Claas Lexion e pregătită pentru noi recorduri - Revista Ferma
8 minute de citit

Claas Lexion e pregătită pentru noi recorduri

claas3 m Claas Lexion e pregătită pentru noi recorduri

Principala atracţie a acestei întâlniri a fost noua serie de combine LEXION 700, care a tras toate privirile. A urmat apoi prezentarea gamei actualizate a combinelor din seria TUCANO.

Pentru producerea de furaje, CLAAS a lansat: noile serii de cositori DISCO 3500 F/FC/FRC PROFIL şi modelul DISCO 3500 RC CONTOUR; noile prese de balotat QUADRANT 3300 ROTO CUT (RC); extinderea gamei de greble LINER cu modelul LINER 500 PROFIL; VOLTO 1100 – o nouă maşină de întors fânul, cu 10 rotoare şi prindere triunghiulară, precum şi noua echipare a remorcilor combi CARGOS.

După prezentarea teoretică a noutăţilor a urmat proba în câmp a noilor combine şi prese de balotat, pe terenul societăţii agricole Mikó és Mikó Kft. În fiecare din cele trei zile cât au durat prezentările, a fost recoltată o suprafaţă de cca 20 ha. Acolo am avut posibilitatea nu numai de a studia şi de a fotografia din toate unghiurile utilajele, dar şi de a face câte o tură cu fiecare din noile combine şi de observa la lucru noul sistem CEMOS AUTOMATIC.

 

LEXION, la noi standarde

Combinele din seria LEXION sunt de mai mulţi ani „navele amiral” ale producătorului german de utilaje. Modelul Lexion 770, cea mai puternică combină CLAAS, este deţinătoarea actualului record mondial (stabilit în anul 2011) pentru recoltarea grâului în 8 ore şi care a continuat cu un test de anduranţă de 20 de ore. Din această toamnă va fi lansat un nou model LEXION 780, care aduce noi standarde de performanţă în recoltarea de cereale.

Noul model LEXION 780 beneficiază de noul sistem CEMOS (sistemul CLAAS de optimizare electronică a utilajelor) dar şi alte funcţii noi şi îmbunătăţiri, pe lângă designul inovator al întregii game LEXION. Noua gamă LEXION cuprinde patru modele din seria 700 şi cinci modele din seria 600 cu puteri ale motorului de la 305 CP (LEXION 620) până la 598 CP (LEXION 780) (ECE R 120), cu respectarea normelor de poluare Tier 4i.

Funcţiile motorului au fost optimizate şi viteza maximă de funcţionare a fost redusă la 1900 rotaţii/minut la toate modelele, ceea ce duce la o reducere a consumului de combustibil. Cele mai puternice modele, LEXION 780 şi 770, au un motor Mercedes-Benz ce utilizează sistemul SCR (Reducere Catalitică Selectivă) şi un aditiv pe bază de uree pentru reducerea emisiilor. Modelele LEXION 760-620 folosesc motoare Caterpillar, care funcţionează pe principiul recirculării gazelor de combustie (EGR).

 

Motor cu sistem DINAMIC de răcire

Pentru obţinerea unei puteri sporite a motorului, CLAAS a elaborat un concept complet nou de răcire pentru gama LEXION. Noile modele din seria 700 utilizează sistemul DYNAMIC COOLING – un nou tip de sistem de răcire cu unitate mobilă a ventilatorului. Sistemul funcţionează pe principiul „răcire la cerere”, adică sistemul furnizează doar răcirea efectiv necesară utilajului.

Astfel, se obţine o economie medie de 15 kW. Viteza completă de rotaţie este atinsă doar în timpul funcţionării la capacitate maximă. Acest nou concept de răcire include şi un pachet de răcire, care conţine un sistem de răcire a aerului de admisie pe bază de presiune, un sistem de răcire a fluidului hidraulic şi un radiator pentru motor.

Acest pachet, împreună cu ventilatorul mobil şi filtrul cu diametru de 1,60 m, este amplasat orizontal, în spatele motorului, poziţionare ce a permis o extindere semnificativă a dimensiunii acestor elemente. Vanele de aer au fost, de asemenea, modificate semnificativ în cazul sistemului Dynamic Cooling. Aerul este tras în radiatorul de sus şi trimis apoi înainte spre motor şi părţile laterale, prin noul sistem de ventilare.

Noile vane de aer generează un efect de cortină care previne, în mod activ, ridicarea particulelor de praf. Astfel, nu numai că se asigură o admisie continuă a aerului curat, ci se şi reduce semnificativ timpul alocat întreţinerii datorită unui nivel scăzut de murdărire.

Noile modele ale seriei 600 utilizează un sistem plan de extragere, un sistem vertical de răcire care şi-a dovedit deja eficienţa pe actualele modele ale seriei 700.

 

Sistemul de treierare

Sistemul de treierare de pe modelul de top LEXION 780 a fost, de asemenea, optimizat. Dacă actualul model LEXION 770 este dotat cu 5 elemente concave per rotor, la modelul LEXION 780 separarea se realizează cu ajutorul a 2×6 elemente concave, la o viteză sporită a rotorului de până la 1250 rotaţii/minut. Toate modelele din seria 700 sunt acum echipate cu sistemul de curăţare JET STREAM.

