Cum alegi tractorul potrivit pentru ferma ta? Ghidul cumpărătorului! - Revista Ferma
16 minute de citit

Cum alegi tractorul potrivit pentru ferma ta? Ghidul cumpărătorului!

Un tractor vă poate ajuta să lucraţi terenul agricol, să creşteţi animale, să lucraţi o grădină/livadă/vie sau pur şi simplu să întreţineţi o proprietate care are o suprafaţă mai mare de teren şi drumurile de acces din fermă.

tractor agricol

VREȚI SĂ CUMPĂRAȚI UN TRACTOR? AȚI AJUNS ÎN LOCUL POTRIVIT!

Dacă aţi ajuns aici, probabil vă aflaţi în faţa deciziei de a cumpăra primul dvs. tractor sau aveţi deja unul (sau mai multe) şi doriţi să vă măriţi „flota” cu unul mai potrivit pentru nevoile dvs și ale fermei…

Dacă nu ați „crescut” cu tractoare sau nu aţi mai lucrat cu/pe tractor, alegerea unui tractor și a echipamentelor necesare poate fi o decizie dificilă. Cumpărarea unui tractor este o decizie importantă iar înainte de a vizita un dealer, citiți acest Ghid pentru cumpărătorii de tractoare.

În acest Ghid, vom discuta pe larg despre:

  1. Tipurile de tractoare
  2. Aplicația principală şi caracteristici: putere, transmisie, tracţiune, anvelope etc
  3. Dimensiunea fermei vs. tractor
  4. Buget şi preț alocat

John Deere

CUM ALEG TRACTORUL POTRIVIT?

Un tractor este un vehicul autopropulsat echipat cu roți sau șenile şi destinat efectuării de lucrări agricole, forestiere şi comunale. Cel mai adesea  este folosit pentru a tracta o remorcă sau un alt echipament. În piaţă există o mulțime de opțiuni disponibile. Acest Ghid conţine informaţii cheie, cum ar fi diferitele tipuri de tractoare agricole și aplicațiile acestora, care vă vor ajuta să faceți alegerea potrivită.

Oarecum, alegerea şi cumpărarea unui tractor este asemănătoare cu a unui automobil (ne alegem marca, tip combustibil, putere, culoare etc.), dar sunt şi foarte multe diferenţe… De aceea, primul lucru pe care ar trebui să-l faceți înainte de a cumpăra un tractor pentru fermă (sau orice echipament agricol) este o documentare şi o cercetare a pieţei. Acest proces ar trebui să fie unul metodic şi extensiv pentru a vă asigura că aţi făcut cea mai bună alegere.

Fendt Horsch

DOCUMENTARE ȘI INFORMARE…

Pe lângă experienţa dvs., în alegerea tractorului potrivit trebuie să porniţi de la fermierii din apropierea dvs., prieteni sau vecini pasionaţi şi care vă pot spune (aproape) tot ceea ce trebuie să știți, să citiţi recenziile şi apoi să consultaţi dealerii.

În timp ce cercetați piaţa, faceți o listă cu tot ceea ce aveți obligatoriu nevoie ca tractorul să poată face şi caracteristicile opţionale, dar nu uitaţi că un tractor trebuie să fie economic şi fiabil, uşor de întreţinut şi reparat. Stabilirea cerinţele minime şi opţionale vă poate ajuta să vă concentrați asupra propriilor obiective în alegerea tractorului potrivit.

1. Tipuri de tractoare

Există o serie de tipuri diferite de tractoare și este important să luaţi în considerare mai mulți parametri înainte de a alege. Pe lângă putere şi versatilitate, tractoarele trebuie să aibă dimensiunea şi capacităţile necesare pentru a vă pot ajuta să lucrați cu atașamentele dorite în operațiunile zilnice și adaptate pentru dimensiunea terenului. Dacă trebuie să lucraţi în spații mai mici, cumpărați un tractor compact sau sub-compact. Dacă aveți nevoie de putere mare pentru a face sarcini grele, ar trebui să căutați un tractor utilitar.

Tractoarele agricolecu acest tip de tractor pot fi asociate diverse echipamente de lucru pentru a efectua sarcini precum împrăștierea, pulverizarea produselor fitosanitare, recoltarea, prelucrarea solului, semănat, transport, etc.

Tractoarele forestiere sunt vehicule pe roți sau pe șenile, cu cel puțin două osii. Funcția lor depinde în principal de puterea lor de tracțiune, care este special concepută pentru a trage, împinge, transporta sau acționa anumite echipamente, mașini sau remorci destinate utilizării în silvicultură.

Tractoarele înguste – cu lățime mică – sunt ușor de manevrat și mai puțin costisitoare decât alte tipuri, dar au și o putere mai mică a motorului, iar cel mai adesea sunt folosite în plantaţii pomicole şi vie, legumicultură şi horticultură.

New Holland

În funcţie de caracteristicile constructive şi aplicaţiile pentru care acestea sunt destinate, există mai multe tipuri de de tractoare:

  1. Tractoare sub-compacte – sunt cele mai mici tractoare comerciale disponibile, cu motoare care generează 15 până la 25 de cai putere (CP). Aceste tractoare sunt simple în ceea ce privește caracteristicile și se potrivesc doar pentru operațiuni ușoare, cum ar fi cosirea pășunilor/gazonului, transport şi lucrări uşoare în grădină, sere şi solarii. Tractoare mici cu rezultate mari… cum îl alegi pe cel mai bun?
  2. Tractoare compacte – tractoarele uşoare, cu un motor de cca. 40 până la 60 CP. Aceste tractoare sunt cele mai bune pentru operaţiuni simple, cum ar fi transportul, lucrări comunale şi întreținerea drumurilor, lucrări „speciale” în livezi şi vie, spaţii înguste şi ferme mici.
  3. Tractoare utilitare – au o putere de la 40 la 100 CP, au cabină inclusă în standard, pot efectua lucrări mai „grele” şi pot avea chiar tehnologie avansată, cum ar fi sisteme informatice sau inteligență artificială (AI).
  4. Tractoare grele (de mare putere) – sunt destinate pentru operațiuni agricole pe scară largă şi aplicaţii grele.

2. Aplicația principală şi caracteristici: putere, transmisie, tracţiune, anvelope etc.

Următorul pas este să decideți cum doriți să utilizați tractorul în fermă și ce sarcini trebuie să îndepliniți deoarece, de cele mai multe ori, tractorul agricol este folosit în combinaţie cu un atașament, echipament, unealtă sau un instrument pentru aproape fiecare lucrare.

Tractoarele agricole sunt utilizate în general pentru trei tipuri principale de activităţi:

  • tracțiune implemente şi maşini agricole;
  • PTO (priză de putere);
  • transport rutier/manipulare materiale.

Case IH Quadtrac

2.1. Lucrările de tracțiune

Pentru lucrări de tracțiune veți avea nevoie de un tractor greu. În general, tractoarele sunt folosite în angrenaj cu un echipament de prelucrare a solului (ex: plug, cultivator, etc.) și următoarele caracteristici sunt esenţiale: greutatea, un motor puternic și capacitate bună de ridicare în tiranţi spate. Tractoarele trebuie să aibă un ampatament lung, iar dimensiunea roților din față și din spate trebuie să fie capabilă să creeze capacitate de tracțiune. Este necesar un cuplu motor ridicat pentru a avea o capacitate mare de tracțiune şi este important să aveți o transmisie adaptată pentru terenul pe care veți lucra.

Când vine vorba de lucrul cu priza de putere (PTO), un tractor trebuie să aibă un motor puternic, capacitate bună de ridicare şi anvelope cu presiune scăzută.

Pentru lucrările de transport din fermă, în principal remorci agricole sau cisterne, tractoarele trebuie să fie ușor de manevrat, cu capacități puternice de direcție, să aibă greutate redusă în gol (sub 9 tone), un sistem de frânare puternic și eficient (în general un sistem de frânare pneumatic) în cazul în care este necesară o oprire de urgență, iar configurația cabinei trebuie să permită o vizibilitate excelentă.

