Ce trebuie să facem ca să obţinem, în permanenţă, un “lapte curat” - Revista Ferma
5 minute de citit

Ce trebuie să facem ca să obţinem, în permanenţă, un “lapte curat”

cornelia m Ce trebuie să facem ca să obţinem, în permanenţă, un “lapte curat”

1. Să reducem până la minimum conţinutul laptelui în microbi;

2. Să reducem numărul sferturilor inflamate ale ugerului datorită infecţiilor, care atrage după sine creşterea numărului de celule somatice din lapte;

3. Să reducem numărul de episoade de mamită, cu manifestare clinică, în decursul unei lactaţii.

Toate aceste obiective pot să fie atinse dintr-o dată, dacă vom acorda atenţia cuvenită păstrării stării de sănătate a ugerului.

 

De unde provin microbii din lapte?

O mare parte din microbii din lapte provin din lipsa de igienă a ustensilelor de muls, de pe pielea sfârcurilor şi a ugerului, precum şi de pe patul unde se odihneşte vaca. Restul provin din ugerul infectat al vacii care se evacuează odată cu mulsul laptelui.

Prima categorie de microbi din lapte poate fi adus la o concentraţie minimă prin măsuri riguroase de igienă a adăpostului, a ustensilelor de muls şi prin respectarea regulilor de muls.
Microbii care provin, însă, din sferturile infectate ale ugerului, nu pot să fie reduşi la minimum, decât dacă supraveghem riguros starea de sănătate a ugerului.


Starea de sănătate a ugerului

Două reguli trebuie să stea în atenţia noastră. Una constă în aceea că sferturile infectate, numai uneori, pot să fie sesizate de către mulgător şi aceasta numai atunci când se transformă în mamită clinică sau acută.

A doua regulă provine din prima şi anume: dacă infecţia ugerului (a unui sfert) nu se poate constata prin simţurile noastre, atunci trebuie să constituim un sistem de măsurare a acestuia cu ajutorul unor instrumente speciale.


„Testul californian”

Fermierii din occident care produc mult lapte pentru comercializare, folosesc câteva picături dintr-o substanţă specială, care pusă în contact cu o mică cantitate din laptele extras dintr-un sfert al ugerului care este infectat, după amestecare, el se coagulează. Nu se întâmplă acest lucru dacă laptele este muls dintr-un sfert neinfectat. O astfel de metodă este cunoscută sub numele de “testul californian” de depistare a mamitelor vacilor. Metoda o vom descrie într-un alt articol.

 

Când se face inspecţia de sanitaţie a ugerului?

Ugerul vacilor este vulnerabil la infecţie în două perioade ale lactaţiei, numite şi perioade critice, când puterea de apărare naturală a ugerului, împotriva microbilor, este foarte scăzută. Acestea sunt:

1. Prima săptămână după înţărcarea vacii.
2. Câteva zile înainte de fătare şi prima săptămână după fătare.

Reiese de aici că nu este nevoie să intervenim pentru depistarea infecţiilor ugerului urmată de tratarea lor, decât în aceste două perioade critice. Numai la aceste date este necesar să se obţină probe de lapte, de la fiecare vacă şi din fiecare sfert al ugerului, cu scopul de a preciza care dintre ele este inflamat. Sferturile inflamate se supun tratamentului, prin instilarea unui medicament cu antibiotice, în cisterna sfârcului şi a ugerului, cu scopul de a distruge microbii.

Practica a dovedit însă că analiza stării de sănătate a ugerului, la fiecare vacă trebuie să se efectueze cu rigurozitate pentru fiecare sfert numai în prima săptămână după ce vacile şi junincile au fătat. În cealaltă perioadă critică, care se manifestă în prima săptămână după înţărcare nu este necesară analiza laptelui din fiecare sfert al ugerului.

În această perioadă este mult mai uşor şi mai eficient să se introducă prin instilarea unui antibiotic în cisternele sfârcului şi a glandei mamare la toate vacile pe care le înţărcăm indiferent că sfertul este inflamat sau nu este inflamat din cauza microbilor.

În felul acesta medicamentul introdus în cisternă ucide, cu cea mai mare probabilitate, atât microbii existenţi deja în uger şi în acelaşi timp îl apără de noi infecţii care pot avea loc pe parcursul repausului mamar.

Vă asigur că în cazul în care veţi proceda în acest fel, introducând în prima săptămână după înţărcare un antibiotic în cisternele fiecărui sfert al glandei mamare şi veţi face analiza laptelui (colostrului) în primele zile după fătare cu ajutorul testului californian, la fiecare vacă sau junincă care a fătat, veţi reuşi să reduceţi conţinutul laptelui în microbi, pe de o parte şi să menţineţi la nivel scăzut numărul de celule somatice din lapte.


Articol publicat în revista Ferma nr. 4(30)/2004

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×