Buncărul de cereale a fost lărgit pe toate modelele iar capacitatea de descărcare a fost mărită cu ajutorulul noului şnec de descărcare 4XL, cu o lungime de 8,81 m şi o înălţime de descărcare de 4,98 m. Modelul 780 este dotat cu un buncăr de cereale de 12.500 l şi o rată maximă de descărcare de 130 l/s.

 

Transmisia POWER TRAC pe toate roţile

Noul model Lexion este dotat cu sistemul CLAAS POWER SYSTEMS, ce asigură corelarea optimă a tuturor componentelor sistemului de transmisie (motorul, axele şi roţile) cu sistemul de rulare. Toate noile modele sunt echipate cu transmisii la sol solide, iar seria 700 este echipată, în plus, cu sistemul clasic de transmisie pe patru roţi preluat de la seria JAGUAR 900. În cazul acestui concept de transmisie pe toate roţile, forţa de tractare este transferată printr-un motor hidrostatic secundar, aflat pe axul anterior.

O altă noutate o reprezintă sistemul diferenţial de blocare pentru modelul Lexion 780 şi o versiune pe role la modelul 770. Aceste două modele sunt, de asemenea, echipate cu un ax cu 4 conexiuni. Această creaţie proprie, patentată de CLAAS Industrietechnik, conferă o mai mare stabilitate şi o capacitate mai mare de încărcare pe teren denivelat.

Noul ax cu 4 conexiuni este suspendat pe patru puncte care, pe lângă mişcarea verticală, permite şi balansul lateral. De asemenea, acest sistem permite folosirea de anvelope mai mari, cu un diametru de până la 1,65 m.

Aflată la a treia nouă generaţie, unitatea TERRA TRAC produsă de CLAAS, este echipată cu suspensie hidropneumatică şi este disponibilă pe toate modelele seriei 700. În combinaţie cu axul cu 4 conexiuni, noul Lexion oferă cea mai bună protecţie la nivelul solului.

CLAAS a adus îmbunătăţiri suplimentare noului Lexion şi pentru funcţionarea pe planuri înclinate. Cele trei modele LEXION 760, 670 şi 630 MONTANA, sunt echipate cu noul design ranforsat al carcasei canalului de alimentare, ce permite recoltarea cu ajutorul unui header VARIO cu o lăţime de până la 9 m.
Prin sistemul central de lubrifiere, disponibil pe toate modelele Lexion, se asigură, în mod automat, ungerea tuturor punctelor de lubrifiere, în funcţie de necesităţi.

 

Sistemul CEMOS AUTOMATIC

CLAAS introduce, în premieră, la noua serie de combine Lexion 700, sistemul CEMOS AUTOMATIC, ce permite adaptarea continuă şi automată la condiţiile de secerat.

CEMOS (sistemul CLAAS de optimizare electronică a utilajelor – CLAAS Electronic Machine Optimisation System) este un sistem de asistenţă a operatorului ce ajută la îmbunătăţirea performanţei de secerare a combinei prin ghidarea operatorului pentru stabilirea setărilor optime ale utilajului.

Sistemul sugerează practic operatorului anumite ajustări ale sistemului de secerare. Operatorul trebuie să solicite aceste sugestii în mod activ şi trebuie să le accepte sau să le respingă în mod activ. Astfel, sistemul asigură interacţiunea dintre operator şi utilaj.

Sistemul CEMOS AUTOMATIC de pe noul LEXION promite să genereze o revoluţie în domeniul secerişului, fiind primul sistem de ajustare complet automat pentru separare şi curăţare. În combinaţie cu sistemul automat de pilotare (GPS PILOT) şi cu sistemul de control al debitului (CRUISE PILOT), utilajele CLAAS pot realiza aproape complet automat recoltarea cu un nivel ridicat al performanţei în ceea ce priveşte debitul, calitatea bobului, puritatea acestuia, consumul minim de combustibil şi uşurinţa operaţiunilor.

Noul sistem Cemos Automatic utilizează numeroşi senzori de monitorizare a unei game largi de parametri ai combinei, cu un nivel de acurateţe la fracţiune de secundă şi ajustând imediat setările la condiţiile de lucru – complet automat.

Se poate face distincţia între două sisteme de lucru: sistemul CEMOS AUTO SEPARATION, care optimizează separarea reziduurilor din sortarea recoltei prin ajustarea parametrilor de viteză ai rotorului şi a celor de poziţionare a capacului rotorului. Sistemul CEMOS AUTO CLEANING reglează procesul de curăţare prin intermediul unor parametri ai vitezei de ventilare, precum şi a celor de deschidere a sitei superioare şi a celei inferioare.

Sistemul Cemos Automatic şi-a păstrat funcţia interactivă. Funcţiile automate sunt afişate pe monitorul terminalului CEBIS. Acestea sunt activate în fabrică, dar pot fi dezactivate prin accesarea sistemului CEBIS MOBILE. Sistemele Cemos Auto Separation şi Cemos Auto Cleaning pot fi dezactivate şi activate individual.

În cadrul sistemului Cemos Automatic, operatorul poate opta între patru strategii de optimizare a seceratului: „debit maxim” – de exemplu, dacă fereastra de recoltare este foarte mică sau în cazul unor condiţii meteorologice mai favorabile; „consum minim de combustibil”; „nivel mare de treierat”; „optim” – combină cele trei setări menţionate anterior.

SERIA LEXION 700

Tabel Lexion 700

 

În numerele viitoare vom continua prezentarea noutăţilor CLAAS.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →