Sistemele de asistenţă pentru controlul înălţimii barei de tăiere şi a rabatorului, alături de caracteristicile inteligente de design reduc efortul operatorului şi scad la minim pierderile.
Ambele modele sunt disponibile pentru combinele de recoltat Claas Lexion, iar Convio Flex 770 poate fi utilizat şi pentru gama Tucano.
Flexibilitate maximă – recoltare de la baza plantei
Hederul Claas Convio Flex are bara de tăiere şi platforma port-cuţit rigide, iar benzile laterale sunt flexibile. Astfel, hederul poate urmări fidel conturul solului, asigurând cea mai joasă tăiere posibilă pe întreaga lăţime de lucru, ceea ce permite recoltarea plantelor foarte aproape de sol, cu pierderi reduse în cazul recoltelor cu tulpină joasă, cum sunt boabele de soia. Pentru recoltarea cerealelor, Convio Flex poate fi utilizat ca un heder convenţional cu bară de tăiere şi platformă port-cuţit rigide. În cazul culturilor culcate la pământ, acesta se adaptează la conturul solului prin simpla apăsare a unui buton şi permite recoltarea cu pierderi reduse, chiar şi la o lăţime de lucru mare.
Echipamentul opţional pentru rapiţă include, la stânga şi la dreapta, melci de alimentare cu diametrul de 425 mm în partea superioară a peretelui posterior al hederului, precum şi cuţite pentru rapiţă care pot fi montate şi demontate fără unelte. Pentru a reduce la minim pierderile, canalul central este închis în partea de jos cu garnituri de cauciuc. Peretele posterior înălţat al hederului previne, de asemenea, pierderea boabelor.
Asistenţă inteligentă pentru operator
Noile hedere sunt integrate în mod optim în sistemul de control CEBIS. Funcţia Automatic Belt Speed reglează automat mişcarea benzilor la viteza de deplasare a combinei. Alunecarea sau blocarea benzilor este semnalizată operatorului, care poate astfel să intervină rapid, chiar şi pe timp de noapte sau în cazul unei cantităţi mari de praf.
Funcţia de inversare are două moduri. Apăsarea unui buton de pe maneta de comandă inversează sensul de mişcare al curelei centrale şi a celor laterale în timpul deplasării utilajului. Aceasta permite remedierea simplă a problemelor minore. Un comutator amplasat pe cotieră inversează sensul de mişcare a rabatorului, benzile centrale şi carcasa sistemului de alimentare.
AUTO CONTOUR: pentru performanţe de tăiere
Funcţia Auto Contour pentru reglarea automată a înălţimii hederului de pe Convio Flex are patru moduri de lucru diferite.
În modul cereale, platforma port-cuţit şi bara de tăiere sunt rigide. La întâlnirea unor porţiuni izolate de culturi întinse la pământ, operatorul poate comuta din modul rigid în cel flexibil prin apăsarea unui buton, în timp ce combina se deplasează.
În modul flexibil, bara de tăiere urmează conturul solului pe apărători. Cu o flexibilitate totală de 225 mm (90 mm în sus şi 135 mm în jos), Convio Flex se poate adapta practic tuturor condiţiilor de sol.
În modul AUTO CONTOUR FLEX, hederul utilizează datele primite de la senzori pentru a determina în mod continuu poziţia ideală pentru un flux optim de material recoltat, urmărirea conturului solului şi cea mai joasă înălţime de tăiere. Astfel, pierderile la nivelul implementului frontal, în cazul materialului recoltat cu înălţime mică, sunt foarte reduse.
RABATOR INOVATOR CU CONTROL AUTOMAT AL CUPLULUI
Noul rabator cu un profil al camei ce poate fi reglat asigură un flux optim de material recoltat în orice condiţii. Conceptul “flip-over” previne în mod eficient înfăşurarea materialului recoltat pe rabator. În condiţii dificile, cum este cazul materialului recoltat culcat la pământ, rabatorul ridică materialul înainte de tăiere. Mai ales în cazul cerealelor culcate la pământ, acest lucru reduce semnificativ pierderile la nivelul implementului frontal.
Rabatorul este acţionat hidraulic. Mai mult, controlul automat al cuplului previne intrarea în pământ a ghearelor. Acest sistem de asistenţă îi oferă întotdeauna operatorului sprijinul optim pentru reglarea rabatorului, fiind asigurat un flux uniform de material recoltat.
Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)