Cât plătesc olandezii ca să scape de gunoiul de grajd!? - Revista Ferma
2 minute de citit

Cât plătesc olandezii ca să scape de gunoiul de grajd!?

Foto 5 sistem de dejectii OK Cât plătesc olandezii ca să scape de gunoiul de grajd!?

Preţurile de vânzare pentru gunoiul de grajd lichid în Ţările de Jos au ajuns în prezent la un nivel istoric ridicat. Pe piaţa liberă, eliminarea unui metru cub de dejecţii porcine costă mai mult decât unul rezultat din activitatea bovină.

Potrivit publicaţiei Boerderij, scoaterea unui metru cub de gunoi de grajd îi costă pe fermierii olandezi între 30 şi 35 de euro! Cu cât exploataţiile sunt mai departe de zonele comerciale din sud-estul şi nordul Olandei, costurile pentru eliminarea bălegarului din adăposturi cresc şi ele, în condiţiile în care derogările UE pentru aplicarea gunoiului de grajd din ferme se apropie de final.

Unul dintre factorii declanşatori ai avântului pe piaţa gunoiului de grajd este reducerea limitelor superioare de aplicare a azotului organic stabilite în Directiva UE privind nitraţii. Scutirile actuale pentru Ţările de Jos expiră treptat până la sfârşitul anului 2025. În plus, depozitarele cu greu au putut fi eliberate din cauza vremii umede din primăvară.

Surplusul ar putea creşte de cinci ori

Între timp, crescătorii de animale cu probleme acute de depozitare a gunoiului de grajd suferă cel mai mult din cauza cantităţii excesive de dejecţii de care nu pot scăpa. Pe de o parte, ratele de aplicare pe culturile agricole sunt mai mici decât în anii precedenţi, deoarece fermierii se bazează mai mult pe îngrăşămintele minerale, iar pe de altă parte nu toate câmpurile sunt accesibile cu cisterne grele de din cauza condiţiilor de umiditate crescută.

Potrivit estimărilor oficiale ale autorităţilor responsabile, surplusul de gunoi de grajd lichid ar putea creşte de cinci ori până în 2026. Conform acordului de coaliţie al noului guvern olandez, reduceri suplimentare ale numărului de animale, exproprieri obligatorii ale fermelor şi noi condiţii de limitare a cantităţilor de dejecţii rezultate din activitatea zootehnică ar trebui, pe cât posibil, evitate.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →