Constantin Cătălin Dascălu cultivă legume de peste 20 de ani, adică de la vârsta de vreo 14 ani. Pune și scoate cinci culturi de varză, sezoniere, varza fiind brandul comunei Moțăței.
CONSTANTIN CĂTĂLIN DASCĂLU: „DEZASTRU CU VARZA EXTRATIMPURIE, AM TOCAT-O!”
„În primăvară a fost DEZASTRU cu varza extratimpurie. Am pus 40 de ari și am vândut la 80 de bani kilogramul. După 10 zile nu mai era cerere, neavând cui să vindem, am băgat tocătoarea în ea! Toată lumea a tocat!”, ne-a declarat cultivatorul.
Explicația legumicultorului doljean e simplă. Pentru că în 2023 s-au făcut bani cu varza, piața a mers la 3 – 3,5 lei/kg la angro, în acest an, cultivatorii au plantat suprafețe mai mari, bazați că va veni Ucraina să cumpere. Exportul nu a mers și toată varza a rămas în țară!
Constantin Cătălin Dascălu: „În vară, producția a fost bună, am avut 8.000 de fire de varză într-un loc de unde am scos circa 17,5 tone. Recolta a ajuns în târg, în Piață la Craiova. Cu banii ce i-am scos pe varză supraviețuiesc!”
„NE-AM SCOS TOT CU VARZA ÎN VARĂ!”
„Lumea a fost dezamăgită. Nu a mai plantat nimeni, bani pentru investiții au fost mai puțini. S-a pierdut foarte mult. Eu am riscat și am pus din nou varză, știind că din cauza căldurilor vara se ține un pic mai greu cultura. Am plantat în câmp la sfârșit de martie – început de aprilie și la două luni am ieșit la vânzare la 3-4 lei/kg, preț foarte bun și ne-am scos din… sărăcie!”, a explicat legumicultorul.
„Luam pe o mașină de varză cât pentru toată varza de primăvară!” – Constantin Cătălin Dascălu
A URMAT PLANTATUL LA VARZA DE TOAMNĂ ÎN AUGUST…
„Am pus pe 70 de ari circa 30.000 fire din soiul Victoria, foarte apreciat. Dacă nu se vinde în stare proaspătă, e excelentă pentru murat, pentru că foaia e mai subțire și are un altfel de gust. A venit cineva din Mehedinți și a cărat-o de acasă la 2 lei kilogramul, un preț bun”, explică doljanul.
PURICELE NEGRU AL VERZEI (PHYLLOTRETA ATRA)
Constantin Cătălin Dascălu spune că a avut probleme cu puricii negri ai verzei, care au mâncat răsadurile. „Trebuiau zilnic stropite, nu am reușit să o fac într-o zi din cauza oboselii și a doua zi am găsit răsadul mâncat. Aceleași probleme au fost și în Lungulețu, și în Moțăței, și în Unirea”, a explicat legumicultorul.
30.000 DE FIRE DE RĂSAD PENTRU RECOLTA DE VARZĂ DIN APRILIE 2025
„După prima varză, am pus la solar ardeioase: capia, gogoșar, ardei gras. Am vândut la un preț acceptabil: 6,5 lei capia și 4-4,5 lei ardeiul gras. La tomate a fost mai slab ca anul trecut, am început roșia la 6 lei și anul ăsta la undeva la 4 lei kilogramul”, susține legumicultorul.
Fermierul doljean a semănat în răsadniță pe 20 noiembrie pentru a produce 30.000 de fire. În aprilie va ieși cu prima recoltă de varză.
„SUNTEM O FAMILIE, PUNEM SUFLET ȘI TRAGEM!”
Constantin Cătălin Dascălu lucrează în familie cultivând legume pe 75 de ari. Nu vinde la tarabă, ci numai angro.
„Suntem o familie, punem suflet și tragem. După doi-trei ani, unul e pe minus, așa merge peste tot. Pot spune că am avut un an bunicel, însă mult mai slab ca în 2023”, precizează cultivatorul de varză.
Vezi AICI un reportaj video în ferma familiei Dascălu!
CITEȘTE ȘI: Ionuț Didea a dat lovitura cu castraveții și pregătește spanacul pentru ianuarie 2025
Ionuț Didea a dat lovitura cu castraveții și pregătește spanacul pentru ianuarie 2025