Concluziile AGRIFISH privind viitoarea PAC: Se menţin plăţile directe şi structura cu doi piloni! - Revista Ferma
4 minute de citit

Concluziile AGRIFISH privind viitoarea PAC: Se menţin plăţile directe şi structura cu doi piloni!

Istvan NAGY ministrul Agriculturii din Ungaria Concluziile AGRIFISH privind viitoarea PAC: Se menţin plăţile directe şi structura cu doi piloni!
István NAGY, ministrul maghiar al Agriculturii

Consiliul UE a aprobat astăzi, în unanimitate, un set de concluzii privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) pentru perioada post-2027, axată pe un sector agricol competitiv, rezilient în fața crizelor, sustenabil, orientat spre fermieri și bazat pe cunoaștere.

Concluziile, aprobate de miniștrii agriculturii din cele 27 de state membre (România a fost reprezentată de către secretarul de stat Violeta Mușat), subliniază importanța PAC pentru atingerea acestor obiective, evidențiind rolul crucial al securității alimentare, al garantării unui standard de viață echitabil pentru comunitatea agricolă și al menținerii unor prețuri rezonabile pentru consumatori.

Viitoarea PAC: orientată spre fermieri

Miniștrii agriculturii au subliniat importanța strategică a PAC în asigurarea securității și siguranței alimentare. Aceștia au solicitat resurse și instrumente dedicate pentru ca PAC să răspundă eficient obiectivelor sale multiple, subliniind necesitatea menținerii PAC ca politică independentă, structurată pe doi piloni. Plățile directe rămân un element-cheie pentru stabilitatea veniturilor fermierilor, dar sunt încurajate și stimulentele care sprijină tranziția spre practici mai sustenabile.

De asemenea, Consiliul a convenit că dezvoltarea rurală trebuie să continue să joace un rol puternic în arhitectura PAC, sprijinind viabilitatea zonelor rurale.

Îmbunătățirea competitivității și consolidarea sprijinului pentru tinerii fermieri

Consiliul a recunoscut necesitatea îmbunătățirii funcționării lanțului de aprovizionare alimentar, a distribuției valorii adăugate și a asigurării unei remunerații echitabile pentru fermieri. În plus, s-a subliniat importanța stabilității veniturilor fermierilor pentru menținerea unei activități agricole competitive în toate regiunile UE.

S-a recunoscut, de asemenea, trendul negativ al îmbătrânirii populației de fermieri și importanța reînnoirii generaționale. Miniștrii au convenit că sprijinul pentru tinerii și noii fermieri ar trebui consolidat pentru a menține atractivitatea sectorului. Participarea fermelor mici și a femeilor a fost, de asemenea, evidențiată ca elemente importante pentru viabilitatea zonelor rurale.

Simplificarea şi reducerea birocraţiei

Pentru a ușura accesul fermierilor la finanțare și sprijin, Consiliul a propus simplificarea procedurilor de aprobare a planurilor strategice naționale și reducerea obligațiilor de raportare. De asemenea, evaluarea și monitorizarea implementării trebuie optimizate pentru a nu suprasolicita fermierii. În acest context, s-a subliniat nevoia implementării unui sistem de monitorizare și evaluare mai eficient, transparent și simplificat, reducând numărul de controale pe teren.

AgriFish 01 Concluziile AGRIFISH privind viitoarea PAC: Se menţin plăţile directe şi structura cu doi piloni!

Sprijin pentru tranziția verde

Miniștrii au recunoscut rolul crucial al fermierilor în tranziția verde și au subliniat necesitatea unor stimulente adecvate pentru sprijinirea practicilor mai sustenabile. S-a insistat asupra echilibrului dintre sustenabilitatea economică, socială și de mediu.

Reziliența și gestionarea crizelor

Concluziile reflectă o preocupare majoră legată de frecvența crescută a evenimentelor meteo extreme și a problemelor fitosanitare. Miniștrii au solicitat instrumente mai flexibile și proceduri rapide pentru a sprijini fermierii în situații de urgență, precum seceta sau gestionarea dăunătorilor şi a bolilor, atât în sectorul vegetal cât şi cel de creştere a animalelor.

Cercetare și inovare

Consiliul pune un accent deosebit pe rolul cercetării și al bioeconomiei în dezvoltarea unei agriculturi bazate pe cunoaștere. Cercetarea și inovarea sunt cruciale pentru atingerea obiectivelor climatice și de mediu, dar și pentru asigurarea accesului cetățenilor la alimente sustenabile, sănătoase și accesibile, se arată în documentul final. În acest context, Consiliul a evidenţiat importanța economiei circulare și bioeconomiei pentru sprijinirea tranziției verzi în agricultură și silvicultură.

Pași următori

Consiliul invită noua Comisie Europeană să țină cont de aceste concluzii în pregătirea propunerilor legislative pentru PAC post-2027, acestea fiind menite să servească drept ghid politic. De asemenea, concluziile vor fi integrate în strategia „Vision for Agriculture and Food” (Viziune pentru Agricultură şi Alimentaţie), care urmează să fie publicată în primele 100 de zile ale mandatului noii Comisii.

Acest moment marchează un pas important în definirea viitorului agriculturii europene, cu un accent puternic pe nevoile fermierilor, competitivitate și sustenabilitate.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →