Bateriile de discuri dințate se disting printr-un diametru deosebit de mare, de 660 mm. Cu această dotare, mașina Certos TX poate fi utilizată pentru adâncimi de lucru de la 7 până la 20 cm. Astfel, se pretează pentru un spectru de utilizare foarte larg: de la cultivarea miriștii prin prelucrarea solului cu amestecare intensivă și la adâncime medie, până la pregătirea patului germinativ, precum și desțelenirea pășunilor, a terenurilor nelucrate, respectiv a pârloagelor. Pentru însămânțarea concomitentă de culturi intermediare (culturi verzi), Certos TX poate să fie combinat și cu unitatea de semănat GreenDrill.
Datorită discurilor mari, mașina Certos TX este adecvată pentru amestecarea intensivă a resturilor organice la adâncimi de lucru de până la 20 cm. Unghiul mare de atac, de 22 grade la primul rând de discuri și de 17 grade la al doilea rând de discuri, efectuează o prelucrare foarte agresivă, cu forțe mari de pătrundere în sol, precum și o amestecare temeinică, așa că este posibilă o amestecare intensivă, chiar și pe soluri grele și cu mult material organic. Lagărele discurilor au un diametru extern de 130 mm, sunt fără întreținere și constă dintr-o garnitură integrată cu inel de alunecare, împreună cu umplerea în baie de ulei, ca la grapa mică cu discuri Catros de la Amazone.
Distanța între discuri de 350 mm și montarea individuală a discurilor asigură, concomitent, o pătrundere adâncă în sol și fără înfundare, chiar și la cantități mari de masă organică (de exemplu, după cultura de porumb boabe). Distanța între al doilea rând de discuri și tăvălugul intermediar este mare și astfel proiectată încât fluxul de pământ după prelucrare să fie bine nivelat și tasat. Pentru nivelarea și fărâmițarea suplimentară a solului, Amazone oferă, ca și dotare specială, un crushboard, care se montează ca și tăvălug intermediar. Acest crushboard este recomandat în special ca o opțiune rezonabilă pentru utilizare în pregătirea patului germinativ.
Șasiul mijlociu integrat asigură mașinii o manevrabilitate mare atât în câmp, cât și pe drumurile publice. Șasiul este dotat cu instalație de frânare pneumatică, așa încât este posibilă o certificare de 40 km/h pentru transportul rutier rapid. Pentru a asigura o silențiozitate mare și o calitate constantă a muncii, mașina Certos este dotată suplimentar cu un sistem de amortizare a proțapului. Poziția specială a șasiului mijlociu asigură o distribuție bună a greutății și permite utilizarea celor mai diverși tăvălugi intermediari. Pentru aceasta, Amazone oferă o multitudine de tipuri de tăvălugi, fiecare în funcție de condițiile de sol.
În timpul efectuării lucrărilor, menținerea adâncimii de lucru se face prin tăvălugul intermediar, precum și cu ajutorul roților de sprijin din zona frontală a mașinii. La Certos TX, în dotarea standard, reglajul adâncimii de lucru se face hidraulic, ceea ce facilitează o ajustare fără trepte a adâncimii de lucru chiar și în timpul mersului, pentru a putea reacționa la diversele condiții de sol. Reglajul crushboard-ului se face confortabil, de fiecare dată, la stânga și la dreapta, printr-un pivot central. Pentru și mai mult confort, este posibil și un reglaj hidraulic al crushboard-ului direct din cabina tractorului.