Având unul dintre cele mai diversificate portofolii de genetică de pe piață, Saaten Union România a prezentat, pe 17 octombrie, noua generație de hibrizi de floarea-soarelui și porumb, ce promite performanță în sezonul agricol 2026.

În plină campanie de semănat al cerealelor de toamnă, Saaten Union pregătește deja, în centrele sale de cercetare, multiplicare și condiționare, soluțiile agronomice pentru campania de primăvară 2026.
PLUSVALOARE la PIB-ul României
Grupul Saaten Union activează în România încă din 1972, iar începând cu 1992 este prezent prin subsidiara locală Saaten Union România, care investește de peste două decenii și jumătate în programe de ameliorarea testare și producere de sămânță atât în vestul țării, la Lovrin (jud. Timiș), cât și în Bărăgan, la Slobozia (jud. Ialomița).
Facem foarte multe teste și alegem numai hibrizii care se pretează pentru această regiune. Avem cel mai vast, dar și cel mai adaptat portofoliu de sămânță. MIHAI MIRIȚESCU, Director General Saaten Union România
„Avem în România tot ceea ce poate oferi o companie: avem ameliorare, avem testare, producere de sămânță, procesare și comercializare. Asigurăm 90% din sămânța pe care o comercializăm pe piața internă și vindem cantități importante atât în UE, cât și în alte state.
Față de alte companii, noi producem în România și exportăm în afară, iar prin activitatea noastră suntem contributor net la PIB-ul național”, ne-a declarat Mihai Mirițescu, directorul general al companiei.
Soluții adaptate la orice cultură sau tehnologie
De altfel, grupul Saaten Union are unul dintre cele mai diversificate portofolii de sămânță de pe piață, fie că vorbim de culturile clasice (grâu, orz, triticale, secară, rapiță, porumb și floarea-soarelui) sau de culturi precum soia, mazăre, muștar sau covoare vegetale. În egală măsură, e singura companie din România care are în portofoliu hibrizi de grâu, orz și triticale, ce pot oferi un spor de producție de 25-30%.
Dacă ne referim la culturile de primăvară, indiferent de tehnologia aleasă la floarea-soarelui (Sulfo, Clearfield, Clearfield Plus) sau de grupa de maturitate a porumbului, cei de la Saaten Union vin cu o gamă largă de soluții adaptate condițiilor din teren.
Genetica Saaten Union: Producții stabile în fiecare sezon
Pe segmentul culturilor de primăvară, Saaten Union și-a concentrat eforturile pentru obținerea unei genetici cât mai rezistente la factorii de stres biotici și abiotici, care să ofere stabilitate producției chiar și în condiții de arșiță și secetă.
La floarea-soarelui, cultură estimată la 1 milion de hectare în sezonul viitor, Saaten Union vine cu hibrizi care, testați în condițiile din 2024, au avut o productivitate de circa 4 tone și peste, indiferent de grupa lor de maturitate.
În egală măsură, vorbim de o genetică cu o toleranță crescută la boli (Sclerotinia, Plasmopara, Phoma, etc) și dăunători (în special Orobanche – Lupoaia), care are totodată și un nivel ridicat de autofertilitate. Chiar și în lipsa polenizatorilor sau în condiții dificile în perioada de înflorire, noii hibrizi Saaten Union vor avea un procent de 70% semințe viabile, comparativ cu media de doar 40% existentă pe piață.
Nu facem doar producție și comercializare de semințe, ci oferim fermierilor și consultanță post-vânzare de la sămânță la recoltă. Cu toții suntem o echipă, de la cercetătorul care lucrează pe platformă sau în centrele de testare, până la fermierul care cultivă sămânța de la Saaten-Union. CORNELIA PISTOL, Director de Vânzări Saaten Union
Performerii campaniei de primăvară 2026
La floarea-soarelui, pentru tehnologia Sulfo (erbicidare cu tribenuron-metil), hibrizii de interes ai noului sezon sunt Stelantis SU, Stinger SU și Neta SU, iar pentru tehnologia Clearfield Plus (erbicidare cu imazamox), Valparaiso CLP, Stelaris CLP și Celestis HO CLP, ultimul fiind de generație nouă cu peste 85% acid oleic (High Oleic).
În portofoliul comercial pentru 2026, se mai regăsesc și hibrizii consacrați deja în fermele autohtone, precum Davero SU, Doloris SU, Integral CL sau longevivul Marquesa CL.
Saaten Union vine și cu o serie de oferte promoționale la floarea-soarelui, cu prețuri de la 1.100 lei/Unitate pentru hibrizii Clearfield Plus Stelaris, Valparaiso și Celestis HO, până la 700 lei/Unitate pentru hibrizii Nestor SU, Doloris SU, Driver CL, Toreador CL sau Marquesa CL.
Porumb: boabe, siloz sau mămăligă
La porumb, portofoliul Saaten Union 2026 acoperă toate grupele FAO, începând cu hibridul extra-timpuriu Wawel (FAO 250), până la Kabaretto (FAO 440) sau Filigran (FAO 450), respectiv Rudolfov 60 (FAO 660) pentru siloz.
Practic, indiferent de tehnologiile folosite sau de condițiile din teren (irigat/neirigat), Saaten Union oferă hibrizi pentru toate cerințele fermierilor, inclusiv pentru segmentele specifice, precum porumbul de siloz sau cel de mămăligă (ISH311V Sticlos – FAO 320).
În 2026, accentul va fi pus pe rezistența la secetă, iar alături de hibrizii deja consacrați, precum Spartan (FAO 320), Badiane (FAO 360), SUM 305 (FAO 370) sau Replik (FAO 380), în portofoliul comercial vom regăsi și genetica nouă, reprezentată de hibrizii Semper (FAO 400), Splendor (FAO 370) și Akanto (FAO 300). Totodată, Saaten Union vine cu oferte promoționale și la cultura porumbului, cuprinse între 665 lei/Unitate și 520 lei/Unitate, în funcție de categoria hibrizilor.