Lucru la priza de putere: cuplul maxim furnizat de motor trebuie să fie cât mai aproape posibil de viteza standard a prizei de putere. Pentru lucrul sub 2 km/h, tractorul trebuie să aibă o transmisie superioară și anvelope de joasă presiune pentru a preveni împachetarea solului.

Încărcătorul frontal este unul dintre cele mai versatile și populare atașamente utilizate pentru lucrări de manipulare şi pentru operarea unor implemente specifice. Un sistem hidraulic alimentează încărcătorul frontal şi permite tractorului dvs. să sape, să ridice o cupă, o furcă pentru paleți, etc.

De obicei, un sistem de atașare rapidă vă permite să conectați şi să îndepărtați cu ușurință o gamă largă de atașamente pentru încărcătorul frontal, inclusiv cositori (mașini de tuns), frezele rotative, lame pentru răzuire și nivelare etc. 

Valtra tractor

2.2. De câți cai putere vei avea nevoie?

Unul dintre cele mai importante lucruri de luat în considerare atunci când cumpărați un tractor este puterea de care veți avea nevoie. În general, cu cât tractorul este mai „mare”, cu atât mai mare este puterea.

PUTERE = CAI PUTERE!

Atenţie: este mai bine să cumperi un tractor cu mai mulți cai putere decât minimul necesar pentru lucrările previzionat a fi efectuate. Un tractor bun, bine întreținut poate „dura”/lucra zeci de ani, așa ar fi bine să luați în considerare orice modificări ale operațiunilor dvs. în viitor.

De asemenea, există două tipuri de „putere” – cai putere ai motorului și cai putere la priza de putere (PTO). Puterea motorului se referă la puterea totală pe care o produce motorul.

Caracteristici precum debitul pompelor hidraulice, servodirecția și puterea transmisiei hidrostatice de la motor sunt diferite de „puterea reală” produsă de motor şi acestea vor fi folosite pentru a alimenta implementele atașate.

Alegerea unui tractor cu putere mare vă poate asigura că aveți „energia” necesară pentru a efectua toate sarcinile/activităţile din fermă.

Deutz Fahr

2.3. Transmisia – sisteme de transmisie

Transmisia controlează puterea de ieșire a tractorului, respectiv controlează direcția și viteza. Există patru tipuri principale de transmisie în tractoare astăzi – transmisie cu viteze, transmisie electrică, transmisie hidrostatică și transmisie variabilă continuă (CVT).

TIPURI DE TRANSMISII:

– Transmisii manuale (standard) necesită oprire și ambreiaj pentru a schimba treptele mecanice folosind un sistem de pârghii și pedale. Acesta este un design standard care se găsește de obicei la tractoarele mai vechi. Transmisiile manuale necesită un operator experimentat pentru a rula fără probleme și poate fi obositor de controlat.

– Transmisii hidrostatice – aşa numitele transmisii „automate” folosesc pedale simple pentru a controla presiunea hidraulică care propulsează tractorul. Acest tip de transmisie se bazează pe ulei presurizat pentru a întoarce roțile. Acest design de transmisie face ca operarea unui tractor să fie asemănătoare cu conducerea unei mașini/automobil și, prin urmare, mai ușoară pentru utilizatorii de orice nivel de calificare.

– Transmisie variabilă continuă (CVT) – schimbarea vitezelor se face automat pe baza aportului pedalei de accelaraţie de la operator. Schimbarea raportului de transmisie se face cu un „variator”, o cutie de viteze automată care schimbă raportul de transmisie într-o gamă continuă. Flexibilitatea unui CVT cu control adecvat poate permite motorului să funcționeze la o turație constantă în timp ce vehiculul se mișcă la viteze diferite.

Kubota

2.4. Tracțiune pe două roți sau tracțiune integrală?

Dacă intenționați să utilizați tractorul în principal pentru cosit, probabil că tracțiunea pe două roți vă este suficientă. Tracțiunea pe două roți se găsește de obicei pe tractoare mici de grădină și, în general, pe multe tractoare agricole mai vechi. Dacă intenționați să utilizați tractorul cu un încărcător frontal pentru a săpa, pentru a trage încărcături grele sau pentru a ara câmpuri mari, tracțiunea integrală (4×4) va oferi tracțiunea suplimentară necesară pentru astfel de lucrări.

Noile tractoare compacte sunt de obicei echipate cu tracțiune integrală și un selector pentru a comuta între tracțiunea pe două roți cu puterea către roțile din spate sau cu toate cele patru roți cuplate. Tracțiunea 4×4 îmbunătățește capacitatea tractorului de a lucra în condiții alunecoase sau noroi și de a se deplasa în siguranță și eficient cu sarcini mai grele.

2.5. De ce alte caracteristici ale tractorului mai aveți nevoie?

Sistemul hidraulic, comenzi moderne ale tractorului, anvelopele, precum şi alte caracterisitici, inclusiv suspensia şi cabina, trebuie luate în seamă în alegerea unui tractor.

Sistemul hidraulic alimentează toate funcţiile tractorului, de la direcție și frâne, până la încărcător frontal şi alte accesorii. De obicei, cele mai multe atașamente ale tractorului se conectează la sistemul hidraulic folosind valve/supape de control selectiv (SCV). Asigurați-vă că tractorul ales are un număr suficient de SCV şi capacitatea necesară pompei hidraulice pentru a satisface toate aplicaţiile necesare.

Anvelopele. Tractoarele sunt echipate cu anvelope de diferite dimensiuni. Anvelopele mai mari oferă o gardă mai mare la sol. De asemenea, banda de rulare/lăţimea anvelopelor – „amprenta la sol” este responsabilă de tracțiune şi gradul de compactare al solului.

CÂT DE MULT CONFORT ÎȚI DOREȘTI?

Confortul în utilizare, o cabină spațioasă a tractorului, sistemul de climatizare şi alte dotări „opționale” sunt de cele mai multe ori la alegerea dvs. Nu negijaţi o protecție suplimentară împotriva zgomotului şi prafului, acestea vă vor face ziua (şi poate noaptea) de lucru mai uşoare.

O cabină echipată cu ferestre mari, cu o vizibilitatea excelentă este esențială. De asemenea, sistemul de suspensie al cabinei şi al scaunului operatorului sunt elemente care nu trebuie neglijate!

Massey Ferguson

3. Dimensiunea fermei vs tractor

În alegerea unui tractor trebuie să ţineţi seama de dimensiunea fermei, respectiv suprafaţa de teren care urmează a fi lucrată, precum şi de numărul de ore de funcţionare/zi, în cazul tractoarelor folosite în ferme zootehnice sau pentru  aplicaţii speciale.

Dacă lucrați un teren mai mic de 5 hectare, alegeți tractoare cu o putere de 30 până la 60 CP. Pentru fermele mai mari, va fi necesar un tractor de minim 100 CP sau mai mult iar tractoarele de 200 CP sau 300 CP sunt cele mai potrivite pentru ferme cu peste 200-300 ha. De asemenea, va trebui să țineţi cont și de forma de relief, dacă terenul este cu pante, puterea tractorului tău ar trebui să fie mai mare decât pentru un teren plat.

Alte elemente de luat în calcul:

Fragmentarea terenului. Parecelele mari de teren favorizează mecanizarea culturilor, făcând munca mai eficientă, deoarece acestea nu consumă combustibil inutil pentru transport și, în plus, economisesc timp. Dimpotrivă, parcelele mici, răsfirate, cu multe drumuri agricole reduc eficienţa tractoarelor și „cresc” consumul de timp.

Viteza de execuție a aplicaţiilor/sarciniilor. Un factor care afectează alegerea unui tractor este necesitatea de a efectua rapid anumite operaţiuni. „Ferestrele” tot mai scurte de timp pentru a efectua aplicaţii în perioada optimă, precum semănatul, recoltarea furajelor, etc., necesită tractoare şi implemente mai mari.

