Sistemul de lucrări no-till, parte esenţială a agriculturii conservative, este considerat o soluţie cheie pentru asigurarea sustenabilităţii agricole, răspunzând provocărilor actuale precum schimbările climatice, diminuarea resurselor naturale şi necesitatea creşterii productivităţii.

Agricultura no-till (semănat direct) a apărut ca răspuns la nevoia de a combate eroziunea solului şi de a conserva resursele naturale. Este o practică agricolă care reduce la minimum perturbarea solului, lăsând reziduurile culturilor anterioare pe suprafaţa terenului. Această metodă a fost dezvoltată şi perfecţionată începând cu mijlocul secolului al XX-lea, mai întâi pe continentul nord-american şi ulterior în alte regiuni ale lumii.

Totul a pornit de la aşa-numitul Dust Bowl (Bolul de Praf), un fenomen devastator de eroziune a solului cauzat de metodele tradiţionale de prelucrare a solului (arătură) combinate cu seceta severă, care în anii 1930 a afectat puternic Statele Unite ale Americii. Această criză a evidenţiat necesitatea găsirii unor metode agricole mai sustenabile pentru a proteja solul.

Fundamentele succesului no-till în SUA

Primele încercări de a exclude plugul din sistemul de lucrări pentru pregătirea patului germinativ s-au realizat în anii 1940 şi 1950, de către unii fermieri şi cercetători preocupaţi de conservarea solului. Dar abia în anii ’60 fermierii americani au început să experimenteze utilizarea semănătorilor special concepute pentru însămânţarea directă în mirişte, fără a mai întoarce brazda.

Citeşte şi:
Ce diferențe există între no-till şi minim-till?

SUA este astăzi lider mondial în adoptarea agriculturii no-till, cu peste 40% din suprafaţa agricolă cultivată în acest sistem (peste 105 milioane de acri – echivalentul a aproximativ 42,5 milioane de hectare). Factori precum sprijinul financiar pentru conservarea solului, accesul la tehnologii avansate şi educaţia agricolă extinsă au contribuit la popularizarea acestei metode. Dezvoltarea erbicidelor (cum ar fi glifosatul) a jucat un rol crucial în adoptarea no-till, deoarece controlul buruienilor era una dintre principalele provocări. De asemenea, apariţia echipamentelor moderne pentru semănat direct a facilitat răspândirea acestei tehnici.

De la criza petrolului, la programele de conservare a solului

În 1962, fermierii din Kentucky au început să utilizeze no-till la scară largă, datorită disponibilităţii maşinilor specializate. În 1973, criza petrolului a crescut interesul pentru reducerea consumului de combustibil, iar no-till a devenit din acel moment o alternativă atractivă. Ulterior, prin introducerea politicilor guvernamentale de susţinere, cum ar fi Conservation Reserve Program (CRP), tot mai mulţi fermieri au devenit interesaţi de adoptarea acestor practici de conservare. Desigur, producătorii de echipamente au avut şi ei un rol important în acest proces, prin dezvoltarea unor tehnologii mai eficiente pentru semănatul direct, astfel încât fermierii au început să observe creşteri ale profitabilităţii prin economisirea combustibilului şi conservarea umidităţii solului.

Citeşte şi:
OVIDIU RANTA: „Fără cunoștințe agronomice să nu treacă nimeni la NO-TILL!”

Agricultura de precizie, un catalizator pentru eficienţa no-till

În ultimii ani, creşterea preocupărilor legate de schimbările climatice şi sustenabilitatea agricolă a accelerat adoptarea practicilor no-till. Agricultura de precizie şi utilizarea tehnologiilor GPS au permis fermierilor să gestioneze mai bine variabilitatea solului, sporind eficienţa no-till. Prin monitorizarea detaliată a unor factori de sol precum umiditatea, nivelul de nutrienţi şi compactarea, agricultorii pot lua decizii mai bine informate cu privire la gestionarea resurselor, reducând astfel consumul de apă, de fertilizanţi şi de combustibili. Această abordare favorizează sănătatea solului, protejează biodiversitatea şi sprijină tranziţia către un sistem agricol mai sustenabil. Astăzi, sistemul no-till este extrem de popular în SUA, în special în regiunile de Midwest (Centura Porumbului), unde conservarea apei şi a solului este critică.