Experimentări riguroase au dovedit că perdelele ocupă numai 3-4% din suprafaţa de teren, în schimb asigură sporuri de producţie de peste 35 la sută.
E drept, rezultatele experimentale datează din perioada anilor ’50-60, când pe teritoriul ţării existau aceste perdele. În zilele noastre, cea mai evidentă dovadă a eficienţei lor este… tocmai efectul lipsei perdelelor forestiere.
Deşi perdelele forestiere de protecţie asigură o multitudine de avantaje, în cele ce urmează ne vom referi numai la contribuţia lor la buna gospodărire a apei. Din acest punct de vedere, enumerăm ca beneficii:
• Viteza vântului scade cu 25-50% şi prin aceasta se diminuează corespunzător şi pierderile de apă din sol prin evaporare. S-a demonstrat practic (pe când eram student la Agronomie) că în intervalul dintre perdelele forestiere, pe stratul 0-150 cm, solul conţine 300 tone de apă în plus la hectar.
• Reduc transpiraţia plantelor cu 20% (cea mai mare parte a apei din sol – 70-90% – se consumă în procesul de transpiraţie).
• Stăvilesc spulberarea zăpezii, care în intervalul dintre perdele se depune în strat relativ uniform şi fiecare strat de zăpadă gros de 10 cm asigură 300 mc/ha apă.

Pentru mai multe detalii despre avantajele perdelelor forestiere citiţi în revista Ferma nr. 21/204 (ediţia 1-14 decembrie)
Un articol semnat de VASILE POPESCU






