spune Olimpia Iordănescu, profesor la Facultatea de Horticultură a Universității de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara (USVT).
TRATAMENTE ÎN LIVADĂ
De asemenea, sunt importante tratamentele efectuate în livadă. Dacă sunt făcute tratamentele cuprice, pomii devin mai rezistenţi şi la schimbările de temperatură. Există pe piaţă şi substanţe cu rol de biostimulator care pot reduce din efectele negative până la anumite temperaturi. Contează foarte mult pentru rezistenţa pomilor şi tratamentul de iarnă împotriva insectelor, care trebuie efectuat încă din luna ianuarie.

Temperaturi negative sub minus 4 grade Celsius depăşesc pragul de dăunare de 10% pentru speciile cais, piersic, nectarin, cireş şi vişin şi se apropie de pragul de dăunare de 10% pentru specia prun.
Care sunt temperaturile critice (Marion M., 2011) pentru mugurii de rod aflaţi în fenofazele de început de dezmugurire, dezmugurire, buton verde, buton roz şi înflorire la speciile pomicole:
PERICOL DE ÎNGHEȚ ÎN LIVEZI: TEMPERATURI CRITICE PENTRU MUGURII DE ROD AI POMILOR FRUCTIFERI
CITEȘTE ȘI: ASPERSIA: 3 CONDIȚII de îndeplinit! Metoda ridică temperatura aerului cu 2-4°C!








