Balanţa cerealelor în sezonul 2019/2020 - Revista Ferma
4 minute de citit

Balanţa cerealelor în sezonul 2019/2020

Producţia de cereale estimată pentru sezonul 2019/2020 este peste media multianuală, respectiv 294.2 milioane de tone, cu 9,3% mai mult decât în sezonul 2018/2019.

S-a observat, în principal, o creştere a suprafeţei totale cultivate cu cereale, respectiv 53,1 mil. ha, cu 2,3% mai mult decât sezonul precedent. De asemenea, pe fondul producţiei bune de grâu şi de orz, s-a înregistrat un nivel ridicat al grâului cu calităţi de panificaţie, din totalul producţiei de grâu moale.

În aceste condiţii, este de aşteptat ca statele UE să importe mai puţin porumb şi grâu şi, în acelaşi timp, să crească exporturile de grâu şi orz, precum şi stocurile de cereale de la final de sezon.

 

Previziuni pentru sezonul 2020/2021

 

Comisia UE estimează producţia de cereale şi oleaginoase a statelor, în sezonul 2020/2021, la 274,3 milioane tone, cu 6,8% mai puţin decât în sezonul trecut (2019/2020). Aceste estimări se bazează pe datele privind suprafeţele care urmează a fi însămânţate, comunicate de către statele membre, precum şi prognozele privind producţia de porumb din campania în curs. Astfel, conform datelor centralizate de CE, se aşteaptă o reducere a suprafeţei cultivate cu 1,3% faţă de sezonul trecut (52,4 mil. ha) şi o scădere a producţiei de grâu moale, atât datorită suprafeţei mai mici cultivate, cât şi unui randament mai slab.

Ca urmare, în sezonul 2020/2021 se aşteaptă o reducere a exporturilor de grâu, în paralel cu creşterea importurilor şi o stagnare a stocurilor de final de sezon.

Porumb_b 

 

Piaţa cerealelor în regiunea Mării Negre

 

  • Rusia. Conform datelor oficiale, până la finalul lunii septembrie, producţia totală de cereale şi de oleaginoase recoltată de pe 85% din suprafaţa cultivată era de 118,9 mil. tone, din care 83,8 mil. tone grâu (de pe 92% din suprafaţă). Ministerul agriculturii din Rusia estimează producţia de cereale şi de oleaginoase la 122,5 mil. tone în sezonul 2020/2021 (+1% faţă de sezonul trecut), din care 75 mil. tone grâu (+0,7% faţă de sezonul trecut).
  • Ucraina. Seceta a redus substanţial randamentul la porumb. Suprafaţa cultivată cu porumb este estimată la 5,45 mil. ha, cu 9,4% mai mult decât sezonul trecut şi cu 22% peste media ultimilor cinci ani, în timp ce producţia medie este estimată la 6,69 t/ha, cu 7% mai mică decât anul trecut. Producţia totală de porumb a Ucrainei este estimată la 36,45 mil. tone, cu 1,7% mai mare decât anul trecut. Cumulate, de la începutul sezonului (1 iulie) şi până în 24 septembrie, exporturile de cereale al Ucrainei au totalizat 10,5 mil. tone (-1,7% faţă de aceeaşi perioadă a sezonul trecut), din care 7,2 mil. tone de grâu, 2,7 mil. tone de orz şi 0,6 mil. tone de porumb.
  • Turcia. Producţia totală de grâu este estimată la 19,85 mil. tone (+4,5% faţă de anul trecut, dar -4,3% faţă de media ultimilor cinci ani), din care 16,27 mil. tone grâu moale şi 3,57 mil. tone de grâu durum. Producţia de orz a fost estimată la 7,65 mil. tone, cu 6,1% mai mult decât anul trecut şi cu 12% în plus faţă de media ultimilor cinci ani.

 

CEREREA MARE URCĂ PREŢUL

 

Raportul CE din septembrie arată că preţul grâului este în creştere, pe fondul cererii puternice, dar şi al secetei care încă afectează Europa şi regiunea Mării Negre.

Şi pentru porumb se aşteaptă o creştere a preţului, respectiv a cererii, în condiţiile în care perspectivele privind producţia viitoare din Statele Unite şi Ucrana nu sunt tocmai optimiste.
În prezent, preţul FOB pentru grâul din UE şi Rusia este mai competitiv decât grâul provenit din America de Nord, iar porumbul (FOB) din Argentina este cel mai ieftin, urmat îndeaproape de cel din SUA şi Ucraina.

un articol de
GHEORGHE GHIŞE

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →