Punctele forte ale geneticii Saaten Union - Revista Ferma
5 minute de citit

Punctele forte ale geneticii Saaten Union

Punctele forte ale geneticii Saaten Union
Punctele forte ale geneticii Saaten Union

Mihai Mirițescu, director general Saaten Union, promitea fermierilor care „au mers” pe genetica firmei că nu vor regreta, indiferent de cum va fi anul. Drajna Nouă a întărit zicala germană ”ein Mann, ein Wort!” (Un om, un cuvânt!).

Ca în fiecare an, în luna mai, și de data aceasta Saaten Union a deschis porțile platformei sale demonstrative de la Drajna Nouă. Fermieri, specialiști și reprezentanți ai presei agricole, deopotrivă, au avut ce vedea. Evident, vedeta au fost culturile de păioase și cele de rapiță. Dar să le luăm pe rând.

Saaten Union – ca întotdeauna, promisiuni onorate

Alina Andrei, marketing manager al Saaten Union România, a ținut să sublinieze încă de la început că toate soiurile și hibrizii prezentați sunt adaptați condițiilor din țara noastră. Unele dintre ele au făcut deja istorie, altele abia au apărut pe câmpuri. Dar rezultatele sunt, într-adevăr, spectaculoase.

Nu au fost folosite îngrășăminte

Important de precizat este și faptul că nu au fost folosite îngrășăminte. În schimb, cultura precursoare a fost mazărea, despre care se știe că aduce un aport semnificativ de azot în sol. Despre ploi, am aflat că de la semănat și până pe 16 mai s-au adunat 320 litri de apă/metrul pătrat, din precipitații.

Punctele forte ale geneticii Saaten Union
Punctele forte ale geneticii Saaten Union

O primă impresie de „wow” a lăsat-o secara „Inspector”

Secara „Inspector” este înaltă, cu boabe bine evidențiate în spic. Din păcate, cultura este în continuă scădere în România. Nu se mai cultivă decât în jur de 40.000 de hectare, la nivelul întregii țări. Asta cu toate că secara are proprietăți miraculoase în alimentație. Produsele de panificație realizate din făina de secară nu măresc decât de maximum două ori secreția de insulină a pancreasului, după ce sunt consumate. În schimb, făina albă de grâu mărește secreția de până la șapte ori! Nu mai are rost să întrebăm care este alegerea sănătoasă pentru diabetici ori în cazul curelor de slăbire…

Grâu pentru toate fermele și domeniile

De un interes deosebit s-a bucurat și prezentarea noilor soiuri de grâu, făcută cu profesionalism de Alina Volintiru, product manager pentru cereale, leguminoase și culturi verzi.

Grâul SU Stindard este ameliorat în România și are o adaptabilitate foarte bună la diferite condiții de cultură. Ceea ce îl deosebește de alte soiuri este rezistența foarte bună la iernare și la înghețurile timpurii. În același timp, însă, prezintă și o toleranță crescută la arșiță.

Cel mai cerut soi de grâu de la Saaten Union este Papillon. Principala sa calitate este stabilitatea sa în producții. Vârful său de producție a fost în 2022, când, la Hodivoia, în județul Giurgiu, producția medie măsurată pe un lot de 100 ha a fost de 12.500 kg/ha.

Centurion și Tika Taka sunt alte două soiuri introduse în ultimii ani. Ele oferă o calitate de clasa A de panificație și în ultimii trei ani au demonstrat că sunt foarte bine adaptate condițiilor din România. Rezistența crescută la bolile foliare le recomandă și pentru cultura ecologică.

Saaten Union oferă și soiuri de grâu pentru domenii speciale, cum este soiul Zollernspelz, un grâu spelta, și Wintergold, grâu durum, destinat producerii pastelor făinoase de calitate premium.

Orzul, un alt atu al geneticii Saaten Union

Un alt domeniu în care Saaten Union excelează este cel al orzului. SU Ellen este, probabil, cel mai cerut orz de toamnă în România. Producția sa a atins și 13.000 kg. boabe/ha, în 2021, în județul Constanța.

Soiurile Anastasia și Midnight sunt nou-venitele acestui an. Primul este caracterizat de o reluare rapidă a vegetației în primăvară și de un număr crescut de frați. Midnight este rezistent la virusul mozaicului galben al orzului.

O adaptare la schimbările climatice este și orzul Sting. Este un soi de orzoaică de primăvară, care poate fi semănat și toamna târziu, dar chiar și în lunile decembrie – ianuarie, în iernile blânde.

O variantă pentru solurile mai slabe și condițiile vitrege sunt triticalele. Acestea reprezintă soluția optimă în cazul incertitudinilor. Saaten Union oferă o gamă largă, începând cu binecunoscutele Tadeus, Tulus și continuând cu Bilboquet.

În concluzie, și în acest an, Saaten Union a dovedit că este alături de fermieri nu numai cu sfaturi, ci și cu o genetică performantă, cheie a profitului din exploatații!

Punctele forte ale geneticii Saaten Union
Punctele forte ale geneticii Saaten Union

NOUTATEA SEZONULUI LA RAPIȚĂ

Hibrizii de rapiță Rapool oferiți de Saaten Union sunt adaptați oricăror condiții. În funcție de specificul fermei, agricultorii pot alege dintr-o multitudine de variante. Noutatea sezonului este hibridul Janosh, care prezintă un pachet larg de rezistențe, la virusul galben al ridichii și Phorma RLM7, dar și toleranță, inclusiv la bolile târzii, precum Sclerotinia și Verticilium.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →