La noi, creşterea caprinelor aparţine în totalitate sectorului privat şi se face separat sau în comun cu oile. Sectorul caprin suferă de lipsa unui program organizat de creştere şi de ameliorare.
Pe lângă valorificarea resurselor furajere din zonele colinare greu accesibile, rusticitatea şi adaptabilitatea raselor existente, produsele tradiţionale preponderent ecologice şi faptul că participă la menţinerea ecosistemelor, creşterea caprinelor are şi minusuri: lipsa raselor specializate pentru producţia de carne sau de lapte, experienţă şi tehnologii necorespunzătoare în sectorul creşterii intensive, gradul ridicat de dispersie a efectivelor, organizare deficitară a marketingului.
În plus, „fermierii sunt nemulţumiţi de preţul mic la care se valorifică toate producţiile, de regulă de 5-6 ori mai mic decât în ţările din Europa”, potrivit Stelei Zamfirescu.
• Evoluţia efectivelor. După anii 90, populaţia de caprine a scăzut considerabil, astfel încât după anul 2001 a ajuns la 538 mii capete, după care numărul acestora a crescut, în contextul scăderii cu 27 la sută a efectivului total al UE. Ulterior, s-a înregistrat o evoluţie ascendentă, astfel că, la sfârşitul anului trecut, numărul total a fost de 1.400.000 capete, din care 1.100.850 capre de reproducţie.
În prezent, aproximativ 90% din populaţia caprinelor este reprezentată de rasa Carpatină, 8% – rasa Alba de Banat, iar 2% sunt metişii rezultaţi în urma încrucişării cu rase ameliorate.
Datorită condiţiilor geografice şi de floră din România, 64% din populaţia caprinelor se întâlnesc în bazinul Dunării, 29% în regiunea Transilvaniei, iar 16% sunt localizate în N-E României. Judeţele cu cele mai multe capete sunt Olt, Dolj şi Constanţa.
Sistemele de creştere caprină în România
Acestea se încadrează în cerinţele tehnologiilor de creştere tradiţională şi într-o foarte mică măsură în sistemele de creştere semiintensivă, sistemul tradiţional fiind justificat prin suprafaţa mare de pajişti şi de fâneţe, care reprezintă 30 la sută din suprafaţa arabilă a României.
În prezent, există un număr mare de exploataţii care deţin între 3 şi 10 caprine, aproximativ 75% din numărul total al fermelor, restul exploataţiilor se situează peste acest număr.
Caprirom, împreună cu Organizaţia FAO-CIHEAM, a analizat situaţia sistemelor de producţie din România şi a efectuat o evaluare ştiinţifică privind capacitatea de producţie şi de ameliorare a sistemelor de creştere a caprinelor, aplicând metoda de anchetă FAO-CIHEAM.
Datele au fost colectate în anii 2005 şi 2006, pe un eşantion de 21 de crescătorii de caprine înscrise în Caprirom. Concluziile evaluării sunt următoarele:
– majoritatea crescătoriilor sunt bazate pe vânzarea laptelui şi foarte puţine pe procesarea brânzeturilor;
– suprafaţa furajeră utilizată cel mai des este păşunea, iar cea mai importantă forţă de muncă în cadrul acestor crescătorii de caprine este reprezentată de membrii de familie;
– analiza indicatorilor tehnico-economici a relevat o instabilitate a preţului laptelui în funcţie de regiunea geografică, acesta fiind mai scăzut în zonele cu densitate mai mare de capre (S-E României).
Destinaţia producţiilor caprine în România
Potrivit lui Cristinel Şonea, prezent la Conferinţa anuală a „Caprirom”, desfăşurată în luna iunie 2009, în calitate de director general al Direcţiei Zootehnie din cadrul MAPDR, în anul 2008, valoarea exporturilor de carne şi produse lactate de ovine/caprine a fost de 200 milioane euro, reprezentând aproximativ 30 la sută din exportul realizat de întreagul sector agricol.
Accesul pe piaţă, inclusiv pe cea comunitară, depinde în principal de competitivitatea produselor şi de cerinţele consumatorilor.
Producţia principală a crescătoriilor caprine din România este de lapte, care se procesează direct în fermă sau se livrează procesatorilor industriali. În ceea ce priveşte producţia de carne, aceasta este valorificată în proporţie foarte mare în propiile ferme sau pe pieţele regionale, cu ocazia Paştelui. Foarte puţini iezi se vând la export. Ţapii şi vătuii de reproducţie se vând, de regulă, altor crescători.
Informaţiile ne-au fost furnizate de ANCC Caprirom.
ANALIZA INDICATORILOR TEHNICO-ECONOMICI
Alimentaţia animalelor se asigură prin păşunat din mai până în octombrie-noiembrie, perioada de stabulaţie este de maxim cinci luni, iar furajul principal este fânul, care reprezintă 58-65 la sută din cheltuieli, urmat de concentrate, cu 37%, şi de minerale, cu 5% din ponderea cheltuielilor.
Conform rezultatelor studiului FAO-CIHEAM, cheltuielile operaţioanle sunt în raport direct cu veniturile din vânzarea de produse.
• Anul 2006 – valorificare bună a laptelui şi a cărnii.
Vânzare lapte: 60% din venitul total (66,70 euro/capră);
Vânzare tineret – 20,55% (18,19 euro/capră);
Vânzare de animale reforme – 12% (11,02 euro/capră);
Vânzările de reproducători – scăzute: 2% (3,77 euro/capră).
• Anul 2007- valorificare bună a laptelui
Preţul laptelui variază în funcţie de crescătorie şi de zona în care este plasată, situându-se, în medie, între 0,25 şi 0,28 euro.
Autoconsumul este scăzut şi reprezintă în medie 7,28-8,32 euro/capră.
• Concluzie: S-au constatat diferenţe la indicatorii tehnico-economici şi tehnici din cauza instabilităţii preţurilor şi a lipsei pieţelor organizate de valorificare a producţiilor. Preţurile de valorificare a laptelui şi de achiziţie a furajelor diferă de la o zonă la alta, în cele cu densitate mare de capete acestea sunt mici.
A consemnat Olivia FIRI