Steyr4. Buget alocat – preţ tractor

Preţul este, de cele mai multe ori, unul dintre principalele criterii în alegerea unui tractor. Totuşi, chiar dacă va trebui să alegeţi un tractor în funcţie de buget, nu uitaţi că preţul variază adesea în funcţie de caracteristicile şi „calitatea” pe care acesta o oferă (putere, accesorii, etc.). De cele mai multe ori, brandurile „premium” (John Deere, Fendt, Valtra, New Holland, Case IH, Steyr, Claas, Deutz-Fahr, JCB, Kubota, Massey Ferguson) oferă cel mai bun raport calitate/preţ, dar preţul nu trebuie să fie singurul criteriu în alegerea unui tractor. De exemplu, dacă pentru un tractor nou, de minim 50CP, va trebui să investiți cel puțin 15-25.000 euro, dar preţul poate să ajungă şi la peste 40-50.000 euro.

Atunci când stabiliţi bugetul pentru achiziţia unui tractor, ar trebui să luați în considerare și costurile suplimentare, cum ar fi dotările opţionale, întreţinerea şi apoi reparațiile. Renunțarea la anumite dotări/funcții inutile, acolo unde este posibil, este o modalitate excelentă de a economisi bani.

Alte „detalii” de luat în considerare:

  • costuri întreținere şi consum combustibil.
  • valoarea de revânzare.
  • garanţie şi servicii post-garanţie.

Întreţinerea. Tractorul ales trebuie să fie uşor de întreţinut pentru a îl păstra în stare bună de funcţionare, cu piese de schimb şi service accesibile. Tractoarele sunt mașini complexe iar întreţinerea şi service-ul reprezintă o investiție semnificativă, dar o întreținere corespunzătoare şi regulată vă va asigura o durată lungă de funcţionare în fermă. La achiziționarea unui tractor luați în considerare accesul ușor pentru monitorizare şi întreţinere.

Claas tractor

INVESTIȚIE PENTRU VIITOR

Mulți fermieri aleg tractoare mai mari decât cele indicate pentru a anticipa dezvoltarea ulterioară a afacerii, respectiv extinderea suprafeţei lucrate. Această strategie este corectă, dar alegerea ar trebui făcută cu criterii rezonabile, deoarece un tractor agricol mai mare necesită mai mult capital şi costuri operaţionale mai mari.

În „modelul românesc” de producţie agricolă, fiecare fermier lucrează cu tractoarele şi utilajele proprii. Acest model oferă „libertate de mișcare” fermierului, care poate efectua lucrările necesare atunci când consideră de cuviință. Cu toate acestea, grupurile de producători și cooperativele pot achiziționa tractoare agricole şi utilaje mai mari, făcând munca mai eficientă din punct de vedere al costurilor și realizând economii. Prin înlocuirea mai multor tractoare mici cu unul mai mare se realizeaza economii atât la achiziţionarea utilajului cât şi în ciclul de utilizare al acestuia.

Valoarea de revânzare. Brandul/marca este un factor financiar important atunci când se pune problema revânzării. De multe ori, în preţul tractorului, pe lângă costul de achiziție şi costurile de exploatare, este „inclus” și preţul pe care maşina îl va avea atunci la vânzare. Pe lângă starea mașinii și orele de utilizare, brandul/marca are o influență semnificativă asupra prețului de revânzare. Acest lucru se datorează faptului că unii producători au o reputație mai bună pentru calitatea, disponibilitatea pieței de schimb și consumul de combustibil.

GARANȚIE. REPARAȚII ȘI SERVICE

Garanţia este unul dintre cele mai importante avantaje ale unui tractor nou, spre deosebire de tractoarele second-hand. Este important să întrebați dealerul şi să stabiliţi cât mai exact ce piese, reparații și manopere de service sunt acoperite de garanția producătorului și care este termenul de garanţie.

Bazați-vă pe experți pentru a vă ghida în alegerea tractorului şi a accesoriilor care se potrivesc cel mai bine cerințelor dumneavoastră.

Pentru alegerea unui tractor este important să evaluaţi atât reprezentant de vânzări al dealerului cu care urmează să lucraţi, dar mai ales echipa de service. În cele din urmă, atunci când alegi să cumperi un tractor sau oricare altă maşină sau utilaj agricol, alegi un partener de afaceri pe termen lung!

SUCCES!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